Acasă TURA DE NOAPTE Ce vrăjeli a mai făcut Călin Georgescu?

Ce vrăjeli a mai făcut Călin Georgescu?

9355
0

Călin MARINESCU

Cred că unii dintre noi își amintesc serialul american ”Ce vrăjeli a mai făcut nevastă-mea” de pe la mijlocul anilor ’70, cu care ne regala Televiziunea Română.

Filmul dezvoltă povestea casnică a simpaticei Samanta, urmașa unor generații renumite de vrăjitoare și vrăjitori, măritată cu pământeanul Darin iar eroina, cu toate rugămințile soțului său, recurge adeseori la farmece pentru a ieși din dificultățile gospodărești ce-i complică viața, episod de episod.

Iată că azi, în spiritul serialului din anii ‘70 invocat mai sus, a venit vremea să ne întrebăm și noi, oare ce vrăjeli a mai făcut Călin Georgescu, cel autodeclarat unsul lui Dumnezeu, iar după alții “minunea vie care ne va scăpa de toate relelele” bazându-se pe declarațiile sale conform cărora are cheia reparării tuturor relelor care deranjează o bună parte a poporului român.

Și uite așa, nu ne trece nici o zi marcată de zicerile adânci ale unsului, care de care mai teribiliste, stârnid admirația susținătorilor dar și disperarea celor care apreciază corect situația dificilă în care, din păcate, se află țara noastră pe fondul instabilității politice.

Despre Călin Georgesc, fiul celebru al poporului român, pentru unii cel mai iubit fiu al poporului, trebuie musai să comentăm câte ceva, spre bună regulă.

În primul rând, și poate cel mai grav, este secretul păstrat cu sectarism ilegalist, despre forțele ce stau în spatele lui; cei care au finanțat campania electorală a unsului, cu dibace inginerii financiare, astfel încât drenajul banilor să fie aprope imposibil de devoalat.

Pentru un alegător conștient, responsabil fața de votul pe care îl acordă unui anume candidat, este primordial să cunoască gruparea politică sau nepolitică care îl promovează. În caz contrar electorul va vota deliberat un necunoscut căci gruparea eterogenă a unor susținători nu reprezintă un partid politic.

Mulți opinează că ramificațiile susținătorilor lui Georgescu ar avea rădăcini în Rusia suspiciunea fiind întreținută chiar de caracterul abscons al echipei sale electorale ori a lipsei sediului de campanie. În astfel de supoziții se pornește de la premiza că cineva cu bune intenții nu ar avea de ce să se ascundă și atunci lesne poate fi vorba despre o putere străină, ori gruparea unor rezerviști moștenitori ai eziderateor tenebroasei Securități comuniste. Alții nu exclud o grupare mafiotă autohtonă și de ce nu, o Cupola cu afaceri internaționale gen Mafia italiană, Yakuza japoneză sau vreo Triadă chinezească.

Este de necontestat faptul că o campanie electorală pentru prezidențiale, chiar pentru un candidat de 5% cum fusese cotat inițial Gerogescu, nu se poate desfășura cu 0 cheltuieli, așa cum a declarat el oficial. Cel puțin combustibilul pentru deplasările auto, telefonul mobil, intermetul, echipamentele electronice folosite, energia electrică consumată, chiar dacă și-a făcut singur toate clipurile, sau au fost voluntari care nu au fost platiți dar inevitabil s-au înregistrat cheltuieli materiale, care reprezină donații și în final cheltuieli electorale. Nu tot ce mișcă funcționează cu apă, paie și bătaie.

Deci, declarația unsului cu cheltuieli eletorale de 0 lei și 0 bani, este un fals grosolan pe care autoritățile fiscale sunt obligate să-l ancheteze, prin lege.

Asistăm de o bună bucată de timp la o cascadă de interviuri ale lui Călin Georgescu, pe persoană fizică. Fostul candidat la presedinția României se consideră chiar Președinte neinstaurat încă și ca atare emite bizare declarații luate în serios și comentate pe larg, în mod surprinzător, atât de presa națională cât și de partenerii străini. Este cazul ultimei gargare scuipată pe piața media în legătură cu desființarea Ucrainei ca stat, la care s-a considerat obligat să reacționeze chiar Ministerul de Externe de la Kiev, de parcă ar fi fost o poziție oficială a statului român și nu a unei persoane private, chiar dacă se pare că va fi din nou candiat cu șanse reale la președenție.

Întrebarea este ce urmărește oare Călin Georgescu când emite fel de fel de ziceri, multe dintre ele hilare, taxate ca atare de presă, dar care evident îl mențin în lumina reflectoarelor, ca nu cumva să îl uite votanții săi.

Chiar dacă este intervievat de personalități ale presei gen Ion Cristoiu sau de cele mai multe ori de propria soție, generează enunțuri pseudo docte, analize ale politicii internaționale și mai nou a ceea ce se întâplă în lumea Președintelui Trump. Pe actualul președinte american zice că l-ar fi cunoscut pe când acesta era realizator TV și că ar fi zăbovit cu el preț de câteva…minute. Mai scapă și alt gen de ziceri fără acoperire cum ar fi despre românii care lucrează în străinătate și care, în opinia sa, sunt analfabeți în majoritate și se semneză în cea mai mare parte punând degetul, ca țăranii din secolele de mult apuse. Am mai constatat că Vrăjitorul Georgescu este în continuare hiperactiv pe TikTok și episodic pe Facebook.

Toate informațiile care apar în legătură cu activitatea persoanei Călin Georgescu și a inepțiilor pe care le debitează, mențin un nucleu dur de susținători care au o singură replică la orice informație nou apărută: Votăm Călin Georgescu Președinte.

Această atitudine demonstrează în primul rând lipsa de încedere a acestora în sursele de informații tradiționale dar și o radicalizare pe care a reușit să o instaureze Geogescu prin stilul său mistico-sfătos de comunicare cu cei care-l ascultă.

Nu pot să nu mă gândesc la o postare a lui Adrian Năstase de pe Facebook, de acum două zile, care comentează un sondaj realizat de Mircea Badea (Antena 3) privind  melodiile ascultate de  românii.

Mircea Badea a explicat, științific, că noi am ignorat, timp de 35 de ani ce au vrut să audă romanii. Probabil că și din acest motiv, unii dintre ei au hotărât să plece din țară. Topurile melodiilor ascultate sunt de fapt, un fel de “focus group” iar partidele ar trebui să țină seama de ele.

Dincolo de CCR, Comisia de la Veneția, CEDO, CSCE/OSCE, Consiliul de Securitate ONU, Tribunalul Penal de la Haga, Curtea Internațională de Justiție, diverși ombudsmeni, dincolo de ce se spune în podcasturi naționale sau internaționale, dincolo de protestele parțiale ale poporului, de analizele noii elite americane post-alegeri, majoritatea alegătorilor noștri au preferințe clare, urmare a unei educații simple, de multe ori precare, într-o societate care și-a însușit valorile și principiile democrației.

Realizatorul TV consideră că acest sondaj reflectă mult mai bine realitatea națională decât orice sondaj electoral. Potrivit datelor prezentate în emisiunea sa, maneliști precum Dani Mocanu, Tzancă Uraganu și Raihold conduc detașat în topurile Spotify Premium și YouTube.

Pe 21 ianuarie, cele mai ascultate melodii erau ale lui Dani Mocani – „Vino să te f” cu 2,5 milioane vizualizări și tot Dani Mocanu cu „Anglia” și Tzancă Uraganu – „Meneaito”. Din acest top nu putea să lipsească Raihold cu „Jenifer, buci de fier”.

Pe 24 ianuarie, pe locul întâi era tot Dani Mocanu cu „Vino să te f”, pe locul doi se afla tot Dani Mocanu cu „Anglia”, iar pe locul trei Tzancă Uraganu – „Meneaito”, pe locul patru  Iuly Neamțu, iar pe locul cinci se afla Raihold cu „Jenifer, buci de fier”.

Putem considera ca aceste date sunt un barometru mai precis al realității sociale din România decât orice alt sondaj electoral. Am susținut cândva că în societatea noastră clasa de mijloc, în creștere în ultima perioadă, este fragmentată. Astfel, o bună parte din new entry sunt nemulțumiți de diferența de respect de care se bucură în general cei cu studii superioare sau cu o stare materială superioară, ceea ce a dus la o atitudine de ură a celor ce se consideră nemulțumiți față de cei mai chivernisiți, atitudine pe care au exploatat-o cu success Călin Georgescu și susținătorii lui.

Călin Georgescu promite că o dată ajuns la Cotroceni va face dreptate, poporul va conduce țara și cei îmbogățiți vor da socoteală după modelul politicii de tristă amintire a dictaturii proletariatului din anii ’50. Atunci, pe când clasa muncitoare s-a autoinstaurat drept conducătoare a țării, tăranii mai muncitori și mai chivernisiți au fost declatați chiaburi și trimiși la construirea Canalului Dunăre Marea Neagră, după confiscarea averii.

Atitudinea dură a susținătorilor lui Georgescu va fi foarte greu de combătut și de aceea, noi ceilați care nu prea ascultăm manele, dar înțelegem care este tipul de Președinte de care are novoie România în acest moment dificil, cum nu s-a mai întâmplat după 1990, va trebui să fim alături în lupta de comștientizare a celor nehotărâți, să prevenim să fie  vrăjiții de căntecul de lebădă al preopinentului Georgescu.

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.