Luigi FRIGIOIU ■
La începutul anilor ’80, grupul folk Poesis alcătuit din Eugen Baboi, Marius Bațu și Dicran Asarian,”produs de marcă” al Casei de Cultură a Tineretului din Constanța, își găsise locul în inima tinerei generații în blugi și adidași. Ulterior, în formula restrânsă de duo, fără flautist, au fost cooptați în Cenaclul Flacăra ipostază ce le-a adus consacrarea deplină lui Eugen Baboi și Marius Bațu. Atunci, și mulți ani după, adoloscenții fredonau “Cântec șoptit”, al Poesisului, compoziția lui Eugen Baboi pe versurile lui Zaharia Stancu devenind unul dintre cele mai populare refrene ale vremii: “Odată am ucis o vrabie, am tras cu praștia-n ea și-am lovit-o”.
Anul acesta, o stranie coincidență a făcut să stau de vorbă cu Eugen Baboi chiar în ziua de naștere a lui Marius Bațu, plecat nedrept de repede dintre noi. Pe Eugen îl știam din liceu, suntem aproape aceeași promoție. I-am urmărit cariera, aveam idee cu ce se ocupă, mai ales, prin intermediul prietenului comun Dan Mihăescu. Dialogul s-a închegat rapid, subiectele comune erau multe. După cum șoptește cântecul care l-a consacrat: nici el, nici eu, demult, nu mai tragem cu praștia-n vrăbii. Și dacă, totuși, o facem, nu prea le mai nimerim.
Cu 30 de ani în urmă, Eugen Baboi a plecat în Canada fără nici un plan. Și-a luat familia hotărât să vadă cum e viața la un alt capăt de lume. Când a ajuns acolo, industria petrolului luase avânt și a avut șansă cu pregătirea sa de geolog. Nu s-a lăsat măcinat de dorul de țară. Desigur, părinții și prietenii apropiați i-au lipsit, dar legătura cu cei de-acasă a ținut-o permanent, telefonic și prin fax ari e-mail. Are doar nostalgii, nu și regrete pentru că viața de acolo e bine închegată, iar comunicarea, în ciuda distanțelor, nu reprezintă o problema. Vine periodic (de obicei, de două ori pe an) la Constanța. așa cum a făcut-o și în 2025.
Locuiește în Calgary, oraș al zăpezilor și al temperaturilor mult scăzute sub zero grade, iarna. Lucrează ca specialist geolog în domeniul prospecțiunilor de hidrocarburi pentru exploatare. Când își conduce mașina de teren spre vastele câmpuri petrolifere din Alberta, pe distanțe destul de lungi, își fredonează în gând idei de noi compoziții muzicale și versuri. După săptămâni, la întoarcerea de la muncă, muzica rămâne între preocupările sale principale. E nedespărțit de chitară, cântă și compune în continuare, fiind adeptul calității în dauna cantității.
Nu-i place publicitate, nu e fan al live-ului. Crede că proiectul Poesis a fost o etapă, a însemnat o muzică de nișă, în anii Cenaclului Flacăra. Și după ’90 duetul Poesis a avut o perioadă de succes împreună cu Marius Bațu fiind prezent în multe emisiuni TV și concerte alături de trupa Compact C, cu Mircea Rusu solist vocal. Compozițiile lui au prins atunci dar acum e mai puțin vandabilă. Își amintește că n-a fost surprins atunci când, cu ani în urmă, în orașul natal, la un concert Poesis găzduit de Clubul Phoenix, sala nu s-a umplut.
Eugen Baboi compune în primul rând pentru el, pentru cei care gândesc și simt ca el și proba de foc a menținerii vigorii artistice și creative este faptul că în urmă cu vreo două săptămâni, în recenta vizită bianuală la Constanța a înregistrat imagini și a făcut montajul pentru un nou video-clip cu echipa de producție a podcastului Potcovăria lui Dan (Alexandu Badea, Andreea Badea și Alex Șoimu). Piesa, “Roata lumii”, la care semnează muzica și textul, este dedicată unui prieten ce a fost marcat de o perioadă grea a vieții. La revenirea în Canada va finisa mixajul audio și va lansa videoclipul în România.
La finalul vacanței românești, de la microfonul emisiunii radiofonice “Poveste folk cu Teo Boar și Adrian Vascu”, la Național FM, cantautorul constănțean s-a declarat profund dezamăgit de felul în care arată un fost simbol al orașului, cândva far al culturii în bezna nopții comuniste, fosta Casa de cultură a tineretului din Constanța (Casa d’Italia), de pe b-dul Mamaia, locul unde a fost nășit grupul Poesis de către regretatul baterist Corneliu Stroe, la vremea respectivă instructor cultural încadrat la Comitetul Municipal al Uniunii Tineretului Comunist (UTC).
M-am despărțit de Eugen Baboi cu promisiunea că la viitoarea întâlnire vom face o trecere în revistă a amintirilor comune și, mai ales, a personajelor care au marcat peisajul cultural și social al Constanței anilor ’80. “Roata lumii se-nvârtește și te prinde ca-ntr-un clește / Ce să-i faci? N-ai ce să-i faci…”
[/responsivevoice]
