Steagul Societății de Cultură și Binefacere „Ajutorul” din Constanța a Românilor Macedoneni și Albanezi

Ascultă articolul

Emil ȚÎRCOMNICU ■

Românii macedoneni, veniți din spațiul macedonean și albanez din Imperiul otoman în România, și-au făcut prezența și în teritoriul Dobrogei de Nord, după alipirea acestuia la România, în anul 1878. 

La 16 noiembrie 1897 aceștia au înființat la Constanța Societatea de Cultură și Binefacere a Românilor Macedoneni și Albanezi „Ajutorul”. Președinte al asociației a fost numit comerciantul Tănase G. Dabo, aromân născut în anul 1849 în Gopeși, cel care, până la moarte, a condus asociația (înmormântarea sa a avut loc la 13 septembrie 1914 la Constanța). Ulterior, asociația nu a mai avut puterea de a rezista, ea dispărând din peisajul asociativ dobrogean.

Tănase G. Dabo a fost în permanență secondat de poetul, scriitorul și publicistul Petru Vulcan, în calitate de secretar al asociației, dar și de alți aromâni, personalități ale lumii constănțene de la cumpăna secolelor XIX și XX, precum: Cosma Duși, Theohari Nicolau, Vasile Petre, Dimitrie Covatti, G. Biciola, M. Purea, G. Rizescu, Gh. Țirle ș.a.

 La începutul anului 1898, la 18 februarie, în cadrul Adunării generale a Societății „Ajutorul” s-a hotărât a se realiza steagul care să reprezinte Societatea, strângându-se și bani în acest scop. Steagul avea pe o față Lupoaica și pruncii, Lupa Capitolina, simbolul Romei, iar pe cealaltă față imaginea Sfinților Împărați Constantin și Elena.  

„În ziua de 18 a le curentei, societatea de cultură și bine facere a Românilor Macedoneni și Albanezi «Ajutorul» din Constanța, a ținut adunare generală, având la ordinea zilei de rezolvat chestiunea steagului, a școalei de adulți și a reprezentației teatrale, ce în curând urmează a se da în folosul societății.

Sala cafenelei «Dacia» de sub noul hotel «Ferdinand» gemea de lume. Printre membrii, se observă și mulți noi sosiți, veniți să se înscrie ca membri ai societății. D T. G. Dabo veneratul Președinte și înfocat patriot, declară ședința deschisă, dând cuvântul d-lui Vulcan.

D. Vulcan, în termeni populari, descrie situația strălucită a societății ce și-a creat-o într-un timp așa de scurt, cinstea și simpatia de care se bucură în fața țării, pentru care cuvânt, dă citire felicitărilor călduroase pe care le exprimă societății, cu ocazia anului nou de la diferiți bărbați politici.

Sfârșitul citirei felicitărilor este urmat de un ropot de aplauze entuziaste. D-nul Vulcan continuă, trecând la partea privitoare la școala de adulți; după ce descrie ce însemnează o asemenea școală și arată importanța ei, cu deosebire în Dobrogea, face apel la concursul bine-voitor al tuturor membrilor, să-și dea fie-care obolul sau, să depue fie-care o pietricică la temelia edificiului cultural național; pentru că, continuă d-sa, numai astfel țara ne va recompensa cu iubirea și simpatia sa (aplauze).

Aduce mulțumiri călduroase Presei române din Capitală, care ia dat cel maibine-voitor concurs societății «Ajutorul»de câte ori necesitatea a cerut-o, pentrua o face cunoscută pretutindeni (aplauzeprelungite).

Trecem la steag, oratorul zice : «Cine știa pană aci, că să găsesc atâția Români-Macedoneni și Albanezi în Constanța? Cine ne știa că suntem atât de numeroși, în cât la un moment dat, am putea fi pentru patria mumă un zid puternic de apărare națională la Marea-Neagră? (urări și aplauze).

Societatea ne-a împins în ochii lumii și ne-a arătat cât suntem de tari. Fără de această Societate, orice acțiune a noastră patriotică, putea fi luată de cei invidioși, într-un sens mai mult sau mai puțin rău.

Ei bine, Societatea «Ajutorul»reprezintă azi în Dobrogea excelența neamului românesc; ea ne-a întărit și a făcut ca glasul nostru să fie ascultat cu respect.

Dar orice stat-major, chiar orice instituțiune își are un steag care reprezintă unirea și puterea și cum din fericire noi ne înmulțim pe fiece zi, vă întreb să-mi răspundeți, daca vă mai convine să rămâneți mult timp fără steag, fără ca el să fâlfâie în zile de sărbători naționale în fața localului Societății? Ne trebuește un steag da, aceasta trebuie să fie cuvântul pornit din inima fiecăruia.

Trebuie să contribuim cu toții până la unul pentru steag, căci el reprezintă mândria noastră națională.

El se face pentru totdeauna, să lăsăm prin urmare urmașilor noștri сеva demn de noi și frumos.

În urma acestei călduroase și patetice cuvântări, se formeze o listă de subscripții benevolă, care e acoperită cu următoarele sume: T. G. Dabo 100; Teohari Nicolau 100; Părintele David 100; G. Constantinidi 100; G. Babanica 30; C. Duși 20; G. Biciola, D. Marcu 20; I. Rizescu 20; Naum Ionescu 20; G. Radu 20 ; G. Șerbanescu 20; V. Zottu 20; O. Pavel 20; M. I. Grigoriu 20; St. Kiriaco 20; A. Radu 12,60; P. Vulcan 10; Anst. Anton 10; D. Covatti 10; Sterie Vlahopulo 10 ; Cr. Vlahopulo 10; Mihalache Sterie 10; Iani Zamfir 10 ; Vasile Petru 10; dr. Temo 10; M. Purea 10; Frații Cota 10; C-tin Nicolau 10; D. Petru 10; С T. Naciu 10; Cr. Costa 10; Kiriaco C-tin 10; N. Marcu 10; Maria Ghega 10; Balașescu 5; H. Babanica 5; P. Cristu 5; А. I. Rovine 5; M. Pelicuda 5; N. Cismigiu 5; C. Anghel 5; P. Sugaru 5; G. Constantin 5; Cr. Ulciu 5; P. Nicolau 5; M. Tule 5; I. Giugea 5; G. Ilie 5; G. Bătranu 5; K. Gheorghiu 5; Ad. Eltimiu 5; Sp. Naum 5; F. Vasile 5; T. Cismigiu 5; T. Arvanitachi 5; D. Alexy 4; G. Vasile 3; N. Dervengi 3; D. Atanasiu 2; I. Andrescu 10; Take Palași 3; Vasile Vranco 5; T. Bonea 5; Avram Marcu 20; Frații L. G. Petre 20. etc…” (articol în ziarul „Constituționalul”, Anul IX, nr. 2496 din 5 februarie 1898, pp. 2-3; a se vedea și ziarul „Drapelul”, Anul I, nr. 209, 27 ianuarie 1898, p. 2)

La 10 martie 1898, președintele T. G. Dabo s-a deplasat la București pentru a comanda confecționarea steagului. „…steagul va costa lei 800 cu toate accesorile sale. Va fi executat în pânză de mătasă, calitatea cea mai bună, în trei culori naționale, la mijlocul pânzei, pe fața întâia va fi brodată emblema: Romulus și Remus nutriți de lupoică. Împrejurul acestei embleme brodată cu fir de aur veritabil se va înscri: Societatea de cultură și binefacere „Ajutorul”. Pe fața a doua se va broda efigia Sfinților Împărați Constantin și Elena, ținând biserica ca patroni ai societăței. Împrejurul acestei efigii se va înscrie: Fondată la anul 1897 Noembre 16. Deasupra va fi asortată cu o aquilă.”  (articol în ziarul „Constanța”, Anul VII, nr. 245, 22 martie 1898, p. 2)

Simbolistica adoptată de Societatea „Ajutorul” a fost preluată de la Societatea de Cultură Macedo-Română, al cărei steag a fost realizat în anul 1894, având în centru Lupoaica alăptând gemenii (Lupa Capitolina, simbol al Romei), simbol cu care macedoromânii din România și din Balcani s-au identificat. În anul 1917, steagul sub care aromânii au declarat independența Pindului avea ca simbol, de asemenea, Lupa Capitolina, pe steag tricolor românesc (a se vedea Stoica Lascu, Evenimentele din iulie-august 1917 în regiunea munților Pind – încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic, în „Revista Romana de Studii Eurasiatice”, Anul III, Nr. 1-2/2007, p. 100).

Urma ca steagul să fie gata în ziua de Sf. Gheorghe a anului 1898, moment în care se vor trimite și invitații pentru a se participa la sfințirea acestuia și la o recepție la localul societății din str. Traian nr. 25 din Constanța.

Ziua pentru sfințirea steagului Societății „Ajutorul” a fost aleasă ziua patronilor ei spirituali, 21 mai, ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena.

În acest scop au fost trimise invitații prin cărți poștale. Din partea Societății de Cultură Macedo-Română, cu care Asociația „Ajutorul” din Constanța a colaborat, a fost prezent la această acțiune secretarul Costică Naum.

„În ziua de 21 mai [1898], Societatea „Ajutorul” și-a sfințit steagul, care are desemnat pe o parte pe Romulus și Remus sugând de la o lupoaică, iar pe cealaltă pe sfinții Împărați Constantin și Elena, patronii Societății.  

Serbarea sfințirii steagului și a patronilor societății s-a petrecut în felul următor: La orele 10 a.m., membrii societății s-au adunat la sediul ei Hotel Ferdinand, de unde apoi, împreună cu acei ai societății meseriașilor, s-au îndreptat spre catedrală. Aici se sfinți steagul, în mijlocul unui public numeros, printre care și d. prefect al județului Luca Ionescu, dna și d. Colonel Chirițescu, mai mulți magistrați, militari și funcționari.

După sfințirea steagului, d. P. Vulcan, secretarul societății Ajutorul, ținu o cuvântare despre însemnătatea steagului pentru o corporațiune oarecare. Urmă apoi C. Naum, secretarul și delegatul Societății de Cultură Macedo-Română, iar din partea societății meseriașilor vorbi d. farmacist Berberianu.

De la biserică, ambele societăți o luară spre câmp, după ce mai întâiu și-au făcut vizite reciproce pe la sediile lor. Ajunse afară din oraș, societatea Ajutorul se opri la plantațiuni unde fotograful Magrin a fotografiat pe membri în corpore, iar societatea meseriașilor la vii, unde avu loc o serbare cu tombolă, care ținu până seara, când ambele societăți, cu muzica regimentului 34 în frunte, se întoarseră în oraș”. (știre în ziarul „Adevărul”, An XI, nr. 3187 din 31 mai 1898, p. 2) 

Cuvântarea secretarului Societății de Cultură Macedo-Română, Costică Naum, o ciornă a acesteia, a fost descoperită în fondul SCMR aflat la Arhivele Naționale Centrale din București, și o reproducem aici, documentul fiind important pentru a se vedea starea de spirit a macedoromânilor din România, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și modul în care era percepută situația macedoromânilor aflați în Imperiul otoman, în locurile lor de baștină.

„Strângeți-Vă, uniți-vă, toți la un loc să gândească ca unul, unul mare și falnic să vă fie idealul, iar puterea de muncă fie-vă dusă în dorul a mii de suflete ce se roagă împreună…   

Tinerei Societăți Aromâno Albaneză, compusă numai din voinice brațe, din nobile inimi și aspirațiuni, îi urez drum fericit pe calea grea, spinósă, dar presărată cu flori, cu blânde chipuri de fecióre, ce, ca niște suflete din raiu, vă vor mulțumi de luptă, zâmbetele lor fericite, a celor ce înainte suferea, dar acum le veți scăpa, surâsul acela va fi prima răsplată: în urmă faima se va duce mai departe și din întunecatele văi, după strălucitele câmpii ale Albaniei și Macedoniei veți auzi laude, veți auzi cântecele dulci, rugătóre, sfinte, ce se vor ridica la cer, în pomenirea celor ce luptă… și înaintea vechilor altare, în bisericile unde strămoșii se rugau, în limba lor ce ne este atât de scumpă, în acele temple, singurul refugiu și loc de mângâiere, vor răsuna iarăși cântecele de biruință, imnurile sacre ce vor celebra victoria va reînvia întristatele inimi ale acelor frumoase țări…

Lupta e începută; nu focul, nu omorul sau răzvrătirea ne sunt armele, nu. Societatea de Cultură Macedo-Română, din partea căreia sunt trimes aici ca să salut noua forță ce răsare într’o auroră așa de splendidă, acea veche societate, e de mult în foc: ținta, câmpul ce dorește să-l cucerească e împuternicirea fraților de la Pind; trebuie mai ântâi cultivat dorul de ce e Românesc; apoi arătat dușmanul; dușmanul nostru e comun și el slăbește, voind să semene răsvrătire, imperiul în mâinele căruia e sórta nóstră…

Majestatea sa imperială trebuie să fie convinsă că în munții aceia, în vâlcelele și pădurile macedonene, póte găsi soldați credincioși, iubitori de țară, adică de pământul lor, și care pentru imperiu își dau viața, deoarece viața lor e strâns legată de cea a Turciei, căci biruită aceasta, cea l-altă e móartă.         

Veți deștepta dorul Românismului și al Albanismului, al iubirei de pământul Alban sau Macedonean: văile în urma lor vor strânge mai mult legăturile ce de secoli sunt între Albani și Aromâni, legături justificate prin timp, prin istorie, prin sânge și limbă, prin aceiași trebuință de luptă și prin același ideal. Uniți totul. Acolo e puterea. Devisa, icoană vă e, înainte.

Sub cerul acesta plin de lumină dulce și ospitalieră, a fâlfâit steagul vostru: lupóica hrănind cu laptele ei oțelitul popor Roman și Constantin și Elena, sfinți împărați, luptători ce au avut crucea ca geniu; ei vor ajuta lupta comună, căci partea dreaptă curată, dreptatea este de partea asupriților… și dacă sunt asupriți, dacă elementul strein, pismaș, dușman de mórte, voește să ia viața, răpind și furând limba, simțul iubirei de țară, otrăvind sufletele cu amorul murdar pentru o țară depărtată, vrășmașă și noă și Imperiului, o țară de ómeni mândri ce au ridicat într’un moment de nebunie, armele contra Turciei, dar pe care puterea imperială i-a sdrobit, dacă voesc copiilor să le insufle această iubire în școlile lor, în bisericile ce vor să și le înmulțească, voi veți fi acolo. Cu toți uniți veți merge înainte… pe urmele luptătorilor vor crește flori, pe câmpurile și văile presărate cu satele fraților noștri. Cei bătrâni se vor ruga în nuoile biserici, în nuoi șcóle, părinți fericiți își vor duce copiii ca să învețe iubirea de țară, să-i învețe limba strămoșilor…

Bravi luptători, fie-Vă drumul fericit.     

De aici sunt atâtea veacuri, privea întristat acel Roman spre mare, așteptând dorita corabie din patria lui, după cóstele rîzătóre, dintre grădinile acoperite de cerul albastru al Italiei. Dar valurile veneau rând pe rând a se pierde pe auritul nisip: spume albe erau presărate pe albastrul câmp pe care mugea vântul aspru… Și pe țărmul strein, singur, rătăcea acel Roman exilat, bătrân, cu sufletul sfâșiat de durere… Știe Tomis câte lăcrămi a vărsat poetul în amurgurile acelea, când sórele se apleca spre fericita lui țară, strălucind pe temple, pe marmura palatelor și prin grădinile de palmieri?

Tot această Tomis, Constanța nóstră, e mândră astăzi de darul în bronz făcut nemuritorului.” (SANIC, fond SCMR, dos. 10, f. 46 față și verso)

Informațiile prezentate sunt importante pentru completarea datelor privind activitatea culturală și socială a aromânilor din Constanța, la cumpăna secolelor XIX și XX, dar și a poziționării lor în raport cu frații lor din ținuturile istorice de baștină aflate în Imperiul otoman, asociați în cadrul Societății de Cultură și Binefacere a Românilor Macedoneni și Albanezi „Ajutorul”.