Acasă EDITORIAL Un idiot inutil la Kremlin

Un idiot inutil la Kremlin

10312
0
Sursa: politico.eu
Sursa: politico.eu

Dan MHĂESCU ■

Motto:-Tu cum poți vorbi dacă n-ai creier? – întreabă Dorothy
-Nu știu dar nouă celor care n-avem creier ne place să vorbim mult, răspunde Omul-de-Paie. (L. Frank Baum/Vrăjitorul din Oz)

Interviul ca interviul, dar opiniile despre el au făcut toți banii, Mă prind și eu în sarabanda asta ca să vă spun că nu sunt de acord cu cei care i-au pus matricea de „idiot util” partenerului de conversație al lui Putin.  În primul rând pentru că cel care i-a servit drept perete pentru antrenamentul la tenis locatarului de la Kremlin,  nu este ziarist. Așa după cum au sesizat mai mulți profesioniști din branșă Tucker Swanson McNear Carlson a intrat ajuns sub lumina reflectoarelor în 2009 ca invitat în show-ul de televiziune la FOX News, apoi co-gazdă și realizator el fiind de drept un este un comentator politic american conservator. Din această postură el a și fost selectat, după ce a aplicat asemenea altor confrați din presa internațională, pentru a transmite gândurile și opiniile lui Vladimir Putin către lumea largă.

Din acest punct de vedere prietenul lui Trump, la Tucker Swanson McNear Carlson mă refer acum, nu a fost un idiot util nimănui altcuiva decât sie, pentru palmares, căci toate aserțiunile aserțiunile debitate de Putin au fost teme vechi reiterate pentru publicul occidental, dovadă că nu s-a schimbat nimic. Opinii, declarații, intenții, decizii, determinare, toate au fost făcute public de Putin, încă de la începutul războiului, la fiecare apariție în public sau la intervențiile în mass-media rusă, iar acum informațiile circulă online. De asta zic că nu era cazul ca Tucker să fie catalogat drept idiot util și să ocupe astfel un loc în lista scurtă a ziariștilor notorii precum englezul William Joyce – supranumit Lord Haw-Haw, sau americanul Walter Duranty de la the New York Times, care au încercat să-i cauționeze prin activitatea publicistică pe Hitler și Stalin, în ochii publicului occidental.

Și un contributor al site-ului www.quora.com, Sergii, îmi dă dreptate.

“Este Tucker Carlson un trădător al umanității pentru că a oferit o platformă criminalului de război Putin?

Tucker Carlson a verificat terenul pentru posibilitatea unei negocieri de compromis gen: Rusia returnează teritoriile pro-ucrainene pe care le-a cucerit din 2022, dar rămân cele „pro-ruse” pe care le-au ocupat în 2014. A făcut-o pentru a înțelege dacă Putin este o persoană dornică de negocieri, sau nu. Și fața lui acră nu și-a putut ascunde dezamăgirea totală, și-a dezvăluit adevăratele sentimente.

În schimb, Putin, timp de o oră, i-a expus înțelegerea sa pervertită a istoriei dar se pare că Tucker nu a înțeles cum scrisorile lui Bogdan Hmelnițki, din secolul al XVII-lea și alte chestii istorice sunt legate de situația modernă.

Când Putin a vorbit despre vremurile străvechi, și-a demonstrat pretențiile pentru teritorii, ignorând în același timp părerea localnicilor. Rusia nu are alegeri libere sau democrație, nu are cetățeni, ci doar sclavi. Folosirea documentelor vechi pentru a dovedi dreptul la terenuri era depășită încă în secolul al XIX-lea.Spre exemplu noi spunem, acum, că e imposibil ca Austria să revendice Milano sau Spania să revendice Napoli doar pentru că Habsburgii, austrieci și spanioli au posedat acele pământuri cândva, cu mult timp în urmă. Aceasta este o logică a secolului al XVII-lea, nici măcar a secolului al XIX-lea.

Când a povestit despre ocuparea Poloniei de către Hitler a explicat propriul vis – să stea alături de alte superputeri și să împartă lumea așa cum a încercat Hitler. Este foarte naiv pentru Carlson să creadă că într-o negociere de pace, Putin s-ar putea mulțumi doar cu Crimeea. Putin visează la o nouă conferință de la Potsdam sau de la Ialta, iar doar Ucraina pare a fi un greu pentru rușii care îi distrug toate planurile.

Și, în sfârșit, să explic mentalitatea rușilor.

Imaginați-vă un urs, o gorilă sau un taur. Dacă întâlnești unul dintre aceste animale în natura sălbatică, cea mai prostească acțiune pe care ai putea-o face este să-ți demonstrezi frica sau să încerci să fugi. Animalul te va ajunge din urmă și te va ucide cu siguranță. În schimb, ar trebui să-i demonstrezi puterea ta, dar nu agresivitatea. La fel este și cu rușii, dacă încerci să negociezi cu ei, ei devin din ce în ce mai obrăznici și nu se vor opri până nu-ți vor lua totul. Pentru că tocmai ai demonstrat că ești slab. Ei înțeleg doar o forță aspră. Când Putin a folosit substanțe chimice în Siria, SUA l-a întrebat ce a făcut, dar președintele rus a răspuns că acolo nu au fost ruși. Apoi SUA au bombardat mai multe tabere militare în care au murit mii de paramilitari ruși Wagner. Ce sa întâmplat mai departe? Război nuclear? Nu! Rusia doar a înghițit gălușca și a tăcut”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.