Paloma PETRESCU ■
“În România, nouă din zece români sunt în starea în care mă aflu și eu acum. De ce? Uită-te-n jur! Nu, nu m-ai înțeles. Nu te înjur. Uită-te-n jur! România trezește-te! Sunt atâtea de făcut și te-au rătăcit…” România, trezește-te! Morometzii
Traversăm o perioadă marcată de incertitudini și îngrijorări. România se confruntă cu probleme socio-economice, politice, de securitate…
Știți, cu siguranță, că deficitul bugetar al României stă să explodeze, chiar în pofida ordonanței trenuleț care prevedea reducerea cheltuielilor bugetare, dar, ce să vezi? La finalul lunii februarie 2025 cheltuielile bugetare au crescut. Probabil că nu dă bine ca înainte de alegerile din mai să se reducă numărul de posturi din administrația centrală, sau locală.
Există riscul să mai pierdem și bani din PNRR datorită neîndeplinirii unor jaloane, tot în grădina politicului setate.
Aproape de graniță continuă un război, deși îmi amintesc că cineva ne asigura că îl oprește într-o săptămână.
Datorită unor decizii controversate nici situația socio-politică din România nu e prea roz. Reluarea de la 0, adică “zero” a alegerilor prezidențiale, fără o motivație clară, consistentă, poate părea doar un joc al celor cu interese mari, iar asta nu dă sentiment de stabilitate și siguranță investitorior străini. Mai mult chiar lasă liberă calea unora de continuare a manipulării.
Unii dintre noi mai folosim gândirea critică, mai citim, înțelegem, dar partea aceea consistentă a populației care se uită doar la 1–2 posturi TV sau pe rețele sociale crede toate bazaconiile și ia de bune toate promisiunile fără acoperire, cu ei ce facem? Sunt mulți! Vor decide pentru România, pentru noi toți, iar asta mă face să mă îngrijorez și mai tare.
Ar trebui să fiți și voi îngrijorați!
Ce să mai spun despre siguranța noastră în fața unor posibili agresori! Ideile năstrușnice ale unora cărora Europa le cam stă în cale, tensiunile din Orientul Mijlociu, … cum să fie o atmosferă calmă, constructivă, cu atâția factori perturbatori în jur?
Politicile eurosceptice ale lui Trump ar putea slăbi coeziunea europeană, afectând inclusiv România, care este puternic dependentă de sprijinul UE.
Cine să se mai gândească la scăderea natalității, la piața muncii, la calitatea forței de muncă, la divergențele dintre mediul antreprenorial și sistemul politic, la reducerea birocrației prin digitalizare reală care să permită integrarea bazelor de date, la boala sistemului de sănătate, la România needucată?
Toată suflarea din fruntea țării e preocupată de alegeri prezidențiale, de scorul așazișilor suveraniști, de stabilitatea și mai ales de instabilitatea gruvernului. Eu nu spun că nu e bine să acordăm foarte mare atenție acestui moment extrem de relevant pentru direcția României după 18 mai 2025, dar chiar toți? Cu poporul acesta cine vorbește? Cine ar trebui să-l țină informat pe el, poporul român? Cum să lupți împotriva dezbinării, a atitudinilor agresive, a manipulării, dacă falia dintre cei mulți și cei care îi reprezintă pe aceștia se adâncește? Nu ar trebui să înțeleagă românii care este realitatea și cum să se adapteze, ei, românii, cu toții, la realitățile economice de azi? Dar cu toții! Aici e altă falie – unii trebuie să accepte, iar alții să continue să se împăuneze cu funcții și poziții și pentru asta să fie retribuiți consistent! Cum să-și câștige cei puternici încrederea maselor? Sau foarte probabil să nici nu fie interesați acum după ce au fost votați? Posibil, nu-i așa?
Abordarea acestor provocări necesită eforturi concertate din partea autorităților, mediului de afaceri și societății civile, pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă și echilibrată a României în perioada următoare. Doar așa se poate spera într-o schimbare pozitivă a mentalității, bazată pe colaborare, specializare, respect profesional și personal, altfel … mentalitatea se schimbă oricum dar spre dezbinare, lipsă de respect și credibilitate, hoție și luptă pentru supraviețuire.
Sunt mulți români capabili, în toate domeniile, care ar putea să-și suflece mânecile și să pregătească planuri strategice care să pornească de la reevaluarea unor abordări tradiționale și să propună abordări inovative, adecvate secolului XXI. Dar cine să-i bage în seamă? Cei pentru care pozițiile câștigate politic sunt cele mai importante? Îi interesează scorul partidului, numiri în funcție pe orice alte criterii decât meritocrația …
Tensiunile internaționale, securitatea volatilă, politicile SUA pot influența semnificativ viitorul economic și strategic al țării, dar haideți să începem cu crearea unui model intern în România, bazat pe cooperare, respect și inovație.
Vreau ca în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din mai 2025 să fiu convinsă de un candidat prin ceea ce este el și prin ceea ce își propune în programul său de țară, în loc să se rezume la a scoate în evidență ce fac ceilalți rău sau nu fac. Ar fi o abordare nouă pentru noi, constructivă care stimulează încrederea oamenilor.
Și pentru că v-am obișnuit las la final tema pentru exercițiul de reflecție:
”Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară.” Niccolò Machiavelli