Paloma PETRESCU ■
Motto: “O minciună poate face înconjurul lumii cât timp adevărul își leagă șireturile”, Mark Twain
Dacă mă întrebi ce-o să fie mâine, poți să mă pici cu ceară că n-aș ști să-ți spun. E pentru prima dată când nu pot să anticipez și mai degrabă aș citi în zațul din ceașca cu cafea. România trece printr-o perioadă dificilă. Deficitul bugetar a depășit pragul critic de 8% iar presiunea neputinței, a erorilor, ipocriziei și în egală măsură a tehnicilor de manipulare, crește constant. Este clar că trebuie luate măsuri. Întrebarea esențială este: care? cum?
Guvernul promite reforme – unele dureroase, dar inevitabile. Din păcate, modul în care sunt comunicate și aplicate aceste decizii amplifică tensiunile sociale și cresc șansele celor care se fac că fac – liderii de sindicate. Lipsa de transparență, lipsa echității și graba executivului subminează chiar ideea de solidaritate. Pentru ca societatea să accepte sacrificii, trebuie să aibă încredere că măsurile sunt distribuite corect, echitabil, iar încrederea, astăzi, este aproape inexistentă.
Solidaritate cu cine?
Românii obișnuiți, cei care muncesc cinstit și plătesc taxe, sunt din nou chemați să se sacrifice. Mai mult decât atât, pare că cei care dispun de venituri din pensii speciale, bonusuri de tot felul de la bugetul de stat, pare că nu sunt cei mai nemulțumiți. În timp ce angajații suportă tăieri și blocaje salariale, unii lideri sindicali, care ar trebui să le apere interesele, par mai preocupați de propriile privilegii decât de soarta membrilor lor.
Exemplele sunt multe. Marius Nistor, liderul Federației Spiru Haret, încasează venituri lunare de peste 30.000 de lei din multiple surse, în timp ce face apel la grevă și avertizează asupra prăbușirii sistemului educațional. În paralel, Anton Hadăr (Federația Alma Mater) și Simion Hăncescu (FSLI) participă la evenimente politice, negociază în spatele ușilor închise și lansează avertismente publice — dar rareori își expun propriile responsabilități. Conform contractului colectiv de muncă din 2023 liderii de sindicat sunt total degrevați de norma de predare, dar încasează lunar salarii de la unitățile de învățământ unde sunt titulari – fără să livreze ceva! Și da! Sunt titulari, degrevați de normă! Ca Johanis, vă amintiți?
Sindicatele: gardieni ai interesului public sau bastioane personale?
Acești lideri nu sunt niște excepții exotice. Rețelele sindicale din România, de multe ori, par mai degrabă structuri paralele de putere, opace și bine ancorate în logica propriului beneficiu. Iar reacțiile lor la criza actuală nu fac decât să confirme acest lucru.
Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS), a afirmat recent că:
„Astăzi statul se comportă ca un stat golan.” Ce să zic? Zărește paiul din ochii altuia dar de bârna din ochiul său nu zice nimic. Declarația a fost făcută după o întâlnire cu un vicepremier al Guvernului României, pe care Costin a descris-o drept „o sesiune de brainstorming, nu o negociere serioasă”.
El a invocat, printre altele, restanțele de 1,8 miliarde lei la subvențiile pentru CFR Călători și lipsa de coerență fiscală a statului. Deși acuzațiile sunt corecte pe fond, ele vin din partea unui sistem sindical care nu s-a primenit de peste 30 de ani, nu excelează prin corectitudine, eficiență sau transparență în ultimii ani.
Moralitatea nu trebuie să fie o vulnerabilitate
Poate cel mai grav simptom al crizei actuale este faptul că moralitatea, bunele intenții și respectul față de lege au devenit în România semne de naivitate. Cei care cer corectitudine sunt ridiculizați. Cei care muncesc cinstit sunt sacrificați. Cei care trăiesc din influență politică, poziții sindicale sau aceia care fac parte din categoriile care legiferează sau verifică respectarea legalității, trec mai departe nestingheriți.
România are nevoie de reforme, dar nu impuse brutal și cinic. Are nevoie de solidaritate, dar una reală, nu mimată. Are nevoie de lideri care își asumă răspunderea, nu de figuranți care-și conservă privilegiile și stăpânesc foarte bine tehnica manipulării.
În concluzie
Omisiunea, distorsionarea sau falsificarea informației este o formă de minciună, o manipulare a adevărului. Dacă vrem ca România să treacă cu bine prin criza actuală, este esențial ca sacrificiile să fie distribuite echitabil. Și este esențial ca liderii sindicali să nu mai fie parte a problemei, ci a soluției. Până atunci, nu putem vorbi despre solidaritate, ci doar despre o impostură care macină și ceea ce a mai rămas din încrederea publică în România euro-atlantică a mileniului III.
Invitația mea la reflecție: „O minciună care nu este contrazisă devine, cu timpul, o adevărată doctrină.” Blaise Pascal
[/responsivevoice]
Bravo dna Petrescu! Total de acord cu opiniile dvoastra! Acesti lideri, care par vesnici la cata „vechime in campul muncii” sindicale au, sunt printre marii responsabili ai situatiei din educatie. Cum ne-au aparat interesele daca in toti acesti ani nu au obtinut concret tot ce le permitea legea sa obtina!