Acasă TURA DE NOAPTE Restructurare, restructurare, da te-ai întrecut cu gluma Bolojene!

Restructurare, restructurare, da te-ai întrecut cu gluma Bolojene!

4291
0
Imagine prelucrată în scop ilustrativ cu IA
Imagine prelucrată în scop ilustrativ cu IA

Călin MARINESCU

Joi, 30 aprilie, reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD), Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și grupul senatorial PACE – Întâi România și-au unt forțele pentru a-i da decisiva prim-ministrului Ilie Bolojan, cu o moțiune de cenzură împotriva Guvernului; corolar al îndelungatei subversiuni a „socialiștilor de cumterie” ai lui Grindeanu, așa-ziși baza coaliției, împotriva propriului cabinet.

Introducerea moțiunii de cenzură era așteptată, după declarațiile AUR, către mijlocul lunii mai, dar PSD nu luase inițial decizia votării ei. Acum, cu totul neașteptat, la începutul ultimei săptamâni din aprilie, Petrișor Peiu (AUR) și Marian Neacșu (PSD) au organizat declarații de presă ad-hoc, anunțând că au fost însărcinați de cele două partide să redacteze moțiunea de cenzură ce ulterior va fi detailată de președinții lor.

Este interesant că la momentul declarației celor doi guerrilleros, liderul PSD, Sorin Grindeanu, stătea la masa negocierilor de la Palatul Cotroceni, cu președintele republicii Nicușor Dan și liderii coaliției guvernamentale proeuropeane, din care făcea parte. Se presupunea că la ora respectivă, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, trebuia hotărât parcurs legislativ necesar de îndeplinire, până la sfârșitul lunii august, a jaloanelor agreate cu Comisia Europeană pentru primirea celor peste 10 miliarde de euro, nerambursabile, din PRNR, în scopul salvării economiei.

Pare că Sorin Grindeanu și conducerea partidului său au aflat despre asocierea PSD-AUR din presă, iar grupul de interese ce ține hățurile în PSD a adoptat această stratagemă pentru a pune capăt ezitărilor celor care acceptau colaborare cu Ilie Bolojan.

Marian Neacșu, și-a început viața politică în 1992 ca membru al Partidului Democrat Agrar, migrâmd ulterior la PSDR, actualul PSD, partid care i-a asigurat accesul în parlament.

Întreaga sa activitate politică a fost caracterizată de ocuparea unor funcții în eșalonul doi socialist, dar întotdeauna prezent la masa deciziilor; fără legături cu mass-media era caracterizat de unele publicații ca “politician sforar”. El a ocupat scena eliberată de „guzganul rozaliu” Victor Hrebenciuc, marele combinator al PSD.

Apariția sa alături de Petrișor Peiu, în contextul declarației de mare importanță a colaborării PSD cu AUR, partid anatemizat public în permanență de conducerea PSD, a bulversat scena politică și analiștii. Nedumerirea mare este în legătură cu autorul blitzkrieg-ului, gândit astfel că mai marii partidului să nu mai poate anula comanda atacului. La ieșirea de la Palatul Cotroceni, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a fost pus în situația de a explica alăturarea cu AUR, ceea ce nu prea i-a reușit.

Este evident că Ilie Bolojan trecuase peste linia roșie a grupului de interese care conduce din umbră PSD, limită a “suportabilității” ce putem să o intuim dacă analizăm ultimele decizii și acțiuni guvernamentale ale prim-ministrului asaltat de Sorin Grindeanu și socialiștii săi.

Contrele dintre președinții celor două partide și mai ales înverșunarea lui Sorin Grindeanu au fost mult timp de neînțeles iar o dată cu retragerea miniștrilor PSD din guvern, lucrurile păreau a se fi clarificat. Interimarii numiți de Ilie Bolojan pentru portofoliile vacantate, aprobați de Președinte, aveau la dispoziție un termen constituțional de 45 de zile pentru exercitarea atribuțiilor, perioadă în care toți speram să se clarifice situația guvernării.

Criza politică, artificial creată de PSD, lovește în manieră iresponsabilă națiunea într-unul din cele mai grele momente ale economiei românești. Așa cum au învățat de la Ion Iliescu, și de această dată social-democrații români și-au urmărit doar satisfacerea intereselor de partid și al clientelei lor economice. Au tăiat punțile colaborării politice, au destabilizat centrul deciziilor administrative și executive naționale, fără a prezenta o alternativă funcțională de continuare a guvernării. Inițiatorii și executanții planului au copiat strategia lui Trump din Iran sperând că odată aplicată loviura surprinzătoare poporul liberal se vor lepăda de liderul lor, Ilie Bolojan, și PSD va guverna în continuare cu anexa „democrată” PNL, așa cum au mai făcut..

Surprinzător, din interes sau din convingere, eșaloanele de conducere ale PNL au făcut scut în jurul lui Boljan stricând socotela PSD. Exista însă obligația constituționala ca după 45 de zile prim-ministrul în exercițiu să ceară vot de încredere în parlament, după modificarea structurii și componenței guvernului. PSD conta pe acel moment din parlament ca să înlăture guvernul și să primească ulterior un mandat din partea președintelui Dan, pentru constituirea unei noi majorități.

După retragerea miniștrilor PSD, Ilie Bolojan a redistribuit portofoliile vacantate celorlalți miniștri preluând personal Ministerul Energiei anunțând că va “decăpușa” societățile cu capital de stat din subordine pentru a ieftini prețurile la consumul casnic.

Acela a fost momentul fatal în care prim-ministrul Ilie Bolojan a trecut peste linia roșie a grupului de interese economico-financiare din spatele PSD. A anunțat atacul la conturile “băieților deștepți din energie”, din care sunt alimentate și buzunarele doldora ale politicienilor. Deci, văzându-se amenințați de pompa cu flit a lui Bolojan, paraziți din sistem au fost obligați să scoată la vedere soluția de rezervă. A fost momentul în care politicianul din umbră, Marian Neacșu, a trecut peste orice regulă din Statutul PSD lansând de pe holul Parlamentului “moțiunea de cenzură”, asemeni unei drone Shahed de pe rampa improvizată ascunsă de iranieni în munți. „Sicarul” socialista fost sigur că o dată puși în fața declarației sale publice, liderii nu-i vor contesta acțiunea, chit că n-o vor face de rușine, să nu se afle că nu controlează deciziile din partid.

Într-o postare pe Facebook, Rodica Culcer susține că la baza acestei mișcări, o mică lovitură de stat, ar sta și presiunile unor agenți de influență MAGA din Ambasada Statelor Unite (SUA) de la București. Aceștia ar fi reacționat în legătură cu indecizia lui Ilie Bolojan în legătură cu investiția de la Doicești în complexul de centrale nuclearelectrice tip SMR (Small Modular Reactors). Este vorba despre proiectul ce urma să fie construit de firma americană NewScale Power, în valoare de peste 7 miliarde de $.

Ilie Bolojan a susținut că situația financiară a țării nu permite o asemenea investiție și că retehnologizarea Reactorului nr. 1 și continuarea investițiilor pe platforma Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, în reactoarele trei și patru, ar costa cam jumătate față de proiectul de la Doicești și ar furniza energie aproape dublu, în bandă.

Interesant e că Centrala de la Doicești e dezvoltată de societatea RoPower Nuclear SA, un joint venture în proporții egale între Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas, firmă din grupul E-INFRA al antreprenorilor clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu.

Totuși trebuie să recunoaștem că un factor determinant al fricțiunilor dintre prim-ministru și liderii PSD, mai ales Sorin Grindeanu, a fost stilul de lucru al premierului. Liderul PNL, Ilie Bolojan, s-a dovedit lipsit de orice maleabilitate față de un partid care “a căzut în picioare” de fiecare dată, deși au fost permanent cople;i’i de scandaluri publice de corupție, dovedite. De neînțeles, au reușit însă să își prezerveze bazinul electoral, chiar dacă arareori și-au dus la îndeplinire promisiunile electorale.

Iată însă că azi situația s-a schimbat. Apariția AUR, partid format din mullți foști social-democrați preia din ce în ce mai mult din electoratul socialist tradițional obligândui pe moștenitorii lui Ion Iliescu să lupte la baionetă pentru supraviețuirea electorală.

Ilie Bolojan nu a ținut cont de această realitate și nu a avut niciun moment al adevărului cu Sorin Grindeanu, mulțumindu-se cu menținerea relații corect instituțional dar rigide ceea ce demonstrază lipsa sa de experiență pentru supraviețuire, în jungla politică bucureșteană. Și e posibil ca tocmai acest amănunt să îl coste poziția de prim-ministru și foarte posibilă pierdere a președinției PNL.

Din păcate, orice s-ar întâmpla, economia românească și așa grav încercată va acumula pierderi masive ceea ce ne va îngreuna viața cotidiană și asta pentru a proteja afacerile potentaților care învârt miliardele spre sărăcirea omului de rând.

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.