Valentin M. Ionescu ■
Coabitarea liniștită a președintelui Nicuşor Dan cu un sistem captiv
În iconografia românească există o frescă de referință la Mânăstirea Sucevița care surprinde postura sfântului Iuda în timp ce-și pierde nimbul. De pe peretele Mânăstirii Sucevița, nimbul trădătorului se îndepărtează de capul lui Iuda Iscarioteanul, ca o sentință mută, dar irevocabilă iar apostolul decăzut pare că nici nu observă această descompunere a sa. Preocupat de starea sa nici nu ridică privirea și nu observă că în timp ce trupul său respinge banii, sufletul îi este părăsit de lumină. Nimbul, aura sa ca simbol al apartenenței la Împărăția Domnului, plutește spre nicăieri, ca o barcă ce și-a pierdut legătura la țărm. Sfințenia nu este un bun garantat, ci o stare de echilibru care poate fi destabilizată de acțiune sau inacțiune. N.R.
Decretele de numire a procurorului general, prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, al procurorului-şef al DNA şi al procurorului șef al DIICOT, de către președintele României, Nicușor Dan, au generat o reacție negativă în rândul electoratului de centru – dreapta, care avea alte așteptări după alegeri. Președintele României este acuzat că a făcut un compromis cu PSD, cea mai coruptă forță politică, ori că și-ar fi “încheiat mandatul de reformist”, cum scrie de pildă Dan Tăpălagă în G4Media (8.04.2026).
Eu nu am fost surprins de aceste numiri, întrucât nu am constatat că Nicusor Dan ar fi fost vreodată reformist, ca să abjure acum de la un astfel de mandat și nici nu a făcut un compromis doar cu PSD. Nicuşor Dan a fost un contestatar al proiectelor imobiliare din București și a făcut-o profesionist. Asta nu are nimic de a face cu vreo reformă instituțională.
Ca să înțelegem mai bine de ce a numit președintele Dan în funcții cheie din justiție oameni care acționează în paradigma „Dragnea – Predoiu“, sunt dator să dau o explicație.
Din 1990 statul român se bazează pe un aranjament instituțional în care se combină interesele extractorilor de rente din partide, justiție, servicii de informații. Dacă, partidele politice sunt vehicule de extras rente, justiția și serviciile de informații trebuie să protejeze acest sistem de extras rente și să-l adapteze la evoluția societății. Pe cale de consecință, avem un stat cu instituții politice captive/parazitate, ineficiente.
Primarul general al Bucureștiului, Nicusor Dan, a fost sprijinit să ajungă președintele României de către de exponenții acestui aranjament instituțional. El nu a fost susținut la președinție ca să schimbe regimul politic cu unul mai bun, ci să-l conserve și să păstreze un echilibru între diferite facțiuni de extractori de rente care se află uneori în conflict, alteori în cooperare. Din păcate, în totalitate clasa politică românească este modelată astfel, cu diferența că în opoziție se află partide care ar schimba regimul politic actual cu unul mai rău. Prin urmare, opțiunile politice pentru noi sunt foarte reduse și se limitează la persoane, nicidecum la organizații politice sau civice. Nu există o masă critică care să asigure o schimbare instituțională. La fel și în justiție.
Prin urmare, în acest peisaj politic Nicuşor Dan nu putea să procedeze altfel la numirea procurorilor șefi și ai adjuncților acestora, deși din punct de vedere legal avea dreptul să refuze numirea unora dintre ei, care fie nu aveau aviz, fie aveau aviz negativ. Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor este clară. Într-un termen de 60 zile de la primirea propunerilor de numire, președintele putea refuza motivat numirea în funcţiile de conducere a procurorilor, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului (art.148 alin.4 din Legea nr.303/2022). Dl. Nicuşor Dan nu a făcut-o decât într-un singur caz. Comparativ cu Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, legislația în vigoare privind statutul judecătorilor și procurorilor (Legea nr.303/2022) nu prevede clar că președintele este obligat să numească în funcții de conducere procurori, la propunerea ministrului justiției după ce i-a refuzat odată. Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au promovat examenul de capacitate, ceea ce este o altă situație juridică (art.61, Legea nr.303/2022).
Poate fi învinuit în totalitate președintele Dan pentru numirile făcute? Avea opțiuni? În mare parte, nu. Procurorii nu au vrut să candideze, unii socotind că este un simulacru de competiție. Dar în acest context se ridică o întrebare: cum să schimbi un sistem captiv, dacă nu îți asumi responsabilitatea și riscul de a te implica? Este mai comod să critici în tăcere un sistem, fară să-ți afecteze poziția într-un fel, precum venitul cuprins între 20.000 – 30.000 lei net. Iată, cum sistemul captiv oferă suficiente „stimulente pozitive” (risc economic redus prin salarizare, privilegiul unic prin care magistratii își aprobă singuri în instanțe diverse măriri de pensii și salarii) încât cei din interior să dea dovadă de lașitate sau pasivitate, ori resemnare. Pe de altă parte, sistemul oferă și stimulente negative (izolarea, blocarea promovării profesionale, penalități, sancțiuni) dacă vreunul protestează, cum a fost cazul unor magistrați care au scos în evidență nocivitatea grupării Savonea.
În acest caz magistrații au constatat că partidele si președintele Nicuşor Dan nu le-au acordat vreun sprijin. Prin urmare, retragerea procurorilor din competiție a avut la bază o supraîncărcare cu opțiuni în care protecția personală, lașitatea, conflictul de roluri, sau dilema prizonierului au prevalat. Cam toate acestea la un loc sau doar unele.
Să auzim de bine! Am zis!
[/responsivevoice]
