Călin MARINESCU ■
Motto: Adevărată bombă nu este doar nucleara, ci poate fi petrolul blocat la ieșirea în lume.
Din prima zi a atacului americano-israelian am trăit cu impresia lipsei de consistență strategică și tactică a acțiunii purtând marca stilului prezidențial Donald Trump, sucit de la o zi la alta.
Aflăm că totul a pornit de la o informație de milioane primită și confirmată de MOSAD-ul israelian privind desfășurarea unei întâlniri la sediul ayatollahului Khamenei, la care se preconiza că vor participa peste patruzeci de comandanți ai tuturor armelor și ai serviciilor secrete.
Oportunitatea era foarte atractivă și Trump, informat de prim-ministrul israelian Netanyahu, a aprobat atacul, iar rezultatele sunt cunoscute.
Au urmat zile de foc pentru Iran aflat sub bombardamentele unei forțe ne mai întâlnite, Sute de avioane și mii de rachete de toate tipurile au atins, se pare peste 5.000 de obiective militare, energetice și într-un caz, chiar o școală de fete, găzduită într-o clădire eliberată de o unitate militară iraniană fără cunoștința americanilor.
Deși Donald Trump declară de câteva zile totala distrugere a Iranului care trebuie cât mai urgent să se predea, asigurând o „blândă scăpare” pentru cei care trădează cauza și se predau, Iranul atacă în continuare în toate părțile fără deosebire.
Iranul, de sub conducerea Gărzilor Revoluționare Islamice, deși declarat de Donald Trump complet distrus, lansează permanent rachete și drone peste statele din Golful Persic, aliate ale SUA, iar în scurt timp acestea se vor afla în fața unei crize economice substanțiale, având în vedere că economia lor se bazează pe vânzarea hidrocarburilor și turism. Efectele crizei nu se vor manifesta doar în acel perimetru, economia mondială va suferi.
Încă din prima zi a războiului, purtătorul de cuvânt al Gărzilor Revoluționare Islamice amenința vehement cu o lovitură ce va zgudui întreaga omenire și iată că asta s-a și întâmplat căci
într-o zi iranienii au lovit devastator planeta. Au blocat traficul maritim prin strâmtoarea Ormuz, poarta de acces a navelor de transport produse petroliere și gaz lichefiat, încărcate în porturile maritime din Golf, în terminalele uriașe prin care se exportă circa 20% din producția mondială de țiței și 25% din producția mondială de gaz natural (LNG).
Ca să dovedească seriozitatea acestei hotărâri, armata iraniană a atacat trei nave, două petroliere și un port container, incendiate fatal.
Evident nici un armator nu riscă pierderea navelor, mai toate foarte valoroase, în condițiile în care societățile de asigurări nu acoperă acest tip de risc.
Declarațiile belicoase ale lui Trump nu i-a înmuiat pe iranieni. Într-o alocuțiune transmisă de o prezentatoare la televiziunea națională, noul lider al Iranului, Mojtaba Khamenei, afirmă că țara va menține blocată trecerea navelor prin strâmtoarea Ormuz continuând să atace ținte acolo unde „inamicul are puțină experiență și va fi extrem de vulnerabil”.
În replică, Donald Trump a promis că va debloca strâmtoarea prin acțiuni armate. În acest scop a dispus dislocarea din Okinawa a navei amfibii USS Tripoli, un portavion de mai mici dimensiuni dar purtătoare a unor nave de debarcare (landing craft) și cu 2.200 pușcași marini la bord, gata de luptă. Asta sugerează intenția debarcării pușcașilor marini în punctele cheie de pe malul Golfului Persic, în zona Strâmtorii Ormuz, deși inițial atacatorii erau siguri că în urma bombardamentelor extinse vor obține o capitulare a Iranului, fără acțiuni militare la sol.
În același timp Donald Trump, care a refuzat inițial ajutorul Franței și al Marii Britanii, de vreo două zile solicită ajutorul oricui este disponibil, inclusiv Chinei, pentru acțiunea de deblocare a strâmtorii Ormuz.
Conform unor estimări, o debarcare sigură pe coasta iraniană, de unde erau amenințate navele care angajate în tranzitarea strâmtorii, ar necesita un număr mult mai mare de combatanți, întrucât armata iraniană e bine așezată în zonă.
Ca rezultat firesc al “bombei nucleare iraniene”, piețele țițeiului, produselor petroliere și gazului natural au reacționat abrupt. În câteva zile cotațiile țițeiului Brent au crescut cu 51%, depășind astăzi 100 de dolari per baril, iar prețul gazului natural cu 50% și economia mondială se îndreaptă către o criză foarte greu de gestionat.
Prețul produselor petroliere și al gazelor naturale afectează negativ într-un final întreaga economie mondială singurii beneficiari fiind companiile petroliere și exportatorii de gaze naturale.
După un calcul sumar se pare că Rusia câștigă circa 150 de milioane de dolari în fiecare zi, ca urmare a creșterii cotațiilor la petrol și gaze dar multe dintre economiile lumii, ca și țara noastră, suferă pierderi majore cu impact direct asupra condiției economice a populației.
Evident, cotațiile produselor energetice afectează cea mai mare parte a activității unei țări căci toate prețurile, mai devreme sau mai târziu, urmează curba ascendentă a acestora. Statele afectate nu au altă posibilitate de a-și ajuta populația decât apelând la rezervele proprii, dacă există, și eventual să încerce o plafonare a prețurilor, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru bugetul țării respective.
O acțiune militară de deblocare a traficului în Golful Persic sau găsirea unor soluții alternative de transport terestru a țițeiului, înseamnă o perioadă lungă de timp, timp în care cotațiile petrolului și ale gazelor naturale vor crește spre culmi nebănuite. Reprezentatul Gărzilor Revoluționare Iraniene a declarat că se țintește o creșterea a cotației țițeiului de 200 de dolari per baril, adică dublul față de cotația zilei de azi.
Este evident că vin vremuri grele, mai ales în cazul României, aflată economic pe muche de cuțit din cauza instabilității politice dar și a unor decizii financiar – bugetare anterioare.
Iranul, singura Republică Islamică, condusă de clerici muslmani, a atacat permanent țările din Orientul Mijlociu prin „proxi”, organizații teroriste finanțate și antrenate de Teheran, precum Hamas, Houti, Hezbolah, dar și multe alte organizații teroriste mai mici din Europa sau chiar din SUA.
Pentru un asemenea stat care și-a propus instaurarea islamismului în lume, dobândirea armei nucleare reprezintă o perpetuă amenințare mondială iar fanatismul conducătorilor și al susținătorilor lor, de loc predictibili, accentuează instabilitatea politică pe scena internațională.
Din aceste motive, SUA și Israelul au decis să atace Iranul și chiar dacă nu vor reuși schimbarea regimului, cel puțin vor opri, sau măcar vor întârzia producerea armei nucleare, visul frumos al ayatolahilor de la Teheran.
Să nu uităm că toate statele arabe din orientul apropiat sunt monarhii care în afară de dușmănia seculară a suniților cu minoritatea șiită ce stăpânește Iranul, consideră regimul islamic al ayatollahilor o amenințare perpetuă ce le pune în pericol existența, întocmai cum a fost izgonit de la putere șahinșahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, detronat în 1979 de revoluția populistă islamistă condusă de ayatollahul Khomeini.
Acțiunea Iranului de blocare a Strâmtorii Ormuz, mai periculoasă decât o bombă nucleară, a bulversat întreaga economie mondială și îi va obliga pe americani să atace terestru cea ce va fi foarte dificil având în vedere tradiția de luptători a perșilor, majoritari în Iran, întemeietorii unei civilizații milenare, rămași ca și dacii noștri pe poziție cu toate vicisitudinile timpului.
[/responsivevoice]
