Acasă Turism Mamaia, centrul distracției de 1 Iunie

Mamaia, centrul distracției de 1 Iunie

2115
0

OMD Mamaia Constanța organizează evenimente de neuitat pentru întreaga familie

Stațiunea Mamaia este pregătită să strălucească de Ziua Internațională a Copilului, oferind un program spectaculos și diversificat care va transforma această zi într-o adevărată sărbătoare a bucuriei și creativității. Oaspeții de toate vârstele sunt invitați să participe la evenimentele speciale din Piațeta Perla și Piațeta Cazino, unde momentele de distracție și muzică vor fi la ordinea zilei.

Piațeta Perla: Un paradis pentru copii

            Începând cu ora 17:00, până la ora 20:00, Piațeta Perla va deveni un veritabil loc de joacă pentru copii, unde va domina muzica, dansul, și distracția. Pe copii îi așteaptă momente de teatru de păpuși, magie, baloane colorate, face painting și multă veselie!

Piațeta Cazino: Muzică și energie pentru toți

            Pe seară, distracția se mută în Piațeta Cazino, unde, de la ora 20:30, ritmurile muzicale vor domina atmosfera. Concertul susținut de YNY Sebi va deschide seara, aducând pe scenă hituri care vor încânta tinerii și nu numai. Energia va continua să crească odată cu apariția pe scenă a trupei Voltaj, a cărei muzică binecunoscută va aduce bucurie și emoție în rândul tuturor participanților.

            „Suntem încântați să vă invităm la Mamaia pentru a sărbători împreună Ziua Internațională a Copilului. Evenimentele din această zi specială sunt gândite să ofere momente de neuitat pentru fiecare membru al familiei. De la activitățile interactive și spectacolele pentru copii, până la concertele de seară, ne dorim ca fiecare vizitator să se simtă parte dintr-o comunitate vibrantă și primitoare. Vă așteptăm cu drag să vă bucurați de frumusețea litoralului și de programul variat pe care l-am pregătit!”, a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

            Nu ratați ocazia de a petrece Ziua Internațională a Copilului la Mamaia! Vă așteptăm cu activități captivante, spectacole de magie și concerte electrizante.

            Înființată în primăvara anului 2023, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanile amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Alessandra Frunteș – Specialist Marketing OMD Mamaia Constanța

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.