Acasă Cetăţeanul supărat Constanța: În peninsulă ne vibrează diafragma pe toba mare

Constanța: În peninsulă ne vibrează diafragma pe toba mare

9257
1
Foto: Narcis Gaidargiu
Foto: Narcis Gaidargiu

Narcis GAIDARGIU

Zilele Constanței, mare sărbătoare mare, 17-21 mai, de n-ar mai fi!

Foarte frumos din partea Primăriei și Consiliului Județean Constanța că se preocupă să ofere populației circ și pâine în prag de alegeri.

Zecile de tone de containere, materiale și utilaje grele, utilizate pentru asamblarea scenei, zecile de mii de decibeli eliberați, cu siguranță fac foarte bine monumentelor istorice din zonă, multe dintre ele antice, pavelelor din Piața Ovidiu și de pe străzile de acces, cât, și mai ales, umililor locuitori ai peninsulei constănțene, în marea lor majoritate trecuți de mult de pragul senectuții, care fără voia lor, pe superbe ritmuri hard-rock saltă prin case cu patul de sub ei cu tot, cu vată-n urechi, cât și cu tacâmurile de pe masă jucând pe toba mare, acompaniate de cinelele paharelor zbârnâinde-zdrăngăninde în vitrine.

De vineri până marți, cinci zile consecutiv, cu decibelii la maxim, până spre douăsprezece noaptea, astfel că locuitorilor anticului cartier Peninsula Tomitană le vibrează diafragma toraco-abdominală, volens-nolens, pe ritmurile hard-rock, până când Primăria le permite să meargă la culcare.

Foto: Narcis Gaidargiu
Foto: Narcis Gaidargiu

Degeaba, an de an, am atras atenția Primăriei Constanța că ceea ce fac pe pielea și nervii noștri, ai băștinașilor din cel mai vechi cartier constănțean este o metodă de exterminare a populației vârstnice din zonă, patentată însă de maeștrii interogatoriilor din lagărele militare și de exterminare.

Iată o mostră de cum se aude din casă, cu ferestrele termopan închise:

Și, iată cum, în inconștiența lui, barosanu-și laudă ciocanu’! Viceprimarul Rusulică fără frică subliniază și ne confirmă că ce-a fost ieri e nimic față de ce urmează. Ce ne pregătește? Cutremur? Vă mulțumim, am vibrat și noi, mai rău ca voi, de încă ne tremură toate alea. Publicul mai vine, mai pleacă, merge pe la muzee, pe la street food, vine înapoi să mai asculte ceva, pleacă iar, că e un continuu dute-vino în piață. Noi, suntem cel mai fidel public, n-avem unde pleca, de mulți ani nici nu mai putem ieși din casă, de fugit, nici atât. Vedem câți mai rămânem de miercuri încolo.

Degeaba am sugerat alogenului din fruntea Primăriei Constanța să mute aceste manifestări zgomotoase pe platforma de la Poarta 1, în Portul Tomis sau pe plaja Modern, în zona unde, dealtfel, se organizează cu succes festivalul Neversea. Nu l-a durut nicăieri; culmea, nu pentru că este insensibil, ci pentru că e nesimțit.  

Foto: Narcis Gaidargiu

Degeaba, întrucât chițoșenia, ca și ceilalți de teapa lui din administrația publică a Constanței, consilierii personali de care oricum nu ține cont, sunt surzi, orbi, indiferenți și nu au respect pentru persoanele vulnerabile, care nu mai au puterea să se apere.

Dar nu-i nimic, o să inițiez un protest mut, al celor care nu mai au puterea să meargă la vot, dar pe care îi sfătuiesc să-și exercite dreptul constituțional, cu obidă și ură, cerând să le vină urna acasă. Așa o să facă cel puțin tatăl și mama mea. Apropos, ieri când am făcut cea de-a doua obișnuită vizită cotidiană pentru administrarea medicației și aprovizionarea cu alimente proaspete, tata mi-a prins mâna dreaptă cu ambele palme și mi-a pus-o în dreptul inimii sale zâmbind mirat: “Uite, vezi, nu mai am nevoie de stimulatorul cardiac. Pompează bine, puternic, regulat…”! Bietul de el, fiind hipoacuzic nu înțelegea că-i vibra întreaga cutie toracică pe ritmurile beat din stradă, din fața blocului, nu proteza electronică medicală implantată ca să-i țină inima în funcțiune.  

Și ăsta este doar unul dintre multele exemple care ne demonstrează că pe aleșii din Consiliul Local Municipal, de orice culoare și din oricare partid politic, cât și pe Primarul Constanței, nu-i interesează decât masele de votanți bucuroși că au ocazia să se zgâiască pe gratis la o paranghelie cu care-i mituiește din bani publici, iar o minoritate cum sunt nu doar bătrânii, ci toți locuitorii din cartierul în care am crescut, nu contează în calculele lor.

Iar lumea trebuie să nu uite că această barbară tortură a peninsularilor constănțeni a fost inventată de „distractiva” administrație a Primarului Radu Mazăre și “rafinată” până la cele mai exacerbate forme acustic-luminiscente de infantilul său pupil factotum, Decebal Făgădău, în veci fie-i pomenit de rău numele!

Mai mult ca sigur, aceste probleme nu se vor rezolva decât în instanță, asemenea cum s-a rezolvat și problema accesului riveranilor in peninsulă.

De aceea, rog Grupul de Inițiativă Civică Peninsula Constanța să întreprindă o acțiune în justiție pentru îndreptarea acestor neajunsuri, astfel încât Piața Ovidiu să redevină o zonă de loisir, benefică pentru toți.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.