Călin MARINESCU ■
Tot românul așteaptă cu sufletul la gură ca omul rău din Austria să cedeze și să accepte intrarea României și Bulgariei în Schengen.
Cine este Schengen, o înțelegere între majoritatea statelor membre a Comunității Europene privind facilitarea liberei circulații între țările respective.
Din păcate din cauza grupurilor de emigranți multe dintre statele europene au reintrodus controlul la granițe, însă fără probleme pentru cetățenii țărilor membre Comunității Europene.
Evident țările intrate ultimele în Comunitatea Europeană, respectiv România, Bulgaria și Croația urmau să fie primite în acordul Schengen după rezolvarea unor cerințe de ordin tehnic dar și de îmbunătățire a activității în domeniul ordinii publice și justiției.
Spre supărarea noastră, Croația, care a intrat în Comunitatea Europeană după România, a fost primită în Acordul Schengen, bine înțeles fiind avantajată că este o țară de religie catolică, a fost cândva parte a Imperiului Habsburgic și nu în ultimul rând coasta Dalmației este principală zona de vacanță pentru austrieci dar și pentru alți europeni.
Din punct de vedere tehnic România, dar și Bulgaria au trecut cu bine peste toate controalele specialiștilor Uniunii Europene, în ceea ce privește obligațiile privind îmbunătățire prestațiilor în domeniul ordinii publice și justiției problemele au fost mai complicate, acuzațiile de corupție ne-au ținut departe de visul primirii în Tratatul Schengen.
De ce ne dorim cu ardoare să trecem această barieră, este evident.
Dacă pleci cu avionul de la Paris la Berlin la sosire ești condus în zona Schengen de unde ieși direct în stradă fără cozi și fără controale.
Dacă pleci cu avionul de la București la Berlin ești condus în zona non-Schengen unde vei fi supus unui control de rutină, pentru țările membre ale Uniunii Europene, dar vei folosi zona de așteptare împreună cu mulți călători non-UE, care nu sunt întotdeauna dezirabili.
Nu mai vreau să îmi aduc aminte de perioada teribilă când România nu era membră a Uniunii Europene, când trebuia să stai la coadă cu toți africanii și asiaticii și trebuia ca în fața autorității poliției de frontiera să răspunzi unui adevărat chestionar de genul: scopul și durata călătoriei, biletul de întoarcere, facilitățile de cazare, condițiile de finanțare pe timpul șederii, de multe ori fiind obligat să dovedești cu documente afirmațiile.
Era cumva înjositor, în vreme ce noi ne revendicăm, totuși, europeni dar de înțeles în condițiile exodului către vest a unui număr impresionant de infractori locali.
Mai gravă este situația în ceea cea ce privește transportul auto, în condițiile în care la intrarea în zona Shenghen, în special spre vest, în primul rând pentru transportul auto de mărfuri dar și a autoturismelor, în special în perioada estivală și a sărbătorilor ortodoxe respectiv Paștele și Crăciunul, trecerea frontierei se realizează după lungi perioade de așteptare.
Cu toate că s-au deschis noi puncte de trecere a frontierei, suplimentare și căi de control la fiecare din acestea, numărul mare de vehicule face că timpul de așteptare să fie îngrijorător de mare, ajungând în cazul camioanelor să fie pierdute zile întregi până se realizează tranzitarea.
Pe de altă parte, nu putem nega cazurile de descoperire a emigranților ascunși în special în autotrenuri, cu o frecvență îngrijorător de mare pentru autoritățile europene.
Din păcate noi ne aflăm într-o criză acută privind forța calificată de muncă iar aducerea unor muncitori din Asia s-a dovedit a nu fi o soluție, majoritatea acestora venind aici cu gândul să ajungă în Europa și apoi să treacă cumva frontiera către vest, în special spre Germania, folosind orice mijloace, ascunși în tiruri, trecând frontiera cu piciorul, de obicei plătind sume exorbitante unor călăuze.
Este interesant că unele state europene au hotărât să elibereze din închisoare călăuzele condamnate, de obicei albanezi sau români, motivând numărul mare al acestora, cea ce creează probleme în penitenciarele supraaglomerate.
De asemenea este de interes faptul că Polonia, România și Bulgaria reprezintă granița est a Uniunii Europene și cu toate măsurile speciale luate de autoritățile din aceste țări, de exemplu gardul de sârmă ghimpată ridicat între Polonia și Bielorusia, supravegherea electronică a granițelor dintre Bulgaria și Turcia dar și a granițelor României cu Republica Moldova și Ucraina, permanent există încercări de trecere frauduloasă a frontierei a unor grupuri de emigranți, și chiar dacă foarte mulți sunt prinși de Poliția de Frontieră, evident că există un număr de fericiți, ce vor încerca să își continue drumul spre vest.
Este cunoscut că există rețele bine organizate, specializate în trafic de persoane, țigări și droguri, care deși sunt destructurate, se refac rapid.
Aici intervine solicitarea Comunității Europene de îmbunătățire a activității în domeniul ordinii publice dar și a justiției, respectiv condamnarea într-un timp rezonabil a membrilor acestor grupuri infracționale.
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a adus un val de refugiați ucraineni, ajutați de toate țările europene, dar a creat un nou culoar de penetrare a frontierelor Comunității Europene de către grupurile de emigranți.
Evident că orele, zilele de așteptare în coloane fără sfârșit aduc pagube importante companiilor deținătoare de autocamioane, dar și persoanelor private care se deplasează de la est la vest sau invers, dar și o încălcare a drepturilor omului pentru conducătorii auto care-și așteaptă zile întregi, în câmp, rândul la trecerea frontierei.
Trebuie ca autoritățile române și ale Comunității Europene să continue presiunile asupra Austriei, în prezent, dar și asupra celorlalte state membre ale Tratatului Schengen, căci nu se știe când un stat ca Olanda, au altul, se sucește și își va aduce aminte că Justiția în Bulgaria sau în România mai are probleme.