Acasă Educaţie Colegiul Național Mircea cel Bătrân la 130 de ani de la înființare

Colegiul Național Mircea cel Bătrân la 130 de ani de la înființare

17
0

Paloma PETRESCU

Motto: Pergite facere quod optime scitis! Marcus Ulpius Traianus

Tradiție și excelență

În luna mai 2026, Colegiul Național Mircea cel Bătrân marchează un moment aniversar deosebit: 130 de ani de existență neîntreruptă în slujba educației românești. Este o aniversare care nu consemnează doar trecerea timpului, ci confirmă statutul acestei instituții drept unul dintre pilonii învățământului de elită din România.

Istoria colegiului a început la 1 septembrie 1896, când a fost înființat ca gimnaziu, într-un context în care Dobrogea resimțea acut nevoia unei instituții de învățământ secundar. 
Într-o provincie caracterizată de diversitate culturală, școala și-a asumat încă de la început o misiune esențială: formarea unei elite educate, capabile să păstreze și să dezvolte identitatea națională.

În anul 1901, instituția primește numele voievodului Mircea cel Bătrân, simbol al echilibrului și al responsabilității istorice, valori care aveau să devină definitorii pentru spiritul acestei școlii.

De-a lungul deceniilor, instituția a traversat transformări administrative și politice, fără a-și pierde însă identitatea. În perioada comunistă, asemenea tuturor unităților de învățământ secundar superior, a funcționat sub titulatura de liceu. Performanța și prestigiul au rămas constante, alimentate de calitatea corpului profesoral, având ca efecte rezultatele elevilor.

După Revoluția din decembrie 1989, procesul de reconfigurare a sistemului educațional a permis acordarea statutului meritat unor instituții de tradiție, acela de colegiu. Astfel, în anul 1996, luna mai, prin Ordin al ministrului învățământului, Liviu Maior, liceul a devenit colegiu național. S-a înfăptuit atunci un act simbolic și instituțional care a consfințit excelența deja recunoscută a unității de învățământ.

În 2026 se împlinesc, așadar, 30 de ani de la acest moment de confirmare identitară.

Magistris honorandis!

Astăzi, colegiul este recunoscut ca una dintre cele mai bune unități de învățământ din România, situându-se constant în topurile naționale prin rezultatele la examene, la concursurile și olimpiadele școlare. Elevii săi obțin performanțe remarcabile în competiții naționale și internaționale, confirmând continuitatea tradiției excelenței. Evident că fără un corp profesoral de elită, aceste valori asumate nu ar fi putut fi păstrate de-a lungul anilor. Printre cei 28 de directori, reali leaderi ai instituției de învățământ care au dus mai departe valorea educației și au contribuit la menținerea statului de școală de elită, sunt nume cunoscute și menționate de istoria educației din România: Gheorghe Coriolan (1920 – 1925 și 1926 – 1960), Sever Baltag (1971 – 1982 și 1987 – 1990), Valeriu Angelescu (1982 – 1987), Dumitru Țifrea (1990 – 1996), Vasile Nicoară ( 2002 – prezent). Cinste lor!

Prestigiul instituției este reflectat și de nume sonore ale absolvenților săi, personalități care au marcat diverse spații ale vieții românești, precum:

Pavel Chihaia, Pericle Martinescu sau Virgil Teodorescu, literatură și cultură.În cinematografie, numele regizorului Stere Gulea este de referință.
Artele plastice sunt reprezentate de Ion Jalea și Lucian Grigorescu, iar domeniul medical de reputatul chirurg Alexandru Pesamosca.
Lor li se adaugă personalități ale științei și vieții publice, precum Vasile Brînzănescu, Petre T. Frangopol sau Krikor Pambuccian. 

Această diversitate confirmă rolul colegiului ca spațiu interetnic de formare a elitelor, indiferent de domeniul de afirmare.

Dincolo de rezultate și nume ilustre, forța acestei instituții rezidă în comunitatea formată de profesori dedicați, elevi ambițioși și absolvenți care rămân legați de spiritul „mircist”. 

O bornă kilometrică a educației românești

La 130 de ani de la înființare și 30 de ani de la dobândirea titulaturii de colegiu național, Colegiul Național Mircea cel Bătrân rămâne un reper al excelenței educaționale. Istoria sa nu este doar o succesiune de date, ci și o demonstrație a faptului că valoarea unei școli este dată de oamenii care o construiesc și de cei care o duc mai departe.

Privind spre viitor, colegiul își continuă misiunea cu aceeași rigoare și pasiune prin formarea unor generații capabile să răspundă provocărilor contemporane, păstrând în același timp respectul pentru tradiție.

La acest moment aniversar, se cuvin sincere urări de sănătate, împlinire și putere de a continua acest parcurs de excelență, tuturor celor care slujesc cu dăruire prezentul și viitorul colegiului. Fie ca munca lor să continue să rodească în generații de valoare și în împliniri pe măsura acestei nobile misiuni. Gândurile noastre se îndreaptă cu recunoștință și către toți cei care nu mai sunt printre noi, dar au slujit și au dat valoare acestei unități de învățământ.

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.