Acasă Economic AURANA-primul soi dobrogean getbeget de struguri pentru masă, a intrat în producţie

AURANA-primul soi dobrogean getbeget de struguri pentru masă, a intrat în producţie

2970
1
Plantatie
Plantatie

Dan MIHĂESCU ■

Specialiştii Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) Murfatlar au omologat recent şi au introdus în producţie 280 de butaşii din primul soi de struguri de masa creat în Dobrogea pentru condiţiile pedo-climatice de aici, a declarant pentru Sentinela, directoarea instituţiei, dr. Aurora Ranca.

Potrivit sursei citate, AURANA, este un soi alb pentru struguri de masă, obținut prin hibridare sexuată între soiurile Italia și Cardinal, omologat în anul 2014 ceea ce a reprezentat încununarea cercetărilor şi muncii asidue de peste 24 de ani.

Autorii proiectului şi programului pentru crearea şi producerea soiul de struguri de masă AURANA, de la SCDVV Murfatlar, sunt cercetătorii: dr. biolog Aurora Ranca şi dr. ing. Negraru Ana, care i-au şi dat numele rezultat dintr-un acronim.

Conform fişei de omologare Soiul AURANA se remarcă prin vigoare mare de creștere, cu cirochini de struguri foarte mari, de peste 500g, având rezistenţă bună la secetă, sensibilitate la ger (-18oC), la mană, rezistent la făinare şi moderat rezistent la putregaiul cenuşiu.

Strugurii au formă cilindro-conică, culoare verde-gălbuie cu nuanțe arămii pe partea însorită, maturarea este timpurie, în prima jumătate a lunii august, boabele sunt mari, cu grosime medie a epidermei, pulpa este moderat fermă, suculentă, cu aromă fină de muscat ce  acumulează 186-191 g/L zaharuri şi aciditate 4,5 g/L H2SO4, producția medie a soiului fiind de 12,3-15,5 t/ha. Aroma fină de muscat îl recomandă ca un soi valoros de struguri pentru masă. 

Întrebată cât timp au durat cercetările şi munca de teren pentru crearea noului soi de struguri, AURANA, directoarea Staţiunii Murfatlar, dr. Aurora Ranca, a răspuns euphemistic, aproape cât o viaţă activă de om, dacă ţinem cont vechimea în muncă necesară pentru pensionare.

“Durata cercetărilor a fost de 24 de ani, în perioada 1990-2014, până la omologare iar în 2020 am introdus soiul în producţie, astăzi aflându-se deja în cultură primele 280 de plante, în cadrul procesului de multiplicare şi după ce vor ajunge la maturitate, la trei ani de la plantare, vom recolta de aici coarde care se folosesc în altoire, obţinându-se astfel viţe Categoria CERTIFICAT, cu care se înfiinţează viitoarele plantaţii de producţie”, a precizat Aurora Ranca.

Suprafeţele cu struguri pentru masă din România au scăzut dramatic după anii ‘90, ajungând astăzi la aproximativ 6000 de ha. În Dobrogea, spre exemplu, regiuni viticole recunoscute ca având o mare favorabilitate pentru cultivarea acestor soiuri, precum Ostrov, Cernavoda, Medgidia, au acum plantate suprafete foarte mici cu struguri de masă. Motivele? Programul de reconversie al plantaţiilor viticole a finanţat doar strugurii pentru vin; tehnologia de cultivare a strugurilor pentru masă implică mai multe costuri şi mai multe operaţiuni manual, necesitând forţă de muncă specializată care, din păcate, nu se prea găseşte. Şi un aspect deosebit de important, producătorii români se confruntă cu greutăţi în comercializarea strugurilor de masa în lipsa spaţiilor de păstrare adecvate, depozitelor şi halelor frigorifice, având în vedere că aceştia sunt o marfă extrem de perisabilă…

1 COMENTARIU

  1. Felicitari pentru reusita si la cat mai multe hectare si productii mari cu acest nou soi de struguri! Doar o intrebare. Daca acest soi se poate comercializa si in ce conditii?
    Cu multumiri anticipate,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.