Dr. Călin MARINESCU ■
Ca de obicei, Partidul Social Democrat (PSD) a găsit rețeta pentru a rămâne pe locul întâi și în alegerile parlamentare de anul trecut. De data aceasta, de fapt nu numai de data aceasta, au recurs la ceea ce se cheamă în jocul de poker, o cacialma.
Au simulat impresia unei bunăstări generale crescând salariile bugetarilor, salariul minim pe economie, pensiile și cam tot ce se putea mări. Acum, așezați în fruntea bucatelor cu același Marcel Ciolacu, vașnic conducător, trebuie să dreagă busuiocul, adică să ne ia înapoi prin mijloace fiscale tot ceea ce ne bucuram că obținusem, pentru a păstra deficitul bugetar la un nivelul rezonabil, așa cum a fost agreat cu Comisia Europeană.
Aceste măsuri, total nepopulare în contradicție cu politica populistă a perioadei preelectorale, crează un val de nemulțumire în rândul populație din care multă lume nu a avut parte de cine știe ce câștiguri din pomana electorală, doar că acum toți trag ponoasele la unison.
Din cauza accidentului electoral cu Călin Georgescu, alegerile prezidențiale întârzie neașteptat de mult și guvernații nu se îndeamnă totuși să adopte înreaga serie de măsuri total nepopulare ce s-ar cuveni, pentru a nu pierde voturi în favoarea suveraniștilor.
Conform unei analize a Euronews Business, România este lider regional din perspectiva consumului individual efectiv pe cap de locuitor, un indicator utilizat pe scară largă pentru evaluarea bunăstării materiale a gospodăriilor, datorită creșterii consumului în anii post-pandemie, mai aproape de media UE, în vreme ce în regiune indicatorul s-a deteriorat. Cehia și Polonia, spre exemplu, au înregistrat o scădere semnificativă.
Astfel, consumul individual efectiv pe cap de locuitor din România a înregistrat o creștere de 5pct. din media UE în perioada 2020-2023, urcând până la 86%, din media europeană, în timp ce în Bulgaria nivelul consumului individual efectiv pe cap de locuitor e de numai 70% din media comunitară.
Aceste realizări financiare care demonstrează evoluția pozitivă a economiei românești, materializată în creșterea puterii de cumpărare a populației care bine înțeles nu va accepta reducerea veniturilor, chiar dacă guvernul demonstrează că nu sunt fonduri suficiente la buget pentru acoperirirea darurilor electorale.
Din păcate campania de intoxicare susținută de politicienii suveraniști, ajutați sistematic de forțe străine ostile interesului românesc, a creat în rândul populației senzația că economia țării se află în dezastru, că se trăiește în sărăcie cronică, totul din cauza corupției politicienilor aflați la putere.
Ce-i drept, politicienii noștrii nu sunt chiar ușă de biserică dar trebuie să recunoștem că în ultimii ani justiția a limitat fenomenul corupției desi, încă este loc de mai bine, dar privind înapoi putem spune că sunt multe realizări.
Probabil toți românii, mă refer la aceeia care știu cum se numește capitala țării, știu că de mai mulți ani, din varii motive, omenirea consumă mai mult decât produce.
Chiar și comunitățile cele mai sărace din Africa și Asia beneficiază de ajutoare materiale semnificative, ceea ce înseamnă că au un consum mai mare decât ceea ce produc… dacă produc ceva!
Diferența aceasta dintre consum și producție, considerate în totalitatea lor, se materializează prin datoriil din ce în ce mai mari pe care statele, toate statele seminificative, le-au contractat cu diverși finanțatori; inclusiv de la propria populație prin sistemul obligațiunilor de stat.
Datoriile cele mai mari le înregistrează primele economii ale lumii în frunta cu Statele Unite ale Americi cu o datorie de peste 26.400 miliarde USD. Un caz deosebit este acela al Italiei care are o datorie de peste 2.700 miliarde, respectiv peste 120% din valoarea Produsului Intern Brut (PIB) anual.
Este o spirală a creșterii datoriilor, în care este prinsă și România, fenomen cercetat de cele mai luminate minți ale lumii din domeniul stiințelor economice dar fără rezultate senmificative, pentru moment.
Evident că această situație aduce mari beneficii sistemului financiar internațional, toate aceste sume uriașe datorate fiind purtătoare de costuri ca dobânzi și comisioane.
Totuși, de dată recentă există experianța unei țări, Argentina, la fel de prost adminstrată de o prea lungă lungă perioadă de guvernare socialistă, aidoma României, care însă nu se bucură de faptul că este membră a Comunității Europene și NATO, cei doi îngeri păzitori care ne monitorizează și ne asigură credibilitate solidă pe piețele financiare.
De ce era Argentina, o țară așa de prost administrată, cu deficite bugetare perpetue? Pentru că elitele din Argentina faceau parte din categoria prădătorilor, conform clasificării realizate de politologii Daron Acemoglu și James A. Robinson, în cartea lor „De ce eșuează națiunile”. Aceștia fac distincție între societățile organizate pe un model extractiv, precum cele din Americă Latină, Europa de Est sau Africa, și societățile din Occident, organizate pe un model incluziv, care se remarcă prin domnia legii și faptul că elitele nu vin la putere doar pentru a se îmbogăți.
Modelul extractiv este caracterizat de existența unor elite prădătoare care folosesc pârghiile puterii pentru a se îmbogăți, acordând puțină atenție dezvoltării generale a societății. Pentru a face acest lucru, elitele prădătoare au nevoie de un stat slab și de o justiție supusă și ușor manipulabilă.
Potrivit celor doi politologi, domnia legii reprezintă un element central al dezvoltării economice, o justiție independentă îi obligă pe conducători să lucreze în interesul comun al societății și întărește drepturile de proprietate, prin care se stimulează inițiativa.
Argentina, a doua țară ca mărime din Americă de Sud, cu poputatie de peste 46 milioane de locuitori la sfârșitul anului 2023, ajunsese într-o situație financiră disperată după lungi perioade de conducere dictatorială urmate de guverne socialiste cu elite prădătoare.
În aceste condiții dramatice, la sfârșitul anului 2023 a câștigat alegerile prezidențiale economistul și ziaristul ultraliberal Javier Milei, un, dușman declarant al politicilor socialiste, cu promisiunea că va lua măsurile necesare pentru redresarea economică a țarii.
La sfârșiul anului 2024, primul de sub conducerea lui Milei, Argentina a obținut o creștere economică semnificativă, dar în primul rând o reducere drastică a cheltuielilor statului pe fondul scăderii puterii de cumpărare a populației, ceea ce a avut ca rezultat primul an după o lungă perioadă când bugetul țării a raportat un excedent de 0,3 % din PIB. Un excedent mic dar important pentru că a fost întreruptă spirala deficitelor.
Printre măsurile economice drastice a fost devalorizarea voluntară a monedei naționale – pesos – cu 50%, masură care evident a lovit în primul rând populația dar și economia, în general.
Au fost desființate mai multe agenții guvernamentale printre care echivalentul ANAF, considerat endemic corupt și întraga activitate a finanțelor publice a fost transferată unei așa numite Agenții Vamale, semimilitarizată. A fost redus numărul de ministere și numărul funcționarilor publici fiind, actualmente, cu circa 50% mai mic.
Într-o asemenea situație economică și politică internă dezastruasă, este normal ca Milei să îi frustreze pe mulți cu abordarea sa ideologică și să fie urât de cei cu afinități politice de stânga. La fel, este normal ca susținătorii săi conservatori și libertarieni să îi confere o aură mesianică, un economist erou venit din ceruri să salveze Argentina de socialism, sau măcar să o scoată din criză.
Întrebarea este dacă populația unei țări europene ca România, de exemplu, ar accepta asemenea măsuri de însănoșire a economiei, care cer sacrificii cumplite din partea majorității dar și din partea politicienilor? Sigur, sub condiția ca politicienii și în special guvernanții să ofere exemplu propriu de reținere față de cheltuielile din bani publici și de austeritate.
