Acasă PAMFLET Neales

Neales

877
0
Imagine decorativă realizată cu IA
Imagine decorativă realizată cu IA

Dan MIHĂESCU ■

Motto:“Nu mai plange Jeane,
Plânsul e de formă,
Jeana nu e moartă,
Jeana se transformă.“
(folklor lăutăresc)

Într-o comunitate segregată pe baza intereselor personale, credințe ferme, idolatrie, strictă ierarhie masculină plutocratic kakistocratică, obediență față de liderul desemnat ca mitic Ales, mereu se insinuează câte un linge-blide, corcoțar cu tușă interlopă expert în disimulare, înșelăciune, perversiune simulând adeziunea profundă la reguli stricte ale falansetrului, până îl compromite pe liderul de facto și îi ia locul.

Este ipostaza reală a ceea ce se poate ascunde în spatele comunității perfecte, fie ea sociale, religioase sau politice, când individului definit inițial Neales, comunitatea îi acordă statutul de cel Ales adoptând valorile laxe aduse de acesta, abjurând de la reguli și ideologia fondatoare.

Imagine decorativă realizată cu IA

Mai sus este sinopsisul serialului britanic Neales pe carel-am interpretat în cheia ideatic-factuală a zilei de luni, 27 aprilie, când Nealesul, din afara Partidului Social Democrat (PSD), pe nume Victor Ponta, a reușit să-și impună strategia politică cu care îi împuiase capul lui hienei Grindeanu, conform propriei declarații publice, de combinare cu Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) prin depunerea unei moțiuni de cenzură comună împotriva partidului coaliției din care face parte. De ce? Pentru că cei 300.000 de mebrii de partid și mai ales baronii lor au intrat în sevraj de când Bolojan a pus cheie la visteria statului, devalizată de PSD cu semnătura lui Marcel Ciolacu.

Dacă prim-ministrul Ilie Bolojan nu va avea știința negocierii a lui Ludovic Orban, din 2019, care și-a asigurat voturile cu parlamentari din afara Partidului Național Liberal (PNL) pentru a trece moțiunea de cenzură cu care a scos de la guvernare PSD, atunci noua coaliție politică naționalist-populistă de stânga va fi aidoma maimuței căreia i s-a dat pe mână un kalașnikov, doar de amuzament.

Firește, în această eventualitate doar noi, poporul suveran în exprimarea votului, nu vom pății nimic bun. Gherila neo-marxistă care împarte kalașnikoave la maimuțe își are stabilitatea financiară asigurată încasând lunar indemnizațiile parlamentare plătite din impozitele noastre. Și culmea, invocă și că ne fac tot hatârul ăsta în baza mandatului constituțional de reprezentare a poporului, cu care noi i-am mandatat.

Și cum întotdeauna se recomandă „să vezi și binele din tot răul care se întâmplă”, de aici încolo știu sigur că vom asista la două deznodăminte fatale pe scena politică românească.

În primul rând cel mai mare partid parlamentar, PSD, care se revendică cu pedigri ce datează de 133 de ani, cu origine în Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), va lua drumul la lada de gunoi a istoriei, asemeni celeilalte mari formațiuni tradițional democratic defuncte, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD). Pentru că așa cum au dovedit-o de fiecare dată la alegeri românii au votat înțelept și au sancționat partidele și liderii politici care și-au bătut joc de traiul și de nervii lor.

În afara acestui beneficiu de salubrizare morală, vom mai avea satisfacția că marea speranță politică a celor 1.694.705 de români ce au pus ștampila pe listele electorale ale AUR, în 2024, vor avea în sfârșit posibilitatea să-și vadă politicienii “la forjă”, cum se zice. Deci să avem puțintică răbdare și să-in urmărim cum își dau adevărata valoare a priceperii și abnegației lor. Bine, tot pe spinarea noastră dar măcar să nu mai avem vorbe, pe viitor.

Iar noi, începând de luni 27 aprilie Dumnezeu cu mila, după ce PSD cu râsul de hienă al lui Sorin Grindeanu, ne-a băgat în criză politică cu urmări catastrofale imediate în plan financiar și economic.

Și la Constanța, povestea se repetă aidoma. Aici, Partidul Stroe Dumitrache (PSD), al clasei muncitoare negre sub unghii de la icre caviar, urmează modelul de la centru și vrea să băltească în promiscuitatea moștenită intrând în alegerile pentru conducerea Organizației Județene tot cu un Neales.

Au măsluit, au mânărit, au moșmondit, au reinterpretat statutul și au decis că unul dintre cei doi candidați, cu prima șansă, Tit-Liviu Brăiloiu, s-a descalificat singur. Nu știu de ce dar în actualul context nici cred că mai contează cine va stinge lumina la PSD Constanța pentru că acea persoană va avea și de achitat uriașele datorii financiare ale filialei. Așa că, dacă fostul primar al Ținutului Vămuiesc, Daniel Gh. Georgescu, mai are ceva cașcaval după ce și-a plătit candidatura parlamentară, poate să-și lichideze conturile la trezorierul partidului!

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.