Acasă PAMFLET Şi totuşi există speranţă, şi totuşi există destin!

Şi totuşi există speranţă, şi totuşi există destin!

11842
2
Compoziţie foto Radu Mazăre jr şi Vladimir Ștefan Vîrzob
Compoziţie foto Radu Mazăre jr şi Vladimir Ștefan Vîrzob

Dan MIHĂESCU  ■

Motto:“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
………………………………………………
La trecutu-ţi mare, mare viitor!  


Două evenimente consecutive petrecute zilele trecute m-au determinat să-mi schimb optica pesimistă în legătură cu destinul nostru ca naţie, ca popor, chiar dacă la ştiri se mai transmiteau vești exotice despre isprăvile gângavilor la examenele de maturitate sau bacalaureat… Iată, tânăra generaţie vibrează, există, creşte, e energică şi inteligentă, se manifestă plenar şi viitorul nostru este perpetuat peremptoriu.

Primul semn divin l-am primit pe 26 iunie de la Drobeta Turnu Severin, unde Vladimir Ștefan Vîrzob, elevul de 15 ani de la Colegiului Național Traian din Drobeta Turnu Severin, care în 2020 și 2021 a obținut medalii de aur și de argint la două saloane internaționale de inventică, a prezentat bateria radio-izotopică ce poate alimenta până la 50 de ani un cartier rezidențial. Aceasta este de mărimea unei doze de suc și poate genera o putere de până la 16 Mw/zi cu doar 2 grame de combustibil nuclear.

“Invenția mea KN-9 este o baterie generatoare de energie radio-izotopică ce are la bază un principiu ce datează de la mijlocul secolului al XX-lea. Mă refer la convertirea radiațiilor nucleare în energie electrică. Aceasta aduce o abordare inovativă procesului de convertire, o abordare ce nu a fost încă studiată de comunitatea științifică. Deocamdată nu mă pot pronunța clar în privința costului de producție însă, raportând cantitatea de energie emisă la costul relativ de producție, pot spune că este mult mai eficientă decât anumite tehnologii deja existente pe piață la ora actuală”, explică Vladimir, inventatorul adolescent, genialitatea sa.

În extremitatea sud-estică a ţării, pe litoral, mi-a înmuiat inima un alt personaj insolit în vârstă de 29 de ani, care cu propriile-i forțe a reuşit în viaţă şi a avut succes, în ciuda condiţiilor vitrege, potrivnice, de care s-a lovit în viaţă, cu tată şi unchi în puşcărie, mama cusătoreasa de cămăşi ce s-a chinuit să-i dea cea mai bună educație, la Londra, şi să-l protejeze de necazuri și o biată bunică bătrână singură, topită de dorul fiilor, desigur condamnaţi politic la pârnaie în nişte procese închipuite, sub false acuzaţii de corupţie, care s-a stins din viaţă tristă, în casa izolată de pe malul unei bălţi, cu apă în beci şi o lotcă ce-i zdrăngănea sinistru sub podea ori de câte ori bătea valul de resacă în garajul subteran.

Astfel, am avut norocul să-l aflu pe Radu Mazăre jr, sâmbătă 24 iunie, un fel de MC la prezentarea ofertei speciale de achiziţie pentru unităţile locative ale proiectului Wida Mamaia Residence, investiție de 25 milioane de euro realizată la Mamaia de compania imobiliară a antrenorului internațional de fotbal Cosmin Olăroiu.

Tânărul părea ca peştele în apă în misiunea de ofertare a celor 95 de apartamente de lux, de la studiouri până la unități locative cu 5 camere și prețuri ce pornesc de la 3.500 euro/mp. O fi fost cu munca pe acolo, o fi fost de-al casei, n-ai cum să ştii. Cert este că în august 2011 la vânzarea, de către societatea cu capital de stat Mamaia SA, pentru 2.000.000 de euro fără TVA, către Steda Beach SRL, Complexul Mamaia cuprindea: hotelul de 5 stele, un restaurant, 2 terase şi un teren de 2.248 mp iar în prezent, Wida Mamaia Residence ocupă 5.600 mp. Astfel poate că s-or fi transmis, în timp, niscaiva obligaţii, după întregirea terenului cu alţi 3.352 mp de primprejurul proprietăţii.  

În anul 2019, Steda Beach și-a schimbat denumirea și în prezent se numește First Mamaia Residence SRL, după ce acțiunile au fost cesionate către familia lui Cosmin Olăroiu şi Răducu Mazăre, oricând are ocazia deapănă amintiri cum a pornit de jos în viaţă, la o vârstă fragedă, şi şi-a câştigat banii muncind de la 15 ani într-un beach bar de familie, unde îndeplinea mai multe atribuții.

Cert este că în prezent Mazăre jr. are o agenție de marketing digital, atingând zona de tehnologie, dar și de HORECA şi spune în presă că deși tatăl lui a fost un model de extravanganţă, viața sa nu a fost atât de ușoară financiar, pe cât crede lumea. De exemplu, pe perioada studenţiei londoneze avea alocată o sumă fixă, lunar.

Cosmin Olăroiu a investit 25 milioane de euro în proiectul Wida Mamaia Residence.

Păi, cum să nu ţi se umple inima de speranţe?

                                                                                                                

2 COMENTARII

  1. Din păcate, în cei peste 33 de ani de “democraţie po…” (ptfu …, era să-i zic democraţie populară, ca în tinereţea mea utecistă), Constanţa s-a ales doar cu o duzină de beizadele care au pornit “de jos” şi se uită “de sus”, de la Mamaia. In rest, frumosul oraş de la malul mării şi-a pierdut o parte din populaţie, zona industrială “s-a nivelat”, prin puţinele clădiri de birouri care s-au construit, bate vântul, nu sunt clienţi, tinerii valoroşi s-au răspândit în cele patru zări – în fapt, doar într-una, spre vest -, oraşul a pierdut toate trenurile pe când mai veneau pe aici nişte investitori mai serioşi, tot, Portul, săracul, ne mai ţine pe linia de plutire!

  2. Nu înțeleg dacă articolul compara un geniu al generației sale cu o hahalera a unei generații care îmbătrânește. Oricum ar fi, as fi citit cu interes articolul până la sfârșit dacă îl aduceați in lumina reflectoarelor pe acel băiat sclipitor care încearcă să aducă un plus valoare nației noastre nefericite care a ajuns să citească toate aberațiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.