Acasă Gabier Bombă declanșată prematur, posibilă cauză a exploziei de pe nava Seama

Bombă declanșată prematur, posibilă cauză a exploziei de pe nava Seama

16491
0

Dan MIHĂESCU  ■

Cât pe ce să se bucure și ucrainenii de Rostokul lor •

Dacă primul gând s-a îndreptat către colizionarea cu o mină marină în cazul navei SEAMA, acum anchetatorii nu exclud și pista exploziei premature a unei bombe programată a se declanșa în compartimentul mașină după ce nava ar fi intrat pe Canalul Bâstroe, pentru a bloca navigația, fiind vorba, în acest caz despre un sabotaj premeditat.

Miercuri dimineață, autoritățile române au anunțat producerea unei găuri de apă la opera vie a cargoului Seama, de 4251 TDW, în rada exterioară Portului Sulina. Nava, sub pavilion Togo, construită în 1981, are 90 m lungime şi 14m lăţime, este în proprietatea companiei Efemay Denizcilik, din Istanbul, și a ancorat pe 12 septembrie în zona de așteptare, încărcată cu 2.530 tone de mărfuri generale, din portul turcesc Bartin, de la Marea Neagră.

Vaporul, cu 12 marinari la bord, aștepta să primească aprobare pentru a naviga către nord pentru a intrarea și tranzitarea pe Canalul Bâstroe, până în portul ucrainean Izmail de pe Brațul Chilia, pentru descărcare.

Dacă noile supoziții ce prind contur se vor adeveri înseamnă că doar providența i-a salvat pe ucraineni să aibă parte de o nenorocire similară cu cea petrecută în 1991 pe Brațul Sulina, în urma scufundării navei Rostok.   

Vorba din bătrâni “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face” ne povățuiește să nu fim vindicativi, să oferim lumii ceea ce dorim la rândul nostru să primim pentru a evita situații indezirabile dar iată că, de alaltăieri tot îmi vine să hăulesc la vecinii noștri din nord: Slava Ukraina, cât pe ce să vă bucurați de Rostokul vostru, dar tot la noi s-a scufundat și de data asta!

Pe 2 septembrie 1991 în dreptul localității Partizani, nava ucraineană Rostok de 5657 TDW, cu lungimea de 117 m, plecată din portul Reni spre Tunisia cu peste 3000 de tone de produse siderurgice a eșuat pe Brațul Sulina aparent din cauza unei manevre de navigație inabile, blocându-l complet la mila 31, în satul Partizani.

Ca și în cazul cargoului Seama, Rostok era o navă veche, aflată la sfârșitul perioadei de exploatare, fabricată la șantierul naval Heztun Rostok, din fosta Republică Democrată Germană. Blocarea Dunării a lăsat captive numeroase vase, în aval de Sulina, timp de două zile printre care și vaporul de pasageri care făcea curse regulate Tulcea-Sulina, locuitorii deltei fiind nevoiți să traverseze pe jos satul Partizani pentru a se transborda pe alt vapor pentru continuarea călătoriei. Ulterior s-a luat decizia lărgirii Brațului Sulina pentru a face loc trecerii vaselor comerciale a fost realizată o adâncitură de 500 de metri în mal, artificiu ingineresc pentru care a fost nevoie de distrugerea unor case din Ilganii de Sus și strămutarea populației în partea de vest a satului, unde li s-au construit case noi.

Aceasta oprire a circulației pe Brațul Sulina a contabilizat pierderi pentru statul roman și multă lume încă mai crede că ar fi putut fi vorba despre un sabotaj care să motiveze începerea lucrărilor de reamenajare a Canalului Bâstroe, din delta ucraineană.

Dezeșuarea epavei Rostok și eliberarea completă a Brațului Sulina a durat 15 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.