Acasă Educaţie  5 Octombrie – Ziua mondială a Educației 

 5 Octombrie – Ziua mondială a Educației 

418
0

Paloma PETRESCU

În fiecare an, în 05 octombrie se sărbătorește Ziua Mondială a Educației sau Ziua Internațională a Profesorului, o zi instituită de UNESCO începând cu anul 1994 pentru a celebra importanța cadrelor didactice și a educației la nivel global.

Astăzi, 5 octombrie, sărbătorim nu doar profesorii, ci pe toți cei care cred în puterea învățării, a cunoașterii.
Educația nu se termină odată cu școala – ea trăiește în fiecare întrebare pe care o punem, în fiecare carte deschisă, în fiecare om dispus să împărtășească din ce a învățat.

Educația înseamnă să crești.
Să greșești și să înveți din greșeli.
Să-i înveți pe alții și în felul acesta să te redescoperi pe tine.

Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie să ne amintim că fiecare dintre noi este și elev, și profesor.
Să continuăm să învățăm unii de la alții, să împărtășim experiențe, să cultivăm curiozitatea și dorința de a fi mai buni – nu doar pentru noi, ci pentru cei care vin după noi.

Educația este o flacără pe care nu o putem păstra aprinsă decât dăruind din lumina ei mai departe.

La mulți ani nouă, celor care mizăm pe esența educației, pe puterea împărtășirii din învățătură, din unicitatea și frumusețea cunoașterii – darul celor aleși! 💛

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.