Marius TEJA ■
În edițiile din mai-decembrie 1880 ale săptămânalului „Farul Constanței. Ḑiar oficial al județului Constanța”, apărea în pagina 4 rubrica Emigranți reîntorși în Dobrogea. Era vorba de refugiații „musulmani” din fosta provincie otomană în timpul ocupației militare muscălești din iunie 1877 – noiembrie 1878, care se întorceau pe cale maritimă în Constanța, venind probabil din Constantinopol.
Marea majoritate a emigranților „Mahometani”, peste 1.500 de bărbați, femei („cadâne”) și copii, erau turci, dar au fost înregistrați și 63 de tătari și 3 țigani.
În trei cazuri, capii de familie au fost nominalizați cu repunerea în posesie a proprietăților în orașul Hârșova și comuna Cicrâcci, plasa (ocolul) Constanța.
Transporturile s-au făcut cu vapoarele: „IRIS” (5 curse), „DELTA” (Franța; 4 curse), „THETIS” (Austria; 7 curse), „AUNIS” (Franța; 5 curse), „ASILLIE”, „TIBICCO” (Austria), „MARIA LUIS” (Franța; 2 curse), „CLOTILDE” (4 curse), „GHEORGHIS”, „ACHILE”, „AUBIN” și „LLOYD”, precum și vapor francez nenominalizat.
În numărul din 24 mai se comparau situațiile foștilor supuși otomani din România independentă și din Bulgaria vasală Imperiului Otoman: „(…) De o cam dată avem plăcerea a anunța lectorilor noștri numai că, pe când din Bulgaria emigrează în mase mari și se întorc puțini, din Dobrogea emigrează din când câte o familie și se reîntorc din cei emigrați în mase mari. La administrațiune s-au prezentat chiar familii de la Vidin, Lom Palanca și Rahova [localități bulgărești dunărene] solicitând a li se permite stabilirea în Dobrogea.”
În ediția din 12 iulie, se menționa că sosiseră 205 turci, dintre care:
la 29 iunie, cu vaporul „IRIS” veniseră 19 bărbați, 4 cadâne și 4 copii;
la 1 iulie, cu vaporul „DELTA” veniseră 37 bărbați, 34 cadâne și 34 copii;
la 6 iulie, cu vaporul „THETIS” (Austria) veniseră 10 bărbați, 38 cadâne și 25 copii.
În numărul din 19 iulie, se anunța că sosiseră 99 turci, dintre care:
la 7 iulie, cu vaporul „AUNIS” veniseră 20 bărbați, 8 cadâne și 2 copii;
la 12 iulie, cu vaporul „ASILLIE” veniseră 25 bărbați, 11 cadâne și 13 copii;
la 13 iulie, cu vaporul „IRIS” veniseră 15 bărbați, 2 cadâne și 3 copii.
În ediția din 26 iulie, se menționa că sosiseră 134 turci, dintre care:
la 17 iulie, cu un vapor francez: 28 bărbați, 12 cadâne și 11 copii;
la 20 iulie, cu vaporul „THETIS” (Austria): 24 bărbați, 10 cadâne și 11 copii;
la 22 iulie, cu vaporul „AUNIS” (Franța): 19 bărbați, 11 cadâne și 8 copii.
În numărul din 2 august, se anunța că sosieră:
la 27 iulie, cu vaporul „TIBICCO” (Austria): 22 bărbați, 7 cadâne și 9 copii;
la 28 iulie, cu vaporul „MARIA LUIS” (Franța): 7 bărbați, 2 cadâne și 2 copii;
la 29 iulie, cu vaporul „DELTA” (Franța): 18 bărbați și 4 cadâne și 2 tătari.
În total, 73 de persoane, dintre care 71 de turci și 2 tătari.
În ediția din 17 august, se menționa că sosiseră:
la 5 august, cu vapoarele „AUNIS” și „CLOTILDE”: 6 bărbați și 4 cadâne;
la 10 august, cu vaporul „THETIS”: 26 bărbați, 15 cadâne și 11 copii;
la 12 august, cu vaporul „DELTA”: 3 țigani și 5 turci.
În total, 70 de persoane, din care 67 de turci și 3 țigani.
În numărul din 24 august, se anunța sosirea unor turci:
la 17 august, cu vaporul „THETIS” (Austria): 6 bărbați, 5 cadână și 6 copii;
la 19 august, cu vaporul „AUNIS”: 11 bărbați.
În total, 28 de turci.
În ediția din 31 august, se menționa că sosiseră:
la 23 august, cu vaporul „THETIS”: 6 turci și 2 tătari;
la 26 august, cu vaporul „GHEORGHIS”: 3 turci;
la 27 august, cu vaporul „CLOTILDE”: 59 tătari.
În total, 70 de persoane, dintre care 8 turci și 61 de tătari.
În numărul din 7 septembrie, se anunța sosirea unor turci:
la 31 august, cu vaporul „IRIS”: 22 bărbați, 10 cadâne și 12 copii;
la 3 septembrie, cu vaporul „CLOTILDE”: 11 bărbați, 7 cadâne și 10 copii.
În total, 72 de turci.
În ediția din 14 septembrie, se menționa sosirea a 98 turci, dintre care:
la 5 septembrie, cu vaporul „MARIA LUIS”: 13 bărbați, 10 cadâne și 9 copii;
la 7 septembrie, cu vaporul „THETIS”: 21 bărbați, 8 cadâne și 11 copii;
la 9 septembrie, cu vaporul „DELTA”: 13 bărbați și 10 copii.
În numărul din 28 septembrie, se anunța sosirea a 75 turci:
la 19 septembrie, cu vaporul „CLOTILDE”: 6 bărbați;
la 21 septembrie, cu vaporul „THETIS”: 25 bărbați, 17 cadâne și 27 copii.
În ediția din 5 octombrie, se menționa sosirea a 104 turci, dintre care:
la 21 septembrie, cu vaporul „IRIS”: 42 bărbați, 12 cadâne și 11 copii;
la 29 septembrie, cu vaporul „ANUIS”: 18 bărbați, 4 cadâne și 4 copii;
la 3 octombrie, cu vaporul „ACHILE”: 11 bărbați, 1 cadână și 1 copil.
În numărul din 12 octombrie, se anunța sosirea a 138 turci la 5 octombrie, cu vaporul „THETIS”: 59 bărbați, 40 cadâne și 39 copii.
De asemenea, se menționa sosirea a 88 turci la 10 octombrie cu vaporul „AUBIN”: 45 bărbați, 18 cadâne și 25 copii.
În ediția din 19 octombrie, se anunța sosirea a 60 de turci la 12 octombrie cu vaporul „IRIS”: 31 bărbați, 13 cadâne și 16 copii.
În numărul din 26 octombrie, se menționa sosirea a 85 de turci, la 20 octombrie, cu vaporul „LLOYD”: 35 bărbați, 23 cadâne și 27 copii;
De asemenea, se anunța sosirea a 35 de turci, la 21 octombrie, cu vaporul DELTA”: 14 bărbați, 6 cadâne și 15 copii.
În ediția din 2 noiembrie, se anunța la modul general:
„De la 25 Octombre până la 1 novembre s-au reîntors în Dobrogea 114 emigranți Mahometani. (…)”
În numărul din 7 decembrie, se nominaliza revenirea a trei emigranți:
„S-a dat încuviințarea pentru restabilirea musulmanului Hagi Abi Bula și punerea sa în posesiunea bunurile ce la va fi avut în orașul Hârșova.”
„S-a dat încuviințarea restabilirea mahometanilor Hamid Hagi Casim și Menagi Davrain, întorși din emigrațiune, și punerea lor în posesiunea bunurilor ce se vor constata că posedă în comuna Cicrâcci, plasa Constanța.”
[/responsivevoice]








