Alecu RENIȚĂ ■
Cine ne apără oameni buni de invazia Rusiei aflată în plin progres? În ultimul timp am scris, cu neliniște, câteva materiale în mass-media din Țară, atenționând opinia publică și autoritățile române că în urma unei scurte călătorii, făcută în câteva județe, am rămas neplăcut surprins de numărul mare de români de rând care îi dădeau dreptate lui Putin și așteptau capitularea Ucrainei.
În urma materialelor publicate, am primit mai multe replici tăioase, al căror conținut se rezuma la constatarea că în România „putiniștii” sunt un grup foarte restrâns și singular, care nu adună nici măcar jumătate de procent din populație.
Crezând că am avut ghinion întâlnind ocazional mai mulți români rusofili, am decis să mai aștept cu temerile mele până la apariția unor date mai reprezentative din sondaje.
Iată că au apărut și primele probe. Serviciul European de Actiune Externă, SEAE/EEAS a realizat, recent, un sondaj în mai multe state din UE, iar datele publicate arată cât de adânc au afectat războiul hibrid și propaganda rusească țările care s-au crezut imune la rusofilia propagată subtil și nu și-au securizat suficient instituțiile și spațiul informațional.
La întrebarea „Cine este de vină pentru războiul din Ucraina?”, în Sondajul de Opinie al Uniunii Europene: 21% dintre români învinovățesc UE, NATO, SUA și doar 58% cred că e vina Rusiei în schimb în Finlanda, care, de nevoie, după al Doilea Război Mondial, se tot îmbrățișa cu Rusia împărțind peste 1.300 de kilometri de frontieră, doar 5% cred că de vină ar fi UE, NATO sau SUA, iar 90% consideră că e vina Rusiei.
Sondajul mai arată că aproape un sfert dintre români cred că Rusia vrea să facă pace în Ucraina, dar Occidentul o împiedică.
Reiterez observațiile și îngrijorările mele: frații din dreapta Prutului au pierdut foarte mult din imunitatea genetică față de Rusia imperială. De la Ion Cristoiu până la Cuzmin Gușă și Adrian Severin, curge un șuvoi de rusofilie „inocentă”, menit să tulbure mințile românilor șovăielnici și ale șoșoacelor purtătoare de infecții străine.
Propaganda rusească și gama ei complexă de narative pot buimăci și mințile lucide, darmite pe cele fără nicio înțelegere istorică a pericolelor pe care le aduce Rusia imperială.
Vă rog, mai ascultați din când în când și vocea românilor din Basarabia, care au fost siliți să trăiască împreună cu „eliberatorii” sovietici și au cunoscut pe propria piele ce înseamnă, în realitate, „paradisul rusesc”!
De la Chișinău se vede foarte bine că România noastră se află în prima linie a războiului hibrid, pe care îl poartă Rusia imperială împotriva popoarelor libere și independente. E o iluzie că poți câștiga ceva în fața propagandei rusești mizând doar pe reflexele ereditare ale românilor în fața dușmanului natural al Țării.
Îmi doresc foarte mult ca fiecare român ce a avut norocul să se nască în dreapta Prutului să conștientizeze până la capăt: există o invazie a Rusiei imperiale mult mai periculoasă decât cea militară – invazia pașnică, blândă, care urmărește ca o națiune să-și piardă încrederea în sine, să renunțe treptat la reperele ei de bază și să se lase ademenită de valorile înșelătoare, semănate timp îndelungat, cu migală, pe diferite căi, sub diferite forme ascunse, în masele largi și în clasa ei conducătoare coruptă, nepăsătoare și cosmopolită.
Înainte de a fura pământul unei țări libere, Rusia imperială fură sufletul unei națiuni, lăsând-o fără vlagă și motivație să-și mai apere țara, fără rost.
Câte state din UE ar avea curajul să pună mâna pe arme, să iasă în fața tancurilor rusești și să-și apere pământul, suveranitatea și libertatea? Scholz, Macron, Draghi, Orban? Dacă n-ar fi NATO în Europa, hoardele flămânde și sălbatice ale lui Putin ar sparge astăzi vitrinele magazinelor de la Bruxelles și ar țopăi kazaciok la Lisabona.
După ce serviciile secrete rusești, prin agenți de influență precum Iurie Roșca – susținut masiv aproape două decenii (1990-2009) de anumite forțe și instituții-cheie de la București, și-au încheiat misiunea în stânga Prutului, fragmentând și anihilând Mișcarea de Renaștere Românească, batjocorind, confiscând și profanând idealul românilor basarabeni – Reîntregirea națiunii române – aceste servicii rusești și-au transferat „experții” și o parte din rețelele lor în România, pentru a fortifica și extinde „lumea rusă” dincolo de Prut. Narativele? Ascultați-le de la „maestrul” Ion Cristoiu, laolaltă cu pledoariile pravoslavnice și antieuropene ale șoșoacelor consiliate de ex-ambasadorul rus Valerii Kuzmin, detașat la București, de la Chișinău.
Nu vreau să-mi pierd timpul în polemici sterile cu „pravoslavnicii rusofili și putiniștii” din Țară, fiindcă dușmanul e la poartă și plănuiește să ne intre în familie și în casă, să ne omoare fizic și moral, să ne falsifice identitatea.
Da, desigur, NATO este foarte important pentru România, dar scutul și sabia, care ne pot apăra sufletele și ființa națională de invazia pașnică a Rusiei imperiale, au fost, sunt și vor rămâne pe seama noastră, a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
******************************
Post-scriptum la un articol publicat pe 20 iunie 2022 pe site-ul ziaristii.com.
Am publicat, ca jurnalist liber și voluntar, fără remunerare și obligații contractuale, zeci de materiale în mass-media din Țară. Scriu pentru toți, inclusiv pentru românii care consideră că pământul e plat, iar Rusia ar fi salvarea. Am trăit mai mult de jumătate din viața mea în imperiul sovietic, am absolvit școala și universitatea în perioada ocupației sovietice și îmi permit să cred că îi cunosc pe ruși mult mai bine decât frații mei din dreapta Prutului cu simpatii vădite pentru Rusia țaristă, sovietică și putinistă.
Adeseori admiratorii români ai ortodoxiei, culturii și istoriei ruse habar nu au ce îndrugă; perpetuează narativele mașinii ideologice și propagandistice de la Kremlin fără să conștientizeze cât rău comit, răspândind infecția minciunilor rusești, ambalate cât se poate de atractiv și difuzate în spațiul public românesc.
De la prăbușirea URSS, dar îndeosebi de la venirea la putere a lui Putin, în anul 2000, Rusia a declanșat invazia pașnică în țările Uniunii Europene, sub cele mai perverse forme, dezvoltând o rețea complexă de corupere economică, mediatică și politică, de subminare a unității și solidarității europene și a tot ce înseamnă spațiul comunitar.
Chiar dacă Tik-Tok vă este călăuza zilnică, încercați să analizați măcar fugitiv fenomenul cunoscut sub numele Gerhard Schröder și o să înțelegeți cât de adânc a intrat Rusia în economiile țărilor UE și în eșaloanele de sus și de pretutindeni ale instituțiilor europene.
Luând al doilea mandat, încă din anul 2005 Putin și-a fixat două obiective majore în fața serviciilor secrete: 1) Refacerea URSS sau a Imperiului rus și 2) Fragmentarea și implozia Proiectului Uniunea Europeană.
Invazia pașnică, apoi declanșarea războiului hibrid în spațiul post-sovietic, în regiune și în țările UE, a decurs fără blocaje majore până la 24 februarie 2022.
Invazia militară a Rusiei în Ucraina a făcut să cadă mai multe măști de pe fața hidoasă a Kremlinului, dar rețeaua dezvoltată de serviciile rusești în țările UE nu a fost demontată, nici prea afectată sau developată. Drept dovadă sunt țările din UE cu cele mai strânse legături vizibile și mai ales invizibile cu Rusia.
România, care timp de 10 ani a fost văzută din Cotroceni ca un teren de golf sau o pârtie de schi, și-a ținut porțile deschise pentru toate formele de invazie pașnică și război hibrid. Drept barometru servește înmulțirea în progresie geometrică a „șoșoacelor” și rezultatele pretins surprinzătoare de la alegerile prezidențiale din primul tur.
Tot ce se întâmplă acum în România nu e deloc întâmplător și neașteptat. Rusia e mult mai furioasă pe R.Moldova fiindcă, în planul ei de invazie pașnică, alocația de o sută de milioane de dolari nu și-a atins scopul de a corupe majoritatea alegătorilor basarabeni.
În România, investițiile sunt de altă natură, fiindcă trompetele kremlineze folosesc la maximum vulnerabilitățile democrației și dețin o parte importantă din mass-media, din educație, din biserică etc. Rusia nu are nevoie să facă în România investiții de sute de milioane de dolari ca în R.Moldova, fiindcă Moscova știe prea bine că pentru ea lucrează curentul rusofil, mulțimile îndoctrinate ale „șoșoacei” și băieții cu ochi albaștri și dinți de aur, care conving alegătorii că pământul e plat și e ținut de trei balene.
Încă mai cred că instituțiile abilitate ale statului român cunosc cauzele adevărate și identitatea moașelor care au contribuit la apariția fenomenului electoral, care zguduie actualmente România.
Să conștientizăm cu toții cât încă nu e târziu cu totul…Ceea ce întrevăd în regiunea afectată grav de război este că pe cale pașnică Rusia încercuiește Ucraina de la Nord-Vest spre Sud-Est, favorizând preluarea puterii în mod democratic de către persoane sau partide rusofile în țările care au frontieră comună cu Ucraina. Slovacia și Ungaria au căzut prin vot în mâinile rușilor.
România, R.Moldova și Polonia sunt la rând: ele se află în planul Rusiei de a închide granițele către Ucraina și, lipsită de ajutoare, ea să capituleze necondiționat.
Să fie clar pentru toți, inclusiv pentru cei care își trăiesc viața pe Tik-Tok: în ziua când cade Ucraina, cade și R.Moldova. Chiar dacă Rusia pune temporar frontiera pe Prut și pe Dunăre, ea va pleda neîntrerupt pentru pace, dar se va pregăti temeinic de un război împotriva Europei. Oricât ar vorbi despre pace șoșoacele și băieții cu ochi albaștri și dinții auriți, Putin nu întreabă pe nimeni, când își începe călătoria cu tancurile prin țările UE, când lansează rachete ucigașe și omoară popoare întregi.
Singurul lucru de care se teme Rusia cu adevărat și ține cont este NATO. În rest, e vorbă goală și gargară politicianistă înainte de capitulare.