Leonard MOCANU ■
O glumă mai veche spunea, în concluzie: ”Teoretic, avem 1500 de euro, practic, avem trei curve”. Cam la fel stau lucrurile în felul în care liderii acestei țări apreciază în vorbe și în fapte Armata României și cel mai înalt eșalon de conducere al acesteia.
Redau mai jos două paragrafe din mesajul președintelui României cu prilejul celei de-a 165-a aniversări a Statului Major al Apărării:
Ca semn de recunoaștere a înaltului profesionalism și a rezultatelor deosebite obținute de personalul Statului Major al Apărării în îndeplinirea misiunilor specifice, precum și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii Armatei României, am conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Statului Major al Apărării, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la înființare.”
Cuvinte frumoase, înălțătoare, menite să mobilizeze până la sacrificiul suprem pe purtătorii uniformei militare, indiferent de grad sau de funcție. Dar oare, citind printre rândurile realității, chiar așa stau lucrurile? Nici pe departe. Ascunși în spatele ”controlului societății civile asupra forțelor armate”, o mână de neaveniți a ajuns să se creadă cel puțin Dumnezei în relația cu armata și cu militarii.
Să o luăm cronologic. La numai câteva luni de la numirea în funcție, un ministru al apărării declara reprezentanților presei că ”se gândește să propună schimbarea din funcție a Șefului SMG”, pentru că așa dorea el. Mai conta că ministerul funcționa pe baza unei legi care prevedea când și cum începea și se termina mandatul Șefului SMG? Nu, pentru că inginerul picat ca musca-n funcția de ministru al Apărării tăia și spânzura după propriile-i legi. Până la urmă, visul i s-a realizat, chiar dacă după numai câteva minute a fost el însuși suspendat din funcție. A fost un prim semn al ”anticooperării” civili-militari în fruntea Ministerului Apărării Naționale.
A urmat un alt moment de disensiuni majore între cele două cabinete de la primul etaj al ministerului, în care orgoliul civilului încerca să impună măsuri militare militarului. Nu a trecut mult și un alt specimen era învestit cu demnitatea de ministru. După câteva luni de conviețuire pașnică cu Șeful SMG, mai ales de dragul Președintelui Republicii, politicianul care nu uita să precizeze de fiecare dată că e militar a început să-și arate adevărata față și, timp de doi ani și jumătate, a instaurat o formă de teroare asupra militarilor, materializată prin formule de genul ”nu uita cine te-a pus în funcție”, adică un fel de ”eu te-am făcut, eu te omor”. La această teroare contribuia și o anume divă brună, ce făcea instrucție cu generalii mai ceva decât renumitul căprar interbelic.
Nu a trecut mult și un alt ministru mai avea puțin și-l ”exmatricula” pe Șeful SMG din sediul ministerului, justificând cu unele considerente strategice de care ar râde și sugarii dacă și-ar apleca urechea la așa gângureli. În acea vreme, Statul Major General sărbătorea 155 de ani de la înființare iar ministrul împricinat nu a catadixit să iasă din birou, arătându-și lipsa de considerație față de Șeful SMG și, totodată, desconsiderând prin atitudine întregul corp de cadre al structurii.
Între timp, în Dealul Cotrocenilor se instalase actualul viitor fost Președinte, ale cărui trăsături de caracter eu aveam să le descifrez încă din 2007, la o ceremonie de absolvire la Academia Forțelor terestre (AFT) din Sibiu când l-am descifrat în adevărata sa cheie caracterială: plin de emfază la exterior, găunos pe dinăuntru. Ah, să nu uit, și cu multă greață la adresa Armatei.
Să amintesc de anii în care, dacă puneai o sticlă de apă dimineața pe holul dintre cabinetele ministrului și Șefului SMAp, până la prânz era înghețată bocnă? Și nu de frig. Să amintesc de profesori de engleză, ajunși miniștri, care, cu concursul unor militari-nemilitari, doreau să schimbe regulamente militare după bunul plac? Sau de expresii de genul ”Vreau să fac ceva, dar nu mă lasă SMG”?
Și uite așa ajungem la momentul decembrie 2018, când două găști, una a Președintelui și cealaltă a prim-ministrului, se pândeau pe la colțuri să se ciomăgească pe viață și pe moarte aidoma „milenarei”tradiției a Delenilor și Vălenilor din Ruginoasa-Iași. Din păcate, în aceste găști au fost atrași, ca participanți sau mai degrabă victime, și militari de ranguri și grade înalte.
Sublima ”idilă” instituțională se perpetuează și azi, când mâna ce scoate castanele din foc nu este a premierului, prea fascinat de magia Căii Cotrocenilor, ci de un alt obscur profesor de engleză care, călcând pe coaja de banană a adus relația cu militarii sub limita înghețului.
Cea mai recentă mostră de nesimțire a fost cu ocazia celei de-a 165-a aniversări a SMAp când, în mărinimia sa, repetentul dom’ profesor de la Cotroceni a catadicsit să semneze decretul de decorare a Drapelului de Luptă al instituției, după care, evident, a avut nevoie de odihnă. Și ce mai contează cine, cum și în ce condiții are dreptul să decoreze drapelul? ”L’Etat c’est moi!” Deci, eternul și fascinantul Ion Oprișor poate ține locul de înlocuitor. Dar ar mai fi fost cineva în ecuație, numai că și acel ”cineva”, la fel ca în urmă cu zece ani, s-a dat lovit, așa cum făcea Tudorel Stoica la convocările lui Mircea Lucescu, sau Victor Stănculescu, la cele ale lui Nicolae Ceaușescu.
Mirobolanta considerație în vorbe, totală lipsă de respect în fapte așa cum spuneam, nu neapărat la adresa Șefului SMAp, ci a tuturor truditorilor instituției și a celor care au adus-o pe piedestalul pe care se află.
Au și militarii ”meritele” lor în această odisee? Desigur, căci spun prea des ”Am înțeles!” atunci când ar trebui să-și susțină cu argumente pertinente pozițiile și pentru că nu știu să facă diferența dintre servilism și diplomație constructivă.
Totuși, dincolo de toate, poate că politicienii români ar trebui să acorde Armatei încrederea și considerația măcar la nivelul la care i-l acordă poporul; dar poate că tocmai acolo este buba iar politicienii odată aleși se socotesc deasupra poporului, nu servus publicus după cum le-au fost definite atribuțiile în fișa postului, încă din antichitate, de pe vremea Republicii Romane.
