Paloma PETRESCU ■
Pe vremuri, adevărat, înainte de Revoluție, în timpul pauzelor, profesorii de serviciu pe școală erau permanent pe holuri sau în curtea școlii, în mijlocul elevilor. Nu spun că elevii erau însoțiți la toaletă, sau că nu se mai îmbrânceau între ei, dar știau că era foarte probabil să fie văzuți de adulții pe care îi aveau în preajmă.
Când eram elevă, apoi profesoară fiind, în școlile și liceele prin care am trecut, în timpul pauzelor profesorii de educație fizică erau în curtea școlilor, între elevi, discutând cu ei, supraveghind de fapt climatul. Nu erau paznici, agenți de pază, jandarmi, polițiști locali… dar e adevărat că nici nu erau atâtea provocări, tentații ca în vremurile de azi. La intrarea în școală era profesor de serviciu, altul decât cei care făceau de serviciu pe holuri, mai târziu, chiar și elevi, împreună cu profesorul de serviciu.
Era rău? Era bine? Poate da, poate nu! Adevărat că misiunea profesorilor este să conducă/inducă învățarea în rândul elevilor, dar și educația tot de școală depinde în foarte mare măsură. Stați, nu săriți! Cei șapte ani de acasă? Aveți dreptate, contează foarte mult deprinderile formate acasă, în familie, la grădiniță, pe maidan, oriunde, dar depinde de deprinderi.
Am auzit și sintagma „profesorul e suveran la oră”. Este oarecum adevărat, dacă ne gândim la faptul că, teoretic, profesorul își pregătește lecția înainte de a intra în clasă, în funcție de nivelul clasei, de experiențele sale precedente privind capacitatea, ritmul de învățare și achizițiile anterioare ale elevilor. Profesorul știe cel mai bine cum trebuie să abordeze noua lecție, la fiecare dintre clasele de același nivel la care predă.
Dar, la oră poate participa și altă persoană sau alte persoane, fie în calitatea de observator, fie aceea de coleg/colegi care asistă doar pentru a deprinde alte metode de lucru cu elevii, fie inspectorul de specialitate. Din experiența mea, asistarea sau observarea unei ore este o metodă excelentă de învățare la adulți, desigur dacă este urmată de discuții colegiale, fără apostrofări, fără rețete, tipare. Este o tehnică, numită intervizare și dă rezultate foarte bune, așa am învățat la Universitatea din Amsterdam în cadrul unui curs postuniversitar pe care l-am urmat. Pe vremuri, la Constanța, am practicat-o. Nu a fost respinsă de profesori, se obișnuiseră cu prezența în sala de clasă, alături de elevi și a altor adulți. Au înțeles că învățau unii de la alții, din practica reală. Cam așa stau lucrurile și în procesul de mentorat.
Și atunci? De ce să respingă profesorii sau elevii monitorizarea video a orelor de curs? De cine s-ar ascunde? Și de ce? Dacă în clasă se păstrează un climat optim pentru învățare, dacă elevii sunt antrenați, stimulați să contribuie la propria lor învățare, dacă legea clasei este bazată pe respect reciproc, de ce să nu se vadă? Dacă se respectă prevederile legale privind GDPR, în opinia mea nu este niciun secret ce se întâmplă în clasă. Doar dacă… profesorul țipă la elevi, îi jignește, umilește, sau alte cele, sau dacă elevul/elevii se manifestă agresiv unii cu alții, sau cu profesorul, doar atunci, da, ar fi ceva de ascuns de ochiul camerei video.
În ultimul timp în mass-media au apărut destul de multe situații total nepotrivite pentru mediul școlar, situații în care actorii de proastă calitate au fost fie elevi, fie profesori. Jalnic! Și atunci? Vă întreb din nou, de ce să nu se monitorizeze video inclusiv orele de curs?
Am văzut reacția sindicatelor din învățământ care dezavuează inițiativa Ministerului Educației? De ce? Poate le este teamă că va fi și activitatea lor monitorizată în curând? Mi-ar plăcea, dar, nu se va întâmpla. Sau poate se fac că sar în apărarea profesorilor, doar ca să își dovedească utilitatea și sprijinul acordat celor care le plătesc stipendiile -adevărate rente viagere de aristocrați?
Rămâne de văzut cât va conta părerea sindicaliștilor de frunte.
Perceptia ca montarea de camere video in clase si pe holuri inseamna o urmarire a activitatii in timp real este complect gresita. Nu exista personalul necesar pentru asa ceva, nici macar in cazul seviciilor secrete, dar inregistrarile vor putea fi folosite ca probe in cazul unor reclamatii din partea profesorilor sau a elevilor. Oricum fiind inregistrati si profesorii si elevii vor avea o atitudine mai aproape de ceea ce inseamna scola!
E singura solutie de salvare a invățământului românesc. Nu văd nici un motiv de refuz. Până la urmă, profesorii sunt niște actori iar scena lor e podiumul clasei. Poate așa se vor disciplina și spectatorii-elevi. Cred că merită incercat.
Mulțumesc pentru intervenții. În general, profesorii, cel puțin cei care prestează corect nu se opun, spun că „nu au nimic de ascuns, ba chiar, la nevoie, se poate vizualiza înregistrarea și se poate stabili cine a comis-o”. Altul spune: „Am văzut cum au sărit în sus tot felul de specialiști… “li se violează intimitatea “. Cum definim intimitatea asta din timpul orelor?”
Ce semnifică ,,SENTINELA”? 😀
Un fel de Big brother, aș zice.
Un articol just și bine punctat. Felicitări!
Dacă inițiativa de a monta un sistem de supraveghere ar avea o bază fundamentală din punct de vedere al siguranței la cursuri, demersul ar fi unul binevenit. Bineînțeles, aici vor apărea discuțiile legate de DGPR, presiunea asupra profesorilor cu privire la manifestarea încordării neuropsihice asupra elevului, incapacitatea elevului de a manifesta atenție la Facebook știind că este supravegheat, imposibilitatea de a mai aduce injurii sau cuvinte licențioase profesorilor și poate și viceversa și tot așa…
In ceea ce privește personalul pentru deservire al acestor sisteme, cred că doamna ministru, in lipsa de personal calificat și autorizat va propune elevi de serviciu!
Nu pot decât să sper că înainte de a implementa „Big brother” in sistemul educațional, prea distinșii noștri aleși să găsească portiță prin care se poate realiza o analiză de impact a proiectului bazată pe analize sociologice, și psihologice.
O seara buna scumpă și distinsa doamnă! Sa ne mai scrieți, că noua ne place!