Manuel VLĂDUȚ ■
Ca de obicei și în această vară, Viktor Orban, premierul Ungariei participă în România la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad. Conform obiceiului devenit deja tradiție, omul s-a instalat în capul mesei ca la el acasă, pregătit probabil și pentru alte declarații controversate ca cele din 2022, când afirma nici mai mult nici mai puțin, că “amestecarea raselor europene și non europene” fac ca țările să „nu mai fie națiuni”.
Doar că în acest an, înainte de a merge la Tușnad, Orban Viktor al Ungariei s-a oprit puțin la București pentru un prânz privat cu Marcel Ciolacu, spre a discuta între două linguri de ciorbă și despre o posibilă fructuoasă colaborare și reînoire a prieteniei între popoare…
Conform unor surse guvernamentale, întâlnirea nu a fost anunțată de Guvern în programul oficial al premierului Ciolacu. Cu toate acestea, cei doi premieri au discutat probleme de politică internațională, cum ar fi susținerea intrării României în Schengen, „importanța transmiterii unor mesaje de susținere a solidarității și unității la nivelul Uniunii Europene, a sprijinului UE și NATO pentru Ucraina, în contextul agresiunii militare a Rusiei” – potrivit comunicatului Guvernului.
„Acesta este începutul unei frumoase prietenii!” – a scris pe Facebook, Viktor Orban.
Au mai discutat și despre inițierea unui proiect comun de infrastructură cu impact economic semnificativ pentru cele două țări. Ar fi vorba, conform unor surse apropiate cercurilor guvernamentale citate de ziarul Adevărul, despre proiectul unui tren de mare viteză.
„Frumoasa prietenie” ce se conturează între cei doi politicieni, precum și temele abordate, vin pe fondul apropiatei preluări a președinției UE a Consiliului Europei de către Ungaria. Este cunoscută însă opoziția constant manifestată de guvernul de la Budapesta față de politicile generale ale Uniunii Europene, precum și apropierea fățișă a premierului Orban de Rusia și de retorica lui Vladimir Putin.
De asemenea, este de reținut că Viktor Orban este și liderul Mișcării Suveraniste Europene, din care face parte și al său FIDESZ, precum și alte partide naționaliste din Europa. Faptul că întâlnirea celor doi a avut un caracter privat, în timp ce Viktor Orban este din ce în ce mai izolat în Uniunea Europeană din cauza politicilor sale, poate fi un semnal al reticenței lui Ciolacu de a se împăuna cu vizita megieşului, sau poate, mai degrabă un semn al apropierii față de curentul european suveranist.
Ținând cont de alegerile care se apropie în România, dar și de tradiționala politică socialistă de stânga a partidului condus de Marcel Ciolacu, PSD, nimic nu ar fi imposibil!
Macazul deci, poate fi schimbat oricând… deși, cu toții știm că nu poți sta în același timp… şi cu sufletu-n rai!