O societate de cultură și binefacere a românilor macedoneni și albanezi din Constanța ֍
În nordul Dobrogei, alipit României în anul 1878, au venit familii de aromâni din România sau din spațiul balcanic, care s-au integrat imediat în societatea românească dobrogeană.
Ion Valaori a ajuns, după anul 1878, la Nisipari, fiind translator al prefecturii. În orașul Constanța activau deja câțiva comercianți, între care Tănase G. Dabo și medicul militar Achile Zissu. La 1895 erau numiți profesori la școli din Constanța. G. Biciola și Elena M. Sideri. În anul 1897 a venit la Constanța și Petru Vulcan, fiind numit funcționar la prefectură. Acesta a înființat Cercul Literar al Tinerimei din Constanța „Ovidiu”, punând în anul următor, 1898, bazele revistei „Ovidius”, prima revistă literară a Constanței publicată la Tipografia „Aurora”, și deschizând la 6 septembrie 1898, „Biblioteca universală”.
Anastase Hâciu, în cartea Aromânii. Comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație, apărută în anul 1936, la pag. 487, dădea un număr de aproximativ 250-300 de familii aromâne care s-ar fi aflat în Constanța, în preajma războaielor balcanice: „Afirmăm că colonia din acest port al țării în valoare de 250-300 de familii, deosebit de altele puțin cunoscute, a stat în fruntea comerțului constănțean, cu firme Târpa, Gheorghiu, Bandu, Rizescu, Vașotti, Biciola, Papaianuși, Tanașoca, etc.”
În acest context, la sfârșitul anului 1897, pe 16 noiembrie, a fost fondată Societatea de Cultură și Binefacere a Românilor Macedoneni și Albanezi „Ajutorul”, organizație condusă de comerciantul Tănase G. Dabo, aromân născut în anul 1849 în Gopeși. Activitatea asociației poate fi urmărită vreme de aproximativ 16 ani, până la finalul războaielor balcanice.
„Zilele acestea o delegație a Românilor-Macedoneni și Albanezi, fruntași, proprietari și comersanți, cu sediul în Constanța, s-a prezentat la prefectura acestui județ, înaintând prefectului, dlui Luca Ionescu, o adresă, prin care susnumiții își exprimau dorința de a fonda o societate de cultură și bine-facere, numită «Ajutorul».
Delegația Macedo-Română și Albaneză, menționând prin adresa sa o mulțime de proiecte de bine-facere și de scopuri mărețe [între care] a înființa o școală de adulți acolo, nu numai că i s-a aprobat cererea, dar i s-a făgăduit tot sprijinul moral, de capul județului.
La 16 ale curentei s-a ținut prima ședință generală a acestei Societăți în fața unei asistențe de peste 200 membri. Nici odată în Constanța nu s-a văzut o adunare atât de impozantă și entuziastă.
D. Dabo, proclamat președinte provizoriu, mulțumește asistenței printr-o cuvântare scurtă, dar călduroasă, pentru onoarea ce i s-a făcut, și declară ședința deschisă, dând cuvântul dlui. Vulcan, cunoscutul publicist și poet, care pronunță o cuvântare de deschidere cu entuziasmul lui poetic, făcând să vibreze inimile și să izbucnească în strigăte de «să trăiască!…».
D. Vulcan își încheie patriotica-i cuvântare cu cuvintele:
– «Să trăiască M. Sa Regele Carol! Trăiască M. Sa Regina Elisabeta și Dinastia, trăiască scumpa noastră Românie, mumă-Vlahie, cum îi ziceți d-voastră, pentru că românii macedoneni și albanezi să se dezvolte în pace și libertate, alăturea de frații lor din regat…»
La această ședință a avut loc alegerea unui consiliu de 30 membri, unui comitet executiv și constituirea biroului, alegându-se d. Dabo, președinte activ; d-nii Vasile Petre și Theohari Nicolau, vice-președinți; d. P. Vulcan, secretar, și d-nii Biciola G. și Gh. Țirle, casieri”. (articol apărut în ziarul Universul nr. 273 din 22 noiembrie 1897, pag. 2)
La 18 februarie 1898, membrii Societății „Ajutorul” au ținut Adunarea Generală în care s-a hotărât a se realiza steagul Societății, în acest scop având loc o colectă în bani.
„În ziua de 18 a le curentei, societatea de cultură și bine facere a Românilor Macedoneni și Albanezi «Ajutorul» din Constanța, a ținut adunare generală, având la ordinea zilei de rezolvat chestiunea steagului, a școalei de adulți și a reprezentației teatrale, ce în curând urmează a se da în folosul societății.
Sala cafenelei «Dacia» de sub noul hotel «Ferdinand» gemea de lume. Printre membrii, se observă și mulți noi sosiți, veniți să se înscrie ca membri ai societății. D T. G. Dabo veneratul Președinte și înfocat patriot, declară ședința deschisă, dând cuvântul d-lui Vulcan. Dl. Vulcan, în termeni populari, descrie situația strălucită a societății ce și-a creat-o într-un timp așa de scurt, cinstea și simpatia de care se bucură în fața țării, pentru care cuvânt, dă citire felicitărilor călduroase pe care le exprimă societății, cu ocazia anului nou de la diferiți bărbați politici.
Sfârșitul citirei felicitărilor este urmat de un ropot de aplauze entuziaste. D-nul Vulcan continuă, trecând la partea privitoare la școala de adulți; după ce descrie ce însemnează o asemenea școală și arată importanța ei, cu deosebire în Dobrogea, face apel la concursul bine-voitor al tuturor membrilor, să-și dea fie-care obolul sau, să depue fie-care o pietricică la temelia edificiului cultural național; pentru că, continuă d-sa, numai astfel țara ne va recompensa cu iubirea și simpatia sa (aplauze).
Aduce mulțumiri călduroase Presei române din Capitală, care ia dat cel maibine-voitor concurs societății «Ajutorul»de câte ori necesitatea a cerut-o, pentrua o face cunoscută pretutindeni (aplauzeprelungite).
Trecem la steag, oratorul zice : «Cine știa pană aci, că să găsesc atâția Români-Macedoneni și Albanezi în Constanța? Cine ne știa că suntem atât de numeroși, în cât la un moment dat, am putea fi pentru patria mumă un zid puternic de apărare națională la Marea Neagră? (urări și aplauze).
Societatea ne-a împins în ochii lumii și ne-a arătat cât suntem de tari. Fără de această Societate, orice acțiune a noastră patriotică, putea fi luată de cei invidioși, într-un sens mai mult sau mai puțin rău.
Ei bine, Societatea «Ajutorul»reprezintă azi în Dobrogea excelența neamului românesc; ea ne-a întărit și a făcut ca glasul nostru să fie ascultat cu respect.
Dar orice stat-major, chiar orice instituțiune își are un steag care reprezintă unirea și puterea și cum din fericire noi ne înmulțim pe fiece zi, vă întreb să-mi răspundeți, daca vă mai convine să rămâneți mult timp fără steag, fără ca el să fâlfâie în zile de sărbători naționale în fața localului Societății? Ne trebuește un steag da, aceasta trebuie să fie cuvântul pornit din inima fiecăruia.
Trebuie să contribuim cu toții până la unul pentru steag, căci el reprezintă mândria noastră națională.
El se face pentru totdeauna, să lăsăm prin urmare urmașilor noștri сеva demn de noi și frumos.»
În urma acestei călduroase și patetice cuvântări, se formeze o listă de subscripții benevolă, care e acoperită cu următoarele sume: T. G. Dabo 100; Teohari Nicolau 100; Părintele David 100; G. Constantinidi 100; G. Babanica 30; C. Duși 20; G. Biciola, D. Marcu 20; I. Rizescu 20; Naum Ionescu 20; G. Radu 20 ; G. Șerbanescu 20; V. Zottu 20; O. Pavel 20; M. I. Grigoriu 20; St. Kiriaco 20; A. Radu 12,60; P. Vulcan 10; Anst. Anton 10; D. Covatti 10; Sterie Vlahopulo 10 ; Cr. Vlahopulo 10; Mihalache Sterie 10; Iani Zamfir 10 ; Vasile Petru 10; dr. Temo 10; M. Purea 10; Frații Cota 10; C-tin Nicolau 10; D. Petru 10; С T. Naciu 10; Cr. Costa 10; Kiriaco C-tin 10; N. Marcu 10; Maria Ghega 10; Balașescu 5; H. Babanica 5; P. Cristu 5; А. I. Rovine 5; M. Pelicuda 5; N. Cismigiu 5; C. Anghel 5; P. Sugaru 5; G. Constantin 5; Cr. Ulciu 5; P. Nicolau 5; M. Tule 5; I. Giugea 5; G. Ilie 5; G. Bătranu 5; K. Gheorghiu 5; Ad. Eltimiu 5; Sp. Naum 5; F. Vasile 5; T. Cismigiu 5; T. Arvanitachi 5; D. Alexy 4; G. Vasile 3; N. Dervengi 3; D. Atanasiu 2; I. Andrescu 10; Take Palași 3; Vasile Vranco 5; T. Bonea 5; Avram Marcu 20; Frații L. G. Petre 20. etc…” (articol în ziarul Constituționalul, nr. 2496 din 5 februarie 1898, pag. 2-3).
„În ziua de 21 mai [1898], Societatea „Ajutorul” și-a sfințit steagul, care are desemnat pe o parte pe Romulus și Remus sugând de la o lupoaică, iar pe cealaltă pe sfinții Împărați Constantin și Elena, patronii Societății.
Serbarea sfințirii steagului și a patronilor societății s-a petrecut în felul următor: La orele 10 a.m., membrii societății s-au adunat la sediul ei Hotel Ferdinand, de unde apoi, împreună cu acei ai societății meseriașilor, s-au îndreptat spre catedrală. Aici se sfinți steagul, în mijlocul unui public numeros, printre care și d. prefect al județului Luca Ionescu, dna și d. Colonel Chirițescu, mai mulți magistrați, militari și funcționari.
După sfințirea steagului, dl. P. Vulcan, secretarul societății Ajutorul, ținu o cuvântare despre însemnătatea steagului pentru o corporațiune oarecare. Urmă apoi C. Naum, secretarul și delegatul Societății de Cultură Macedo-Română, iar din partea societății meseriașilor vorbi d. farmacist Berberianu.
De la biserică, ambele societăți o luară spre câmp, după ce mai întâiu și-au făcut vizite reciproce pe la sediile lor. Ajunse afară din oraș, societatea Ajutorul se opri la plantațiuni unde fotograful Magrin a fotografiat pe membri în corpore, iar societatea meseriașilor la vii, unde avu loc o serbare cu tombolă, care ținu până seara, când ambele societăți, cu muzica regimentului 34 în frunte, se întoarseră în oraș”. (știre în ziarul Adevărul nr. 3187 din 31 mai 1898, pag. 2).
Un comitet al aromânilor, format din T. G. Dabo, T. Șunda, P. Vulcan și N. Tacit, s-a întrunit în februarie 1900, pentru a publica Almanahul Macedo-Român, venitul obținut urmând să fie destinat ajutorării bisericii din Crușova. (știre în ziarul Timpul, nr. 34 din 15 februarie 1900, pag. 3).
Membrii Societății „Ajutorul” a protestat în dimineața zilei de 4 august 1900 la aflarea veștii că publicistul aromân, Ștefan Mihăileanu, a fost asasinat la București de un comitet revoluționar macedonean bulgar. (știre în ziarul Adevărul, nr. 3959 din 4 august 1900, pag. 3).
În perioada următoare obținerii iradelei imperiale din 10 mai 1905, care consacra drepturile românilor din Imperiul otoman, comunitatea macedoromână din Constanța a realizat mai multe manifestări publice, afirmându-și mulțumirea și solidaritatea cu frații lor din spațiul macedonean. (a se vedea Stoica Lascu, Românii balcanici în Dobrogea, 2016, pag. 47).
La 24 iunie 1905, la vizita realizată de primul ministru, Gheorghe Grigore Cantacuzino, la Constanța, Petru Vulcan, în numele coloniei macedoromâne, i-a mulțumit „pentru succesul realizat de guvernul conservator în Macedonia prin recunoașterea oficială a românilor de la Pind” (știre în ziarul Dimineața, nr. 501 din 26 iunie 1905, pag. 1).
La 2 septembrie 1906, un grup de 70 de elevi, aromâni din Macedonia, alături de o delegație de fruntași aromâni, a sosit cu vaporul la Constanța pentru a participa la expoziția internațională de la București. Colonia macedoromână condusă de T. G. Dabo i-a întâmpinat în port, elevii cântând, cu acest prilej, imnul regal și „Deșteaptă-te române”. Pe drum, către statuia lui Ovidiu, s-a cântat marșul compus de Constantin Belimace, „Părinteasca Dimândare”, iar în fața statuii, Petru Vulcan le-a ținut o cuvântare patriotică. (știre în ziarul Adevărul, nr. 6120 din 3 septembrie 1906, pag. 3).
Membrii coloniei macedoromâne din Constanța protestau în anul 1912 față de arestarea lui Nicolae Tacit la Roma, învinuit de planificarea unui presupus atentat. (a se vedea știrea din ziarul Universul, nr. 97 din 11 aprilie 1912, pag. 2).
Aromânii din Constanța erau solidari cu cei rămași în spațiul balcanic, deseori făcând liste de subscripție publică pentru a-i ajuta, așa cum au procedat și la strângerea de fonduri pentru a se ridica o biserică românească la Corcea. (vezi Stoica Lascu, Românii balcanici în Dobrogea, 2016, pag. 22-23).
În zilele de 13-15 mai 1912 a avut loc la Constanța Congresul Ligii Culturale, la care au fost peste 500 de participanți, între care și membrii asociației „Ajutorul”, T. G. Dabo și Petru Vulcan.
La 13 aprilie 1914, fruntașii coloniei macedo-române și albaneze din Constanța au protestat după încheierea parastasului pentru odihna sufletelor martirilor aromâni de la Corcea. Între cei care au protestat se numărau: Hristu Costea, Tănase Dabo, dr. Filip Mișea, Petru Vulcan, Anton Radu, N. Marcu, Zaharia Zamfirescu, Nicola Petre, Isail Loțo, Serafim, Nache Constantinescu, N. Cișmegiu, frații Fârpa, P. Miholescu, Tache Palas, Gh. Panu, Hristu Ciomu, Perdichi, M. Sterie, Dzoze, Caluș, Stavre Naum, Eftimiu, Jurca, Pandele Costea, Cerava, Simion Neofit, Dumitru Marcu, Avram Marcu, Mircea Zamfirescu, Pandele Traian, Aristide Iacob, Pandu Fundu, Ilie Cotta, Gh. Biciola, Ion Rizescu, Sotir Vasile. (știre în ziarul Românul, nr. 75 din 16 aprilie 1914, pag. 4).
Despre activitatea Societății „Ajutorul”, de la întemeiere și până la războaiele balcanice, se pot citi și documentele publicate de Stoica Lascu în cartea Românii balcanici în Dobrogea, Editura Etnologică, București,pag. 12-70, unde pot găsi și alte repere bibliografice și documentare.
Activitatea asociației a scăzut și s-a încheiat după războaiele balcanice.
Într-un material explicativ trimis primarului Constanței, redactat și semnat de un grup de aromâni, se explică faptul că prin legile din 19 aprilie 1909 și 14 aprilie 1910, românii macedoneni din Constanța au dobândit calitatea de cetățeni români și astfel ei au înțeles să se manifeste în cadrul societății constănțene alături de toți ceilalți cetățeni români. (vezi Stoica Lascu, Românii balcanici în Dobrogea, 2016, pag. 180-181, Arhivele Naționale. Serviciul Județean Constanța. Fond Primăria Constanța, dos. 29/1916, f. 9).
Putem observa, așadar, că ținutul dintre Dunăre și mare a fost atractiv, încă de la intrarea sa sub administrație românească, iar pionierii aromâni, macedoromâni, și-au făcut apariția între cei dintâi, la înstăpânirea definitivă a României pe ținutul stăpânit de Mircea cel Bătrân și intrat, peste veacuri, din nou, în stăpânirea românească. Însuflețiți de idealuri românești, ei au activat pe tărâm economic, social, politic și cultural, pentru instaurarea deplină a românismului în această provincie, fiind recompensați de autoritățile vremii și recunoscându-li-se meritele, fruntașii aromâni primind, în diferite ocazii, ordine și decorații ale Regatului Român. Ei au reprezentat mai apoi o chezășie și pentru aducerea, după 1925, a consângenilor lor din ținuturile macedonene intrate în stăpânirea statelor balcanice, în așa-numita colonizare și împroprietărire din sudul Dobrogei.
[/responsivevoice]
