Acasă Educaţie Tuta absoluta atacă cu baioneta “învăţământul superior”

Tuta absoluta atacă cu baioneta “învăţământul superior”

5371
0
Sursa:facebook.com/ligia.deca

Paloma PETRESCU ■

De plictiseală, de amuzament sau ca un simplu exerciţiu de lucru manual în zilele şi nopţile încă reci şi umede, până să dea firul ierbii (mă gândesc), Tuta absoluta s-a apucat să ocluzeze, din restul ce-i mai rămasese pe fundul României Educate, proiectul legii învățământului superior, zice ea.

Mare gafă chiar din titlu! Adică statuează: un învățământ superior în raport direct cu altul? “Mai superior” ca să zic într-un fel ca să priceapă şi Tuta absoluta!

Sursa: Ligia-Deca-Facebook
Sursa:Ligia-Deca-Facebook

Să fie clar pentru toată lumea – învățământul universitar este superior, iar ca o consecință, învățământul preuniversitar este inferior! Așa este? În realitate nu este aceasta interpretarea corectă, dar cine să înțeleagă dacă chiar la nivel de ministru se utilizează această sintagmă, lipsită de respect pentru învățământul preuniversitar, da, cel inferior!, care furnizează populația educabilă pentru nivelul universitar.

Nu am identificat o fundamentare argumentată pentru care să avem două (2) legi, una pentru învățământ preuniversitar și o alta pentru învățământ universitar, cu atât mai mult cu cât comunicarea și colaborarea dintre reprezentanții la vârf ale celor două nivele de educație nu a fost una dezirabilă, iar acum, după legiferare separată, sigur își vor vedea fiecare de drumul lor, ca și când nu se întâlnesc niciodată și nu depind unul de altul.

Scindarea legii învățământului în cele două componente distincte, preuniversitar și universitar, va adânci și mai mult hiatusul marcat de lipsa de comunicare și cooperare între învățământul preuniversitar și cel universitar, chiar cu posibile tensiuni din cauza prevederilor referitoare la dreptul instituțiilor de învățământ universitar de a înființa unități de învățământ preuniversitar, pentru care vor fi ordonatoare de credit, vor asigura angajarea de personal etc.

Nu sunt cea mai abilitată voce în problema învățământului universitar dar am parcurs textul cu atenție, din interes personal și pentru a identifica aspectele novatoare față de precedenta lege. Nu le-am găsit.

Înțeleg și accept autonomia universitară, dar mediul academic cu resursele sale umane funcționează TOT în țara România și ar trebui să contribuie la bunăstarea ei. Cum însă să se întâmple acest lucru dacă cifra de școlarizare nu se întemeiază pe nevoile socio-economice din România actuală?

Cifra de școlarizare se aprobă anual prin hotărâre de guvern (HG) deci ar trebui să existe o fundamentare “beton” privind nevoia de a școlariza în diverse specializări, dar există semnale că cel mai mult contează numărul de studenți, pentru că acesta este corelat cu finanțarea per capita, și cu acoperirea normelor personalului didactic în funcție specializări.

Din punct de vedere al tehnicii legislative sunt multe de spus:

Pe 77 pagini din cele 165, de 156 de ori, în total, găsim sintagma „poate”/„se poate”. Formulările ambigue scot în evidență nesiguranță, neclaritate și lipsă de fermitate, sau este modul de a face posibilă ca o eventuală încălcare a legii „poate” ce n-ar fi  pedepsită.

La pagina 132 din proiectul de lege, doar de şapte (7) ori citim „poate/se poate” (art.210 alin 19 – 26 și art. 211 alin 1 și 2).

Printre prevederi apare modul în care se soluționează situații de inexistență a numărului de ore necesare pentru realizarea normei didactice integrală. (Art. 210 (19) Cadrele didactice titulare a căror normă didactică nu poate fi constituită conform prevederilor alin. (12)-(18) pot fi trecute temporar, la cererea acestora, cu normă integrală de cercetare științifică, menținându-și calitatea de titular în funcția didactică obținută prin concurs. În această perioadă, cadrul didactic are obligațiile personalului de cercetare din învățământul superior)

După cum se poate vedea, în învățământul universitar nu există restrângerea de activitate, vacantarea posturilor, ca în cazul învățământului preuniversitar, acestea nefiind soluții acceptabile pentru învățământul căruia, în mod curent i se spune „superior”.

Art. 218 (2) se referă la posibilitatea continuării activității didactice după pensionare și, surprinzător, aflăm:

Senatul universitar din universitățile de stat, particulare și confesionale, în baza criteriilor de performanță profesională și a situației financiare, poate decide continuarea activității unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform cartei universitare, fără limită de vârstă”.

Înțelegem că posturile de conferențiar, de exemplu, sau de profesor universitar se vacantează, cel mai des prin decesul ocupantului, ca locurile academicienilor titulari. Nişte veritabili senatori de drept ai statului român, ce mai!?

La Art. 112 (9) se arată că „Datele și informațiile înregistrate în Platformai Națională de Raportare Unică în Învățământul Superior (PNRUIS) sunt disponibile pentru Ministerul Educației. PNRUIS poate fi interoperabil cu alte baze de date electronice atât ale instituțiilor de învățământ superior de stat și particulare‚ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu‚ cât și ale instituțiilor publice centrale‚ în beneficiul studenților și cursanților‚ prin digitalizarea proceselor‚ fiind în același timp și un instrument de prevenție a fraudelor și de monitorizare a parcursului profesional al absolvenților…”

Această platformă care conține datele încărcate de universități este văzută, adiacent, ca instrument de prevenție a fraudelor și de monitorizare a parcursului profesional al absolvenților, dar … numai dacă îl scoatem pe „poate” din formularea de mai sus.

Și în cazul acestei legi, ca și referitor la cea pentru învățământul preuniversitar, apar inerent întrebările:

Era necesară o lege nouă? Ce aduce ea nou? În cazul în care ar fi fost necesar să se corecteze sau completeze anumite prevederi legale, nu era mai facil să se amendeze legea existentă?

Poate că era necesară o nouă lege, poate nu?! Nu știm! Nu știm dacă există o cercetare care să fi urmărit identificarea nivelului de atingere al așteptărilor formulate prin legea 1/2022. Nu știm ce a mers bine, la nivel de sistem, ce obstacole au fost?! Nu știm ce s-a intenționat a se corecta, ce s-a dorit să asigure sau să îmbunătățească noul proiect legislativ? Și atunci, de ce avem nevoie de o lege nouă? Doar ca să legiferăm România Educată la pătrat?

Dacă nu se irosea atât timp cu această idee obsesivă de a avea legi noi pentru educație, poate era timp pentru modificarea legislației subsecvente la legea existentă, pentru a o aduce la nivel de cadru legal adecvat mileniului III.

Poate ar fi fost mai mult timp pentru analiza riguroasă a modului de fundamentare a cifrei de școlarizare, pentru concentrarea atenției pe prevenție, analfabetism funcțional; pe regândirea paradigmei educației de la centrarea pe învățarea ca efect al predării, la centrarea învățării prin descoperire, la mutarea accentului de la predare, pe facilitare.

Prea mulți „poate”, știu, dar dacă așa gândesc decidenții tot așa se vor comporta și absolvenții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.