Acasă PAMFLET “Gâlceava Înțeleptului cu Lumea”, la Techirghiol

“Gâlceava Înțeleptului cu Lumea”, la Techirghiol

4951
0

Dan MIHĂESCU ■

De câteva zile o bîzâială ca aceea a tipulidelor de pe malul lacului, care nu se lasă niciodată cu vârsare de sânge ci doar cu ameninţări şi veşnică stare de veghe, face spume vărgate şi deliciul consumatorilor de pagini Facebook pe marginea unei dileme esenţiale: Să avem sau să nu avem cartierul Regele Mihai I al României la Techirghiol?

Primul a aruncat piatra chiar Primarul, Iulian Soceanu care, rugbist de meserie, n-a stat prea mult pe gânduri după ce i s-a pasat o solicitare pentru  onorarea memoriei ultimului monarh, şi a încercat un drop goal doar că lovitura de imagine i-a fost blocată de consiliera ecologistă Adriana Şlincu.

Meciul, vechi, de prin 2021. Argumente şi contraargumente, deoparte şi de alta, până ce, din duelul de pe Facebook, n-am mai înţeles ce se joacă acolo. Un dicton de referinţă zice că: „Rugby-ul este un sport de golani practicat de domni, pe când fotbalul este un sport de domni practicat de golani”.

Ultimul atac lansat de adversara iniţiativei monarhiste trimite disputa în prelungiri filosofale demne de “Gâlceava Înțeleptului cu Lumea” :

Sursa: Facebook

“Bună dimineața!

Cred că ar trebui sa fac câteva precizări pentru a înlătura suspiciunea că subsemnata se războiește cu Primarul Orașului Techirghiol.

Eu am semnalat doar o problemă de legalitate în ceea ce privește respectarea transparenței decizionale așa cum prevede Legea 52/2003.

Sincer nu îl pot acuza pe domnul Primar de rea credință, îi atrag atenția doar că are în jur angajați neprofesioniști și neimplicați.

Toate hotărârile cu caracter normativ trebuie puse în CONSULTARE PUBLICĂ cu cel puțin 30 de zile înaintea adoptării!

Proiectul de hotărâre privind denumirea unui cartier a fost pus în consultare publică în 2021, iar proprietarii imobilelor din zona menționată au decis că dacă este nevoie de o denumire aceasta să fie Cartierul Unirii, pentru simplul fapt că străzile din această zonă poartă denumirile Principatelor: Moldova, Muntenia, Transilvania, Dobrogea…

Solicitarea cetățenilor nu a fost prezentată nici dumneavoastră, nici Consiliului Local și nici în întocmirea documentelor….

Faptul că am demonstrat cât de ușor puteți fi consultați a deranjat…. am fost apostrofată, insultată și acuzată pe nedrept.

Voi continua să vă cer opinia pentru a determina administrația locală să respecte legea și să fie”, zice Adriana Şlincu.

Sursa: Facebook

La rândul său, vizat, Iulian Soceanu contraatacă:

“Dragi prieteni, stimati locuitori ai orașului Techirghiol,

Deoarece, în spațiul online, au aparut anumite informații, care nu reflectă adevărul privind proiectul de hotărâre, prin care se atribuie cartierului A202 (sola arabil A202) denumirea de “Cartierul Regele Mihai I al României”, vă aduc la cunoștință, câteva informatii:

1) În anul 1999, Consiliul Local, de la acea dată, a hotărât, printr-o ședință extraordinară, să înmâneze Cheia Orașului Techirghiol, Majestății Sale Mihai I, “ca semn al ospitalității și prețuirii, pe care noi, aleșii cetățenilor orașului Techirghiol, i-o acordăm Majestății Sale Mihai I”. Festivitatea a avut loc, cu o participare impresionantă de oameni, în fața monumentului din oraș!

2) În anul 2011, Consiliul Local de la acel moment (doamna S.A fiind consilier local si votând acea hotarare), a atribuit titlul de Cetatean de Onoare al orașului Techirghiol, Majestatii sale, Regele Mihai I al României!

3) Deoarece relațiile între orașul Techirghiol și Casa Regală au fost calde și cordiale de-a lungul timpului, la inițiativa Alianței Nationale pentru Restaurarea Monarhiei, s-a propus acordarea numelui Majestății Sale unei străzi din orașul Techirghiol!

4) Analizând propunerea și văzând ce modificări juridice înseamnă acest lucru (modificare de acte de proprietate ale cetățenilor, modificare de cărți de identitate, etc) am luat decizia de a acorda aceasta denumire “Onorifică” cartierului A202, fără a se impune astfel de modificări juridice!

5) Prin această hotărâre, NU se atribuie nici un teren Casei Regale și este doar un gest de respect față de aceasta!

Vă las pe dumneavoastră, să analizați, care este motivul, pentru care doamna consilier, aruncă în spațiu public informații “trunchiate”!

Proiectul va fi reintrodus pe ordinea de zi, la ședinta de consiliul, din data de 11 mai, pentru adoptare! Toate cele bune!”

Sursa: Facebook

Şi tot aşa, până ce un coleg de redacţie cu dioptriile actualizate, nu ca mine, identifică ceva refulări pe text şi îmi atrage atenția că meciul, chiar şi aşa de lungă durată, are conotaţii psihologice, după cum spune dr. Freud, nu filosofice…

Ei aşa da, mai venim de acasă, dacă se face consultare pulică, e altceva!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.