Acasă Gloria mundi Ne mor eroii

Ne mor eroii

1228
0

Pierre Joseph de HILLERIN ■

Atunci când ne naștem o facem împreună cu certitudinea sfârșitului. Pe parcursul întregii noastre vieți încercăm să aflăm rostul darului primit și facem acest lucru, conștient sau nu, în fiecare clipă. Dar între noi, unii sunt capabili să genereze sens nu numai pentru viețile lor ci și pentru ale noastre.

Pentru că s-a sfârșit, drumul lui Ivan merită și trebuie cinstit cum se cuvine pentru că el este unul dintre aleșii soartei, dintre cei care au marcat/înnobilat sensul a milioane de oameni. Noi toți, cei care am aflat de existența sa, am căpătat sens și prin ceea ce el a realizat ca sportiv de excepție, ca Om de excepție.

Dacă sportivul Ivan Patzaichin a încălzit inimile românilor de fiecare dată când a reușit să mai adauge un strop de mândrie că aparținem acestui pământ despre Omul Ivan, chiar dacă s-au spus multe, nu s-a spus și nu cred că se poate spune suficient de mult pentru a îmbogăți cum se cuvine sensul profund al cuvântului OMENIE.

Pentru că l-am cunoscut în diferitele sale ipostaze, simt nevoia să împărtășesc celor care nu au avut acest noroc, al cunoaşterii întregi, respectul, uimirea și omagiul meu pentru măreția efortului de excepție al sportivului, pentru grija și înțelepciunea antrenorului, pentru modestia fără cusur a omului, pentru deplina colegialitate, pentru grija  faţă de cei rămași acasă, pentru locuitorii Deltei Dunării unde a copilărit.

 Saursa foto: Facebook/ COSR

Am gândit și am și sugerat că merita, mai mult decât alții funeralii naționale pentru că a fost în moduri diferite, în momente diferite, pentru noi toți, un simbol național fără cusur.

Pentru mine au fost zile de doliu și cred că nu am fost singurul care a simțit așa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.