Acasă Educaţie Ministra educației fără conținut pune la bătaie Bursa de merit Tuta Absoluta

Ministra educației fără conținut pune la bătaie Bursa de merit Tuta Absoluta

19266
1

Paloma PETRESCU ■

Potrivit dexonline.net, bursa este definită ca „ajutor bănesc acordat de stat, de o instituție, de o persoană particulară etc., unui elev sau unui student pentru a se întreține în timpul studiilor.

Sunt, din păcate mulți elevi din România care nu frecventează școala din diverse motive, ceea ce îi înregimentează în grupuri vulnerabile, defavorizate. Mulți dintre ei nici nu-și imaginează că alții asemeni lor dar din familii mai bine situate au, fiecare, în parte ghete și nu trebuie să le împartă cu ceilalți; sau locuiesc în localități mici, uitate de lume, pe unde nu există nicio rată, cursă care să-i ducă la liceul cel mai apropiat, la vreo 15 – 20 de km. Ca să ajungă la liceu trebuie să apeleze la metoda  clasică „ia-mă nene”, la șosea, care este și ea pe la 5 – 10 km. Cursurile încep la 8:00, cum să procedeze? Îi punem în pericol, mai ales pe fete, lăsându-le să facă ochi dulci unor străini, poate, poate, le ia. S-a gândit cineva la aceste situații? Se vorbește despre siguranța elevilor, despre starea de bine a acestora în școală, dar pentru o elevă care trebuie să facă cu mâna la șosea ca să ajungă la școală, care o fi starea de bine? Ați uitat cazul Caracal? Și dacă ar fi doar un caz…

S-a gândit cineva să adapteze procedura de repartizare a absolvenților clasei a VIII-a, la liceu, respectiv la școala profesională, în funcție de nevoile reale ale elevilor și de existența unor vulnerabilități reale? NU! Multe dintre vorbele frumoase de tipul „calitate”, „echitate”, „sprijin”, „stimulare”, maschează însă foarte multe inechități pe care nimeni nu le vede; sigur, nu se văd din birouri, fereastra e îngustă, lumea e mare … În schimb a decis onor ministerul să acorde burse de merit pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor, situație în care, așa cum s-a semnalat deja, elevi care au intrat la liceu cu medii sub 5, primesc, ce să vedeți! Burse de merit! Iată ce a ieșit:

1,84% dintre elevii cu medii sub 5,00 la evaluarea națională din 2023, primesc bursă de merit!

Care este meritul? De ce se duce în derizoriu conceptul de merit? Iată cum motivează dezonorantul decident, Ministerul Educației, acordarea burselor de merit:

„Reiterăm că obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu din România, reducerea disparităților sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite, atât la examenele naționale, cât și la testările internaționale”.

Dar de ce nu a stabilit drept criteriu ordinea alfabetică la catalog de la A la Z și invers, pentru anul următor? Sau numărătoarea din 10 în 10?

Ideea de a sprijini, încuraja și susține participarea școlară, inclusiv prin acordarea de sprijin material, este bună, dacă o aplici cu cap, altfel, există posibilitatea să provoci alte inechități, morale, emoționale, care pot avea efecte dezastruoase; de exemplu, pe bună dreptate, elevi cu medii peste 8,50 la evaluarea națională să nu primească bursă de merit, dar vecinul, cu medie sub 5,00 să primească, doar pentru că este în altă clasă, eventual, la un alt liceu. Cum încurajezi competiția constructivă în fiecare clasă? Între cei care au medii între 4,99 și 1,97? Sau în „competiție” cu cel cu media 5,00 sau 6,00?

Efectul cel mai probabil, și care ar fi trebuit eliminat din start, este demotivarea celui care a făcut un efort suplimentar în învățare, dar constată că beneficiază de același tip de recunoaștere ca și vecinul său care doar merge la școală, cu o frecvență care să-i asigure obținerea de note și încadrarea în numărul legal de absențe.

Pentru atingerea tuturor celorlalte obiective menționate de Ministerul Educației în textul de mai sus, desigur, sprijinul material este necesar și binevenit. Este însă o gafă capitală să folosești aceeași sintagmă pentru situații care sunt total diferite – merit vs sprijin!

Să dăm meritului, în continuare, valoarea care îl definește, aceea a câștigării unui loc binemeritat ca urmare a unui efort suplimentar, într-un anumit domeniu; să nu ducem în derizoriu conceptul de competiție, de altfel foarte prezent în legislația specifică educației în România, fără însă ca meritocrația să fie un mod  de operare la nivelul cel mai înalt de decizie în ale educației. Pentru că iată, în nefireasca situație de față creată de minister, bursa de merit devine impozit pe prostia noastră, a celor care acceptăm o astfel de decizii.

Prin extrapolare, cealaltă alocație, indemnizație materială care să elimine disparitățile sociale, care vizează stimularea învățării individuale, stimularea participării școlare, îmbunătățirea rezultatelor școlare, ar fi putut fi denumită – bursă de studiu, sau bursă de școlarizare.

Ce era așa greu? Un brainstorming scurt, pe teme precum motivare/demotivare, recunoaștere a meritului/sprijin pentru școlarizare ar fi putut elimina frustrările și glumele vehiculate cu referire directă la competența echipei actuale a Ministerului educației.

1 COMENTARIU

  1. Grija mare pentru echilibrul mental al Ligiei Deca:
    Ligia Deca este foarte atentă cu echilibrul său interior. Iar pentru aceasta subalternii săi din Ministerul Educației au primit o sarcină suplimentară. Aceștia trebuie să elimine din spațiul online toate comentariile critice la adresa ei. Și repede, înainte ca ministra să le vadă. Pentru că, în caz contrar, Ligia Deca susține că-și pierde echilibrul interior, se încarcă negativ și își strică toată ziua.
    P.S. Comentariul nu este unul răutăcios sau, Doamne fereşte, invidios, este doar o reproducere a unei “confesiuni” cinstite a Ligiei Deca în faţa unor ziarişti/ziariste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.