Leonard MOCANU ■
Sâmbătă, 16 martie, a avut loc ultima etapă din sezonul regulat al campionatului masculin de volei, divizia A1, care reunește cele mai bune 12 echipe ale țării. La începutul acestei ediții, toată lumea părea de acord că valoarea campionatului e în creștere, că echipele au făcut investiții și achiziții, atât în teren, cât și pe băncile tehnice. Urmărindu-le la lucru, aproape etapă de etapă, pot spune că a fost doar o părere, că a apărut un soi de nivelare a valorilor, dar nu știu cât de ”în sus”, iar multe dintre favorite au avut rezultate contradictorii.
În ce privește codașele, pare greu de înțeles de ce echipe precum CS-U Cluj-Napoca sau CS Universitatea de Vest Timișoara își doresc neapărat să facă act de prezență în această divizie. Cum să te întrebi altfel, când fiecare a câștigat câte o singură partidă din 22 (pe teren propriu, una împotriva celeilalte), iar clujenii au reușit să câștige șase seturi din totalul celor jucate. E adevărat că la CS-U Cluj-Napoca joacă numai români, dar pare o cheltuială inutilă să ții în funcțiune o astfel de secție, când ai echipă de baschet care face legea în România și are comportament peste așteptări în Europa.
Revenind la ultima etapă și la lupta pentru faza eliminatorie, în mare parte lucrurile păreau destul de clare, cel puțin cinci dintre echipe depinzând în prea mică măsură de rezultatul de pe alte terenuri și mai mult de propriile forțe, în câteva dispute dezechilibrate. Existau și unele calcule ”strategice”, dar, până în final s-a întâmplat conform valorilor confirmate ale loturilor.
În prologul etapei, marți, Steaua a câștigat cu Unirea Dej, pe malul Someșului, cu un 3-0 clar. A fost, de fapt, o etapă dominată de acest scor, învinsele nereușind să puncteze la capitolul seturi câștigate. Steaua a ocupat la final poziția a șasea, un regres evident, după ce anul trecut termina sezonul regulat pe prima poziție, dar dezamăgea în finală. Dejul, pe un ”onorant” loc zece, puțin peste cele două codașe fără pretenții, dar cu un lot aproape integral din jucători tineri, care și-au vândut de multe ori scump pielea.
Dinamo a rupt pe genunchi pe CS Universitatea de Vest Timișoara, în Stefan cel Mare, dar nimeni nu amenința pozițiile celor două combatante. Dinamo a încheiat pe poziția a patra, cam puțin față de locul secund de anul trecut și față de pretențiile de la începutul sezonului. De altfel, cu doar trei etape înainte de final, ”câinii” s-au despărțit de antrenor, un reputat tehnician român, multiplu câștigător al Ligii Campionilor cu o echipă germană, dar care se pare că nu a găsit un vocabular suficient de ”românesc” pentru a-i face pe elevii săi să viseze la performanțe înalte.
Pentru SCM Zalău, meciul de la Cluj-Napoca era crucial în vederea urcării în ultimul vagon, al optulea, al play-off-ului, dar victoria nu era suficientă, ”vecinii” din Baia Mare trebuind să obțină mai puține puncte decât ei, pe terenul campioanei, la Galați. Asta și pentru că băimărenii le administraseră zălăuoanilor o înfrângere de trei puncte, chiar la ei acasă. Până în final, calculele hârtiei nu au fost contrazise, Zalăul câștigând la Cluj, iar Galațiul acasă, într-o partidă în care victoria era ”un must”, ca să mă dau și eu bine cu anglofilii. Apropo de aroma englezească, nu pot să mă lămuresc de ce foarte mulți comentatori folosesc termenul de ”sezon regular”, în loc de ”regulat”, mai ales că prima formă este, conform DEX, cea învechită. Probabil pentru că, nu-i așa, limba română ne pute din ce în ce mai mult și nu mai e decât un pas până la a o da complet pe englezește: ”regular season”.
Un alt meci cu miză doar pentru o echipă s-a disputat în epilogul etapei, la Craiova, unde Rapidul depindea doar de ea pentru a fi sigură de locul 2 și spera la surpriza campionatului (victorie a băimărenilor la Galați), pentru a se cocoța pe prima poziție. La ora începerii partidei, deja la Galați se juca ultimul set dintr-o victorie, cum altfel, cu 3-0, astfel că ”feroviarii” bucureșteni, în goană după titluri la foarte multe sporturi, cu un lot în care se vorbește (uneori) româna, dar în special franceza, germana, portugheza (era să zic braziliana), sârba sau mai ales iraniana, trebuiau să ia toate cele trei puncte din Bănie, în fața unei echipe ce nu putea fi mutată de pe locul al cincilea nici cu picamerul. Rapidiștii au câștigat cu 3-0 un meci în care rezultatul final pare oarecum mincinos, pentru că seturile au avut deznodământ la limită.
De ce aveau nevoie rapidiștii de toate cele trei puncte? Pentru că brașovenii de la Corona câștigaseră pe malul mării, cu CSM Constanța, și poposiseră, provizoriu, pe locul al doilea. Și am ajuns astfel la ultima partidă a etapei, cea de la Constanța. Aici, gazdele era la fel de ”inamovibile”, locul al șaptelea fiind deja acontat, fără alte speranțe sau temeri. Mai mult, o înfrângere de trei puncte în fața brașovenilor, coroborată cu o înfrângere a rapidiștilor, le-ar fi dat ”marinarilor” posibilitatea de a se reîntâlni cu jucătorii de sub Tâmpa în play-off, o misiune aparent mai facilă decât cea împotriva Rapidului, proaspăt câștigătoare a Cupei României. N-a fost să fie decât pentru brașoveni, câștigători cu 3-0, în fața unei echipe a Constanței deloc ”constantă”, care a alternat execuții de rafinament, cu gafe de începător.
De la acest meci văzut pe viu am de făcut trei remarci mai puțin voleibalistice. Prima e legată de predilecția unor spectatori, de a-și cocoța picioarele pe spătarele scaunelor din față, fără a ține cont de disconfortul pe care îl creează ”colegilor de suferință”. Chiar ți-e jenă de jena lor și te abții mușcându-ți limba să nu spui ceva, pentru a nu fi tot tu cel luat în bășcălie. A doua, este atitudinea (singulară, de altfel) a unui spectator care a preferat (foto) să consulte pe telefon rezultatele la pariuri sportive, decât să se ridice la intonarea Imnului Național al României, înainte de începerea partidei.
E la fel de adevărat că și crainicul sălii ajuns parcă întâmplător în această poziție, a anunțat sec ”Se intonează Imnul Național al României” și nu, cum era firesc și cum se întâmplă pe arenele civilizate ”Stimați spectatori, vă rugăm să vă ridicați pentru intonarea…”. Nu țin neapărat să-i găsesc scuze nesimțitului din fața mea, dar remarc totala decădere a principiilor, normelor și valorilor morale.
Cea de-a treia remarcă îl vizează pe arbitrul principal. Acesta a preferat să lase un punct să se dispute, după ce coordonatorul echipei brașovene comisese o eroare flagrantă (pe care o mai sancționase anterior), iar punctul s-a dus către oaspeți. La finalul acestuia, i-a atras atenția jucătorului cu pricina despre iregularitate, fără vreo altă măsură. Nu spun că acel punct ar fi înclinat altfel balanța disputei, dar rolul arbitrului este altul și nu acela de profesor, antrenor sau mentor. Mă gândesc dacă într-o competiție internațională la nivel înalt (e arbitru internațional) și-ar fi permis să facă acest gest și cam care ar fi fost nota de plată în cazul unui răspuns afirmativ.
S-a ajuns în faza eliminatorie a campionatului, unde Galațiul și Rapidul par favorite certe în fața Zalăului, respectiv Constanței. Pentru celelalte două locuri din sferturi, nu m-aș hazarda cu vreun pronostic, Brașov-Steaua și Dinamo-SCMU Craiova fiind deschise oricărui rezultat, chiar dacă brașovenii și dinamoviștii au avut prestații mai bune în campionatul regulat și, conform clasamentului, vor juca două dintre cele trei partide pe teren propriu. La semifinale îmi e greu să mă gândesc, mai ales că faza play-off este un alt campionat, iar surprize s-au văzut cu duiumul.
