Dan MIHĂESCU ■
Desertul dulce-amar, cu consistenţă superfluă dar uşor onctuoasă, fin şi răcoros deopotrivă, se prezintă din punct de vedere al compoziţei plastice sub forma unei călimări de cerneală în care este înfiptă oblic o pană de scris modelată din ciocolată albă medalionul capacului fiind decorat într-un simplu joc al contrastelor, cu semnătura olografă a poetului, dintr-un filigran, Mihai Eminescu.
Este desertul sublim dulce-amărui Mihai Eminescu, creat de cofetarul constănţean Silvian Miron ce apare în vitrenele frigorifice ale chocolateriei sale de două ori pe an, pe 15 ianuarie şi la 15 iunie, marcând ziua naşterii şi trecerea în eternitate a celui care a dat sens Zilei Culturii Naţionale.
Prăjitură tematică omagială, din gama super-fină, produsă şi oferită la vânzare bianual, începând din anul 2011, doar la 15 ianuria şi 15 iunie, se afla sub semnul jocului binar al cromatismului alb-negru, asemeni gustului dulce-amărui, îmbinând iscusit nuanţele fundamentale ale ingredientelor de bază, din arta chocolateriei.
În compoziţie, maroul închis al pudrei de cacao balansează cu alb-găbuiul gălbenuşului de ou şi al vaniliei din combinaţia de ganache de vanilie, musseul de ciocolată cu alune de pădure măcinate, insinuate în textura delicată de bază, este evidenţiat de contrastul cu untul de cacao (din ciocolata albă) şi în plus cu jeleul din ciocolată ce tapetează prăjitura.
Toate sunt cuprinse într-un perfect balans organoleptic ce conferă somptuozitate desertului şi stârneşte senzaţii ambrozice papilelor gustative.
Întrebat ce l-a determinat să creeze un desert personalizat , dedicat tocmai lui Mihai Eminescu, pentru a cărui zi de naştere Parlamentul României a conferit titlul oficial de Zi a Culturii Naţionale, Chef Silvian Miron a declarat că şi-a dorit să reamintească oamenilor ataşamentul poetului faţă de mare şi implicit de oraş, spaţiu intim în creaţia sa, unde şi-a şi propus la un moment dat să petreacă clipe de viaţă alături de Veronica Micle, într-o scrisoare trimisă acesteia de la Constanţa pe 16 iunie 1882 al cărei text rezonează astffel:
„Draga mea Veronică, Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde posta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am fãcut deja douã băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mãrii nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dintâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine.
N-o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti.
O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele, căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia. Costanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toatã întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncã un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi meritã numele ei de neagră. Viata e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri.
La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.
Al tău,
Eminescu
Adresa mea: Chiustenge Hôtel d’Angleterre”.
Eu o recitesc de două ori, în fiecare an, la 15 ianuarie şi 15 iuinie, chiar pe faleza Cazinoului, în vecinătatea lor, înveşmântanţi în statui, şi acest fapt mă copleşeşte de bucurie de parcă am intra în comuniune spirituală. La rândul meu am dorit să creez ceva care să fie legat de numele-i ilustru şi să confere bucurie celor care se regalează cu acest acest desert dulce-amărui aşa cum i-a fost viaţa”- a declarat Silvian Miron.
Este un lucru bun că în ziua tristă de 15 iunie 2021 două ,,entități”constănțene și un jurnalist evoca pentru noi memoria poetului nepereche. Amintim pe maestrul chocolatier Miron Silvian, fie-i ocupatia gustoasa și Arhiepiscopia Tomisului care se ocupa de cele sfinte. In rest lumea inca se mai ferește de covid, dar mai ales autoritatile cu atribuții culturale. Poate că în semn de compensație pentru uitare Eminescu va fi subiect de examen national. Ce-ar fi?