Acasă Educaţie 1.600 de elevi din județ vor afla la școală ce gust are...

1.600 de elevi din județ vor afla la școală ce gust are viața bună

16
0
Imagine decorativă realizată cu IA
Imagine decorativă realizată cu IA

C. M. VLAICU ■

Când am citit prima dată știrea despre licitația pentru mango destinată elevilor din județul Constanța, am ridicat și eu o sprânceană, căci doar ce scrisesem, în Sentinela, despre cât de utilă ar fi descentralizarea programului „Cornul și laptele”, despre încurajarea producătorilor locali prin acest program și despre nevoia ca banii publici să mai și rămână prin economia rurală. Mango părea să îmi batjocorească ideile.

Doar că titlul care sună absurd conține o noutate de mult bun-simț.

Este vorba despre o măsură inclusă în Programul pentru școli al Uniunii Europene 2023–2029, prin care preșcolarii și elevii din învățământul de stat pot primi fructe și legume proaspete, lactate și produse de panificație. Printre activitățile permise se numără și sesiunile de degustare. Pe 8 mai 2026, Consiliul Județean Constanța a lansat licitația pentru achiziția de mango, iar 1.642 de copii vor primi câte un fruct de minimum 100 de grame — standard cam timid pentru un mango. Costul total: maximum 11.000 de lei fără TVA.

Lista școlilor incluse în program nu acoperă cartiere prospere și nici copii care aleg între trei aplicații de food delivery, ci Ion Corvin, Lipnița, Castelu, Băneasa, Dobromir — sate în care hypermarketurile nu au ajuns încă și pe lângă care prosperitatea a trecut în viteză. Probabil că mulți dintre acești copii nu au mâncat niciodată mango.

Nu observ asta cu superioritate gastronomică: prima banană din viața mea am mâncat-o la 10 ani, în vara lui 1989, când am ajuns cu corul Infantes Maris la un concurs în Cantonigros, în Spania. Țin minte perfect gustul pentru că, în mintea unui copil crescut în România acelor ani, însemna că lumea e mult mai mare decât credeam eu. Uneori, un fruct poate să facă asta — să îți sugereze că lumea este mult mai largă și că merită să îți faci curaj să o explorezi în căutarea a „ceva bun” sau „exotic”, că poți primi de la viață mai mult decât ai avut până atunci.

Mai târziu, am însoțit într-o tabără socială la munte, organizată de Consiliul Județean Constanța, ca tutore desemnat, un grup de copii din sud-vestul județului, din satele „mango” de pe frontieră, proveniți din familii sărace rău. Mulți nu ieșiseră niciodată din localitate, unii nu merseseră cu trenul, unii nu văzuseră o cadă, iar majoritatea evitau cașcavalul de la micul dejun, crezând că e brânză stricată.

Erau adorabili, așa că am decis să îi impresionez cu o vizită la Castelul Peleș. Le-am cumpărat bilete din banii mei, convinsă că, odată intrați acolo, vor pleca îndrăgostiți de istorie și arhitectură. La intrare, și-au ales din coșul de ratan papucii de pâslă puși la dispoziție. S-au așezat cuminți pe băncuțe și au început să îi probeze, să îi încerce și să îi schimbe între ei cu mare concentrare. Am pus-o pe seama entuziasmului.

Vizita a mers impecabil. Au fost liniștiți, atenți, aproape ceremonioși. Eu deja mă vedeam un fel de ambasador cultural, mergând în fruntea grupului, plină de satisfacție pedagogică și gânduri înalte despre accesul la cultură când paznicul a strigat după noi: — Unde plecați? Lăsați papucii la ieșire! M-am întors și am descoperit că toți copiii „mei” plecau foarte hotărâți, încălțați cu papucii de pâslă ai castelului. I-am întrebat de ce nu i-au lăsat acolo, convinsă că urmează explicații despre neatenție, dar răspunsurile au fost dintre cele care te dezarmează complet: „Am văzut că ați dat bani la intrare, nu erau pentru papuci?”, „Sa-i dau? sunt mai buni decât ai mei”, „Am crezut că ne-ați luat papuci de munte.”

Mă visam în mijlocul unei experiențe cultural-educaționale sofisticate, când eram, de fapt, în mijlocul unor copii care tânjeau la niște papuci mai buni, în timp ce străbăteau, în gumari tociți, cea mai grandioasă clădire văzută de ei vreodată.

De aceea mango-ul acesta are rostul lui: nu pentru că va schimba statisticile educației, nici pentru că va rezolva sărăcia rurală, nici pentru că, brusc, copiii din satele sărace vor deveni cunoscători de fructe tropicale, ci pentru că îi va face să viseze la o lume mai largă.

Atâta doar, sper ca fructul să nu aibă doar 100 de grame și să fie verde că asta mi-ar da iarăși subiect de scris.

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.