Narcis GAIDARGIU ■
Când am fost invitați vineri seară la aniversarea prietenului nostru, nici nu știam ce surprize ne așteaptă la Restaurantul Deviant, situat pe esplanada de la mare a Năvodariului, la nord de stațiunea Mamaia.
La cam jumătate de oră după ce am luat loc la masă, când tocmai sosise mâncarea, a izbucnit o bătălie mai ceva ca-n Texas, la Alamo și San Jacinto, în timpul revoluției texane, doar că de data asta se băteau turcii…la gura lor.
Protagoniștii înfruntării au scos cuțitele, ba chiar am văzut și-un tomahawk. Am fost martorii unor scene incredibile, cu intens impact emoțional, prilej cu care am perceput multiple tăieturi, în direct, și împunsături repetate, perforate cu mare cruzime.
Victima cu tomahawk, originară din Irlanda, aflată în compania unui texan get-beget pe nume Rib-Eye, a fost surprinsă cu o avalanșă de lovituri cu obiecte ascuțite, neputând riposta.
Patronii localului, un texan autentic și soția româncă, Brian și Cristina Hench, gazde excelente, au încercat în repetate rânduri să medieze situația, dar nu au putut să tempereze instinctele năvalnice ale personajelor implicate.
Mai-nainte, irlandezu’ și numitul Rib-Eye, fuseseră agresați tandru în bucătăria restaurantului, când li se aplicase un tratament termic medium plus pe grătar, pe ambele fețe.
Scena bătăliei, aflată pe platourile din fața nostră, era completată de coaste de porc, ținute exact cât trebuie într-o marinată texană, placate cu o crustă de Texas Barbeque Rub, însoțită de o fină aromă în tendință fumé, oprită la timp în cuptor, tocmai când carameliza zahărul Demerara, din trestie. Carnea de pe coaste se desfăcea în fâșiuțe, exact ca un autentic pulled pork, semn că scărița fusese ținută la cuptor într-un proces slow cook, la temperatură joasă de 90-95⁰C, între trei și șase ore. Cine ar avea atâta răbdare acasă la el? Vă spun eu, nici mama, care în plus s-ar uita și la costuri!
Cartofii… Ah, cartofii roșii! Inițial am crezut că sunt jumări și mă întrebam ce caută jumările de porc în compania selectă de pe platouri. Nu, nu erau jumări. De la primul m-a frapat aceeași crustă texană, ușor dulce-afumată și lejer picantă, de culoare brun-negru, motiv pentru care i-am și bănuit în mod eronat.
O sarabandă de arome a umplut platourile și papilele noastre gustative.
Excelenții burgeri din carne maturată de vită, în deja celebrele chifle negre cu pulbere de cărbune activat, salata Coleslaw cu măsline Kalamata și brânză feta, aripioarele și ciocănelele crispy de pui, sosul barbeque, în acompaniament de castraveți acri-dulci și fasole picantă americană cu ciolan românesc afumat, au fost udați temeinic cu o rară neagră de Purcari. La intervale de timp, intermezzouri cu vodka, whisky, cocktailuri cu fructul pasiunii, freshuri de grefe și portocale, iar la final două tarte cu brânză dulce, caramel și sos din fructe de pădure au întregit tabloul festinului.
Atmosfera relaxată, tipic americană, a fost întreținută la un nivel acustic lejer de Teo Danci & The Band, un solist polivalent, cu o voce și talent demne cel puțin de America’s Got Talent.
Prezența promptă, elegantă și discretă a domnișoarei care ne-a servit, etalând un fin nivel de educație, cât și a colegelor care treceau prin cadru fără să le remarcăm prezența decât dacă doream ceva, ne-a oferit certitudinea că încă există speranță de revigorare a nivelului serviciilor în restaurația autohtonă.
Brian, gazdă desăvârșită alături de soția sa, într-una din frecventele vizite de etapă pe la masa noastră, pentru a culege impresii despre gradul de satisfacere a exigențelor, ne-a mărturisit că și-a dorit toată viața să aibă un restaurant în stil texan și iată că doar în România a reușit să-și îndeplinească visul american. Împreună cu Cristina, dedicați amândoi managementului provocator pe care un astfel de restaurant îl presupune, au fondat și o familie frumoasă, iar acum, după patru fetițe așteaptă al cincilea copil, un băiețel ce se va naște în luna august.
Când gastronomia americană este adaptată gustului românesc, senzațional este un cuvânt prea mic, iar când românii au talent, se bucură și americanii. Da, americanii de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța, care erau în număr de vreo zece la sosirea noastră în restaurant.
Cu un singur regret am părăsit localul. Porțiile nu numai deosebit de gustoase, dar mai ales generoase, ne-au venit de hac. Opt sute cincizeci de lei poate părea scump un platou pentru patru persoane, însă deși am fost opt la masă, nu am putut mânca tot.
Evident, nu este un loc pentru orice buzunar, dar pentru atmosferă, porțiile generoase, al căror gust generator de intense reverberații și emoții gustative încă îl simt prezent, da, concluzionând, este un loc unde merită să te regalezi și să revii.
S-a confirmat încă o dată că pentru americani „Big is beautiful”, dar mai ales tasty, este un adevărat mod de viață.
Fara indoiala, am avut parte de o experienta culinara si culturala cu totul iesita din comun si ii multumim din suflet lui Narcis Gaidargiu pentru recomandare! Este cu siguranta un restaurant pe care trebuie sa-l recomand tuturor prietenilor mei care vor sa experimenteze arome si senzatii autentice americane, intr-o atmosfera unica si inelunkta de la malul marii. Un adevarat paradis culinar pentru iubitorii de mancare de calitate si atmosfera relaxata. Multumesc, Narcis, pentru ca ne-ai facut sa ne simtim ca in Texas, dar cu priveliste la mare!