‘Trenulețul educației’ târâie 10 vagoane deraiate, în 2025

Paloma PETRESCU ■

Motto: “Cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine ţara” Spiru Haret

Bun sosit, 2025. La mulți ani! S-a încheiat 2024, un an interesant, marcat, din păcate,  în mod negativ de alegerile prezidențiale. La final de decembrie 2024, aflăm că România riscă să intre într-o criză economică fără precedent. Ah, dar stați! Vom avea alegeri, prezidențiale ce-i drept, și în 2025! Alți bani, altă distracție.

În 2023, potrivit INS, deficitul bugetar conform datelor publicate de Eurostat înregistra un nivel de 6,5% din PIB, cu 2,1 puncte procentuale peste ținta stabilită de 4,4%. S-a încheiat 2024 cu un deficit care depășește cu mult o altă ținta stabilită. La final de noiembrie 2024 deficitul bugetar a fost 7,12%, cu peste 71% mai mare decât la final de noiembrie 2023.

Conform recomandării Comisiei Europene (CE) din iunie 2024, România trebuia să limiteze creșterea cheltuielilor primare nete la o rată compatibilă cu reducerea deficitului public către valoarea de referință de sub 3% din PIB.

Bine, au mai fost recomandări ale Băncii Mondiale (BM) și ale CE nu de acum, de azi, de ieri, dar cine le bagă în seamă în an electoral?

“Gaura” s-a înnegrit pe măsură ce se adâncea, în ton cu obrazul premierului, stimulată de pomeni electorale, de cheltuieli de campanie și chiar cu finanțarea partidelor, fără precedent de mari în 2024. Dar iată că reflexul pavlovian al românilor s-a “stricat”, n-au mai bălit ca de fiecare dată în perioadele electorale  iar rețeta “le dăm ceva ca să ne voteze”, s-a dovedit expirată. 

M-aș întreba: “Oare și guvernanții au aflat situația economică a României tot în decembrie 2024 odată cu noi, românii chemați la vot?” Dar ar fi pierdere de timp să o fac pentru că, evident, mă aștept că ei știau, dar nu le-a păsat; aveau să aștepte “trenulețul” în gara de tranzit între două guverne. Pe principiul urăturilor de sezon: “Cele rele să se spele, cele bune să se-adune – tot la noi!” Așa că s-au ocupat exclusiv de interesele lor de partid, ceea ce fac și în prezent, s-au concentrat pe încercarea de a-și menține poziția de supremație sau pe ce de a câștiga un loc mai în față, de a-și majora pe orice cale înșelătoare palmaresul electoral.

Doar critică fără cooperare nu duce la nimic bun, trainic, adecvat pentru mileniul al III-lea! Oare e posibil să încerce politicienii români să colaboreze, indiferent de culoarea politică, în favoarea națiunii și a țării? Mă mai gândesc, dar nu sunt deloc optimistă.

Ei, gata cu veninul, mă întorc acum către ceea ce știu cel mai bine:

Educația!

Avem ministru nou! Prof. univ. Daniel David. O personalitate în domeniul său de specializare, cu expertiză și recunoaștere națională și internațională, dar și rector de succes. Îi apreciez curajul de a accepta acestă funcție într-un moment în care învățământul se zbate pentru a ține capul deasupra abisului ca să nu se înece, pe când apa-i clipocește la nivelul buzei inferioare. Avem legislație nouă pentru învățământul preuniversitar, Legea 198/2023, cea despre care am scris în nenumărate rânduri anul trecut. Știm însă că legislația subsecventă e în pom, calendarul anexat legii nefiind respectat și avem un deficit bugetar substanțial, deci mai ușor cu optimismul. Îndemul este mai ales pentru mine, care sunt de multe ori excesiv de optimistă, ani mulți în carieră mi-am spus că “nu se poate să nu se poată”, dar acum este evident că trebuie să adoptăm o atitudine moderat de optimistă.

Totuși 2025 ar putea fi anul în care să se gândească o strategie de educație adecvată nevoilor actuale și să răspundă întrebărilor:

Unde suntem? Unde vrem să ajungem? Ce e de făcut?  În cât timp? Cât costă? Ceva în genul celor “5 ce?” ai gazetarului, pe baza cărora se construiește un articol de presă.

La urma urmei educația nu este un scop în sine, ci este vehiculul pentru devenire, personală și socială într-un mediu care este în permanentă schimbare.

O strategie autentică prespune pentru început analizarea cu obiectivitate a situației curente, a nevoilor și a perspectivelor de schimbare în educație, apoi, consultare amplă, susținută, reală, nu doar formală, că de…așa zice tehnica legislativă! Doar din birourile ministerului lucrurile se văd în ceață, doar din vorbe spuse la urechea cui trebuie să știe și din documente studiate tot în birou, niciodată nu va fi cunoscută situația reală, cea care doare.

Pe parcursul anului 2024 au fost multe voci care au readus în discuție direcții în care educația trebuie regândită. Iată câteva:

1. Descentralizare decizională și financiară pentru școlile cu personalitate juridică cu scopul asigurării resurselor, inclusiv a celor umane, în funcție de nevoi și perspective locale.
2. Regândirea programelor și a proceselor de formare inițială a profesorilor și obligativitatea parcurgerii masteratului didactic pentru a accede în învățământ, formarea continuă prin mentorat.
3. Titularizare, da sau nu? În învățământ? Pe post? Cum? Cine organizează? Cine contractează?
4. Regândirea tuturor documentelor programatice fundamentale  pentru centrarea educației spre formarea competențelor de viață autonomă.
5. Colaborare și armonizare între ciclul de învățământ preuniversitar și cel universitar, din perspectiva nevoilor pieței muncii, a noilor tehnologii, a noilor meserii.
6. Existența unei Agenții autonome și independente pentru evaluare standardizată a elevilor la finalul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a, a X-a, cu scop reglator. Rapoartele anuale ale Agenției care va organiza conceptual și administrativ evaluările standardizate vor fi înaintate Ministerului Educației și Cercetării (apreciez revenirea Cercetării la Educație). Pe baza acestor rapoarte vor putea fi luate decizii – legislative, metodologice, procedurale, întemeiate. Se asigură obiectivitatea tuturor demersurilor.
7. Învățământ obligatori de 10 sau 12 ani? Analizarea și reorganizarea, după caz a rutelor de formare profesională la nivel de ciclu liceal; revizuirea curriculumului la toate nivelurile, a planurilor cadru, astfel încât în ultimii 2 ani de liceu să se poată continua educația într-o formulă de pre-specializare pentru care optează elevii.
8. Regândirea trecerii din ciclul secundar inferior (gimnaziu) către ciclul liceal, secundar superior, având în vedere durata învățământului obligatoriu.
9. Reorganizarea examenului de Bacalaureat – relevanța și motorul de orientare în carieră.
10. Directorii școlilor cu personalitate juridică – manageri sau/și profesori? Contract de management sau numire pe post cu delegație?

Fiecare dintre garnitura de 10 “vagoane” care rulează pe șine expirate și decalibrate este în pericol de deraiere în orice clipă și necesită retragerea la “depou” pentru reparații capitale. Desigur vagoane, depou, avarii … metaforic spus.

Toate cele 10 aspecte semnalate trebuie supuse diagnozei de specialitate. Desigur, un prim an va dura expertizarea, adică cercetarea autentică și relevantă și, cu puțină voință, chiar și creionarea unor demersuri reieșite din datele analizei, care să fie supuse dezbaterii publice.

Până azi, la 35 de ani de la desprinderea de comunism, s-au înfăptuit două astfel de studii:

1. “Școala la răscruce” 2001/2002, coordonatori: Vlăsceanu L, Neculau A, Potolea D.

2. “Nevoi și perspective de schimbare educațională în România – fundament al dezvoltării şi modernizării învăţământului preuniversitar”, 2006/2007, Proiect coordonat de:

conf. univ. dr. Doina Olga Ştefănescu; coordonare ştiinţifică: M. Miclea, L. Vlăsceanu, D. Potolea, C.Bârzea, C. P. Petrescu.

A cam venit timpul de așa ceva, nu credeți?

Până atunci, vom relua împreună, în analiză și consultare starea tuturor celor 10 “vagoane”, cine știe dacă nu vor apărea idei valoroase?

Până la viitorul articol, vă urez să vi se îndeplinească toate cele pe care vi le propuneți, dar nu înainte de a vă oferi un moment de reflecție despre voi, cei din 2024: ce ați făcut bine? Ce ați fi putut face mai bine? Ce nu v-a ieșit cum sperați? De ce?

Și nu uitați: “Nu se poate să nu se poată”, dacă chiar vă doriți și puneți la bătaie timp, atitudine, documentare, pilotare și abia la urmă…decizia!