Paloma PETRESCU ■
Motto: „O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate”. Constantin Noica – Jurnal filozofic
Începând cu anul 1994, la inițiativa UNESCO, Ziua mondială a educației se sărbătorește în 5 octombrie. Se marchează astfel semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor”, recomandare ce s-a constituit într-un cadru de referință privind drepturile și responsabilitățile profesorilor, la nivel mondial.
În fiecare an, aceasta este ziua în care un moment de introspecție ar fi binevenit. Cât timp ne-ar lua fiecăruia dintre noi să reflectăm puțin la impactul pe care cel puțin un profesor l-a avut în devenirea noastră? V-a trecut prin minte numele vreunui profesor care v-a marcat existența?
Spuneți-i MULȚUMESC!
În România această zi este liberă pentru elevi și profesori. Eu însă sunt de părere că ar fi un bun moment pentru organizarea unor evenimente de tip conferințe, workshop-uri, pe teme despre educație, cu participarea elevilor și a profesorilor. Ar fi un moment bun de reflecție! Dar și pentru a-și împărtăși reciproc, elevii și profesorii lor, momente, evenimente, activități, dialoguri din care au învățat ceva nou, ceva util pentru viitor.
Ar fi un moment în care, dincolo de statutul real, acela de elev sau profesor, între participanți să se deruleze un dialog constructiv, chiar dacă nu tot ce vrea, unul sau celălalt, se poate pune în practică. Cu siguranță, fiecare parte ar învăța ceva nou, dacă ar fi dispus să-și recunoască sieși că nu le știe pe toate sau că lucrurile bune, utile, se pot realiza și cu un alt plan.
Pentru Ziua Mondială a Educației 2024 eu vă propun tema:
“De ce nu mai citesc copiii?”
Iată de ce propun această temă: am citit că nu doar în România copiii nu mai prea citesc, în publicația online The Atlantic
Chiar în SUA în urma unui studiu de mare anvergură s-a constatat că stundenți de la universități de renume nu citesc cărți, iar unii dintre ei au afirmat că nu au deprins cititul pentru că la școală nu li s-a cerut să o facă, nu au fost îndemnați să o facă. Oare în România cum o fi? Eu cred că o cercetare pe această temă ar fi binevenită și la noi. Abia dacă știm cum stăm, am putea găsi soluții pentru depășirea provocării.
Dacă nu v-ați pus această întrebare până acum, cred că a venit momentul să o facem.
Iată câteva dintre gândurile mele:
- Copiii de azi cresc cu telefonul sau tableta la doar un click distanță. Sunt mai atrași de mesaje scurte, poate imagini sau video, ușor de consumat, care nu le stimulează gândirea, deci fără efort. Aceste dispozitive le furnizează informațiile, nu întotdeauna corecte, complete, dar sigur nu stimulează gândirea și concentrarea, ci le distrag atenția.
- Folosesc motoare de căutare pentru a afla ce îi interesează, dar nu verifică informațiile. Acest mod de informare nu stimulează gândirea critică, analiza.
- Au un limbaj limitat, presărat cu expresii preluate din limbi de circulație internațională, mai ales engleză.
- Scriu fără diacritice și folosesc prescurtări, de exemplu: dk în loc de “dacă”.
- Temele pentru acasă sau activitățile de la orele de limbă și literatură nu stimulează creativitatea, gândirea critică, exprimarea ideilor proprii, oral sau în scris, ci mai degrabă reproducerea unor texte memorate.
- Temele la celelalte discipline, matematică, științe sunt consistente și consumă mult din timpul de lucru al copilului. Pentru a fi la zi cu toate temele, după cele 5 – 6 ore la școală, de multe ori copilul petrece mai mult de 8 ore (ziua de muncă a adulților).
- Cititul, urmat de rezumarea ideilor, exprimarea opiniilor, realizarea de asocieri, comparații, nu este un model parental, dar nici unul urmat cu consecvență la școală.
- Public, se vehiculează idei total greșite că memorarea poeziilor sau citirea literaturii clasice nu aduce niciun beneficiu pentru că vremurile s-au schimbat, interesele copiilor de azi sunt altele ș.a.m.d. Dar defapt se limitează vocabularul, nu se exersează comunicarea, nu se întregește cunoașterea.
- Există multe gospodării, mai ales în mediul rural, în care nu există cărți de literatură, doar, eventual, manuale școlare; ziare nu se mai tipăresc, reviste, precum “știință și tehnică” sau “magazin istoric” nu mai sunt de interes, bibliotecile școlare, spațiile de tip “sală de lectură” sunt pe cale de dispariție.
De ce ar citi copiii cărți tipărite când tot ce vrei să afli e pe internet?
Eu vă propun câteva argumente:
Cititul, fie utilizând cărți tipărite, fie digitale, contribuie la dezvoltarea copiilor din perspectiva cognitivă.
Dacă vorbim despre cartea tipărită, se adaugă beneficiul dezvoltării motorii, mai ales la vârste mici; atingerea fotografiilor, întoarcerea paginilor contribuie la dezvoltarea abilităților motorii fine, la interacțiunea fizică cu cartea.
Cărțile tipărite oferă o experiență senzorială unică. Mirosul, textura hârtiei și faptul că acestea pot fi „răsfoite” contribuie la o relație emoțională mai strânsă între copil și carte, ceea ce nu se întâmplă dacă se citește digital.
Cititul de pe ecrane (tablete, telefoane) poate cauza oboseală oculară, mai ales dacă se alocă o perioadă lungă de timp. Se știe că ecranele emit lumină albastră, care poate interfera cu ritmurile circadiene, afectând somnul și ducând la oboseală.
Cititul cărții tipărite te face parte din poveste, stimulează concentrarea, atenția și reduce riscul distragerii, a tentației de a verifica și alte aplicații.
Ce e de făcut?
Desigur, dacă nu au cărți acasă, copiii pot citi la biblioteca școlii sau poate la căminul cultural, unde știu că pe vremuri erau mici biblioteci, sau măcar să aibă conexiune la internet. Important însă este ca școala să stimuleze interesul pentru lectură și să valorifice experiențele și resursele existente. În ultimul timp am aflat că în mai multe școli din țară bibliotecile școlare au fost desființate sau reduse ca dimensiune în favoarea unor săli de clasă, numărul de cititori elevi la bibliotecile locale a scăzut foarte mult și nu se mai prea împrumută cărți.
Profesorii sunt cei care pot schimba, în sensul revigorării interesului pentru lectură și al echillibrării între cititul cărții tipărite vs cărții digitale. Cum? Sigur nu interzicând telefoanele mobile la ore, ci îmbinând activitățile, astfel încât copiii să prindă gustul cărții. Profesorii știu să capteze atenția elevilor, să-i implice în propria lor învățare, minimizând astfel distragerea atenției în favoarea altor preocupări.
Nu sala de detenție este soluția, ci învățarea centrată pe elev, pe nevoile sale și într-o oarecare măsură pe preferințele sale. La preferințe de tipul literatură SF, beletristică, poezie, nuvelă sau roman, mă refer și nu la preferința de a citi sau nu.
Cum ar fi ca în fiecare an, Ziua mondială a educației să fie ziua de citit, povestit, rememorat și împărtășit experiențe despre lecturi precedente?
Știu, anul acesta 5 octombrie este sâmbătă, nu se organizează activități în școli, dar poate puțin timp de reflecție s-ar găsi. Ce spuneți?
Ah și să nu uităm că lectura stimulează creativitatea, gândirea critică, sprijină dezvoltarea capacității de analiză și sinteză, de exprimare logică și fluentă.
