Acasă EDITORIAL Disidenții anonimi ai României comuniste

Disidenții anonimi ai României comuniste

6352
0
Sursa: facebook.com/Filedeistorietv
Sursa: facebook.com/Filedeistorietv

Călin MARINESCU ■

Către jumătatea anului 1989 circula printre cei care erau lămuriți de paranoia Ceaușescului o poezioară din folclorul urban ce s-a dovedit fatidi


La al doisprezecelea congres a murit tătuca.

La al treisprezecelea congres a murit mămuca.

Așteptăm cu interes și al paișpelea congres!!!

Bineînțeles era vorba de decesul mamei și al tatălui celui mai iubit fiu al țării, secretarul general al PCR și Președintele Republicii, tov. Nicolae Ceaușescu.

Asistam zilele acestea, ca de altfel în fiecare an de 22 decembrie, la fel de fel de teorii care mai de care mai conspiraționiste privind declanșarea și desfășurarea revoluției, numită de unii, în bășcălie, marea învălmășeală și de alții peiorativ, loviluție.

Este de necontestat că soarta lui Ceaușescu, ca și a celorlalți conducători ai statelor din lagărul socialist fusese hotărâtă pe o nava americană, aflată în largul Mediteranei, în apropiere de Malta, în 1989, unde s-au întâlnit cei care conduceau destinele omenirii la acea dată, Președinte Statelor Unite ale Americii (SUA) – Ronald Reagan și Președintele Uniunii Republicilor Sovietice (URSS), Mihail Gorbaciov.

Cu acea ocazie cei doi au stabilit viitorul țărilor socialiste, Gorbaciov fiind lămurit că economia tuturor țărilor din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) produce numai pagube și se îndreaptă către faliment, iar Uniunea Sovietică nu mai poate susține economiile acestor țări, situația internă  a uniunii fiind dezastruoasă.

Sursa:mircea.ro

Gorbaciov dorea să o aplice programele “glasnosti” și “perestroika”, nu doar în URSS  dar și în țările lagărului socialist, politici de reformare a socialismului ceea ce presupunea liberalizarea circulăției informațiilor, libera comunicare a opiniilor și restructurarea totală a modului de guvernare printr-o oarrecare liberalizare controlată de stat a legilor economice.

SUA, conform înțelegerii de la Malta, se obligau să susțină economic și tehnologic aceste transformări profunde care evident  duceau la sincope în economia țărilor socialiste.

Din păcate Ceaușescu nu a înțeles sau nu vrut să înțeleagă ce i-a comunicat prin viu grai Gorbaciov cu ocazia vizitei acestuia la București în vara anului 1989. Din memoriile lui Gorbaciov am reținut că la plecarea de la București, întrebat de colaboratorii săi ce părere are despre Ceaușescu, a replicat dur: “Din păcate nu să o sfârșească bine!”

Nicolae Ceaușescu a fost singurul conducător al țărilor socialiste care nu s-a dat dus de pe poziția de lider și a trebuit să fie schimbat în condițiile cunoscute ulterior.

Ne place sau nu ne place, am scăpat de Ceaușescu numai prin acțiunea susținută a URSS care a considerat că o dată ce Stalin ne-a băgat în comunism au obligația morală de ne întoarce la o viață normală.

Din cauza paranoiei ceaușiste sovieticii au fost obligați să exploateze nemulțumire unei importante părți a populației, oameni pe care eu îi consider dizidenți anonimi care, incitați prin mijloace foarte sofisticate ale propagandei Kremlinului și sprijiniți de agenții români de influență ai racolați de GRU și KGB au reușit să producă în luna decembrie 1989 o masă critică ce a dus la fuga lui Ceaușescu și restul, ce a mai urmat.

Din păcate, preluarea prin forță a puterii, cea ce nu s-a mai întâmplat în nici o altă țară socialistă, a creat condițiile ca noua clasă politică să fie contaminată cu personaje care de care mai toxice și iată că nici astăzi nu ne revenim din această situație neplăcută.

În afara de cei câțiva dizidenți cu notorietate care au avut curajul să se manifeste public și au suferit teribil din această cauză, securitatea fiind cu ochii pe orice mișcare neconformă, viața grea și plină de lipsuri a creat în rândul populației o disidență de masă, imposibil de detectat și de combătut, atâta timp cât majoritatea oamenilor erau lămuriți de propaganda mincinoasă a partidului.

Zicala “una vorbim, altă fumăm” cred că descria cât se poate de plastic realitatea gândirii intime a multor români.

Îmi aduc aminte de o întâmplare din octombrie 1989 care dovedește ceea ce susțin.

În pregătirea Congresului al XIV-lea al PCR, se organizau ședințe ale organizațiilor de bază ale partidului, ocazie cu care se alegeau structurile de conducere și se hotăra susținerea alegerii celui mai iubit fiu al țării pentru un nou mandat de Secretar General al PCR, la congresul ce urma să fie.

La vre aceea, eu, în calitate de Șef la Secția a III-a NAVROM aveam obligația de a participa la aceste ședințe organizate la bordul navelor din Portul Constanța, adunările fiind supervizate de către un activist de partid desemnat de Comitetul Municipal sau Județean Constanța, al PCR.

Către începutul lunii octombrie urma să particip la ședință pe o nava de 55.000 tdw, dacă îmi amintesc bine Balota, „observator federal” fiind desemnat unul dintre secretarii comitetului municipal de partid.

La ora începerii ședinței am fost informat că persoană nu poate veni și am fost desemnat să conduce eu ședința, ceea ce m-a bucurat fiindcă puteam să ne mișcăm mai repede.

De obicei la astfel de ședințe, după parcurgerea unui ritual organizatoric se înscriau la cuvânt doi, trei participanți, pregătiți în prealabil, care în câteva cuvinte transmiteau ce se dorea, adică susținerea încremenirii lui Ceaușescu pe funcția supremă în PCR printr-o realegere perpetuă.

După parcurgerea acestui tipic strungarul navei a dorit să ia cuvântul ceea ce mi s-a părut ciudat căci, de obicei, era dificil să găsești persoane care să se manifeste politic.

Omul nostru s-a ridicat în picioare și ne-a comunicat că el nu este de acord cu realegerea lui Ceușescu.

Am întrebat, poate nu ești de acord cu alegerea tovarășului Ceaușu, așa cum îl chema pe cel care urma să fie reales secretar al Biroului Organizației de Bază (BOB) de pe navă.

Mare greșeală din partea mea căci nu a întârziat să fie formulat clar: “Nu, nu. Pe ăla mare nu-l mai vreau eu”.

Între timp am constat că persoană prezenta halenă alcoolică, In vino veritas, și un coleg l-a scos din careul marinarilor, unde se ținea ședința și l-a dus la cabină iar noi am încheiat adunarea.

Am căzut cu toți de acord să nu consemnăm incidentul respectiv în procesul verbal pe care îl înaintam la Comitetul PCR Flota NAVROM și să uităm ce s-a întâmplat.

Totuși pentru protecția lui dar și a mea, Comandantul navei i-a făcut strungarului în cauză că s-a prezentat băut la serviciu, ceea ce corespundea realității, și l-am debarcat urmând să lucreze o perioada la uscat într-un atelier din șantierul naval.

După câteva zile am fost chemat de urgență la Comitetul de partid Flotă unde mă aștepta prim-secretarul Comitetului Municipal PCR Constanța care m-a muștruluit serios și m-a dus în fața prim-secretarului Comitetului Județean, Mihai Marina, pentru a-mi analiza abaterile.

Ce se întâmplase? Unul dintre oamenii securități de la bord, probabil radio-telegratistul, a raportat evenimentul și pe filiera securități evenimentul a ajuns la București, probabil la CC al PCR și de acolo la județ.

În biroul primului secretar Marina mă așteptau toți activiștii de frunte ai județului și ai municipiului Constanța. M-au așezat ultimul la masa lungă de ședințe și am asistat cum toți cei prezenți și-au pus cenușă pe cap, adevărată autocritică, și la un moment dat mi-a venit și mie rândul la spovedanie.

Eu am susținut că a fost vorba strict de o încălcare a Regulamentului Serviciului la Bordul Navelor, având în vedere că marinarul s-a prezentat în stare de ebrietate la servici și că în consecință aveam un caz de abatere disciplinară și nu o acțiune politică. Ca atare, strungarul nostru a fost debarcat și mutat într-un loc de muncă la uscat unde, într-un mediu muncitoresc sănătos, va fi reeducat corespunzător.

Varianta mea i-a convenit primiului secretar mai ales că raportul securității nu meționa nici un fel activități politice ale disidentului nostru ad-hoc.

Și uite așa, am scăpat și eu la rândul meu să devin disident prin contaminare căci dacă ar fi continuat să cânte partitura respectivă, ușor nu mi-ar fi fost.

Prin februarie 1990, a venit la mine, la Primăria Constanța, vajnicul strungar contestatar al Ceaușescului, cu solicitarea de a îl sprijini la Navrom să îl ambarce pe nave și să îi asigur un “acoperiș” din fondul de stat, având în vedere că locuia pe unde apuca cu chirie și vorba aceea fusese disident, doar.

I-am rezolvat solicitările, am considerat că a avut un curaj nebunesc, chiar dacă se încurajase cu niște alcool, și dacă activistul de partid care trebuia să conducă ședința nu lipsea, ar fi avut mari probleme.

Sunt sigur că în ultimii ani ai comunismului au fost multe astfel de atitudini manifeste, bine înțeles imposibil de popularizat, dar care dovedeau, să zic așa, “starea națiunii”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.