Emil ȚÎRCOMNICU ■
Din călătoriile lui Badea Gheorghe Cârțan ֍
„Badea Cârțan este fratele din popor și rămas în popor al lui Gheorghe Pop de Băsești, al părintelui Lucaci, al lui St. O. Iosif ori Iuliu Maniu. Este țăranul ardelean, fanatic îndrăgit de glia românească, înțelegător al mașterelor stăpâniri străine care-i frângeau unitatea etnică și geografică, este urmașul întru rătăcire al lui Șincai, cel cu cronica neamului scrisă de mâna lui și purtată în spate spre a fi citită tainic la urechea celor care simțeau românește.
Badea Cârțan s-a furișat din Ardealul lui, pe dosnicele umbrite, cărări pe unde ciobani moldoveni, munteni și ardeleni tocmeau versul Mioriței și demonstrau că de jur împrejurul Carpaților un singur neam hălăduiește întru nevoirea și osârdia vieții istorice. S-a furișat de sute de ori peste munți, educând în desagă umbra durerilor stăpânirii străine și ducând îndărăt, doldora, pe aceleași neștiute cărări, slovă românească, acolo unde stăpânirea cea vitregă nu îngăduia. Se poate spune că Badea Cârțan e un precursor al unirii. De dincolo el a venit, sol repetat, să spună dureri, să ducă nădejdi.
Badea Cârțan, cu ochii lui care priveau ascuțit spre zări viitoare, iscodindu-le cu marea lumină a proorocirii, cu figura lui arsă de soare, cu părul lui bătut de vânturile de pe culmi, de geruri, de ploi ori de arșița câmpiilor valahe, cu sumanul lui mițos, sprijinit la baza peregrinărilor, este un cioban îndrăzneț, care a lăsat oile in paza cerului și a început păstorirea sufletului românesc, îndemnându-l să țină trează conștiința unității, pentru ceasul cel mare, când crugul va fi bun și licărirea găinușei va picura nădejde nouă. Badea Cârțan, dac din Cetatea Carpaților, ținea la romantica dovedire a latinității noastre. Și nu s-a sfiit să bată, cu opincile lui de basm, drumul până la Roma.
Pentru cât a rătăcit, pentru cât a sperat, pentru câte cărți românești au cărat ciolanele lui, dincolo de munți, împărțindu-le fraților să nu uite graiul și să nădăjduiască întru mărirea țării, pentru tot romantismul figurii lui de basm, Badea Cârțan merită o pioasă cinstire.” (Dumitru Almaș, în ziarul „Zorile”, Anul II, nr. 454, 6 august 1936, p. 1).
Despre drumul până la Roma al lui Badea Cârțan, mergând în opinci, cu desaga și Cojocul în spate, plecând din București în a 4-a zi de la Boboteaza anului 1896, pentru a vedea Columna lui Traian, documentul în piatră al luptelor romanilor cu dacii, se cunoaște. Gheorghe Cârțan, ciobanul român, numit și ambasadorul în opinci, care a colindat lumea fiind animat de sentimentele sale patriotice românești, s-a născut la 19 ianuarie 1849 în comuna Cârțișoara, o localitate aflată la 45 de km de Sibiu, în Imperiul Austriac.
Ajuns la Roma, mergând la Columna lui Traian, a stat acolo, la baza monumentului, neputându-se dezlipi din acel loc, până a doua zi, când a fost arestat de poliție, interogat, dus la legațiunea română și eliberat pe răspunderea consilierului de legație, Duiliu Zamfirescu. Acesta a vrut să-l îmbrace în „haine nemțești”, dar badea Cârțan l-a refuzat vehement, spunându-i că așa i-a văzut și pe strămoșii săi îmbrăcați, pe Columna lui Traian. Având mare succes întâmplarea sa de la Roma, a fost bine primit și găzduit mai apoi la Roma chiar de către marchizul Pandolfi.
La 1896, sub titlul „Un patriot român”, ziarul „Il Messaggero” din Roma scria următoarele: „George Cârțan are 37 de ani și a venit la Roma numai împins de sentimentul de a vedea cetatea de unde au plecat strămoșii săi. El e îmbrăcat în costumul tradițional de păstor român, constând într-o manta de cojoc dintr-o albă cămașă de pânză de casă cu mâneci scurte, care lasă descoperite parte din braț, dintr-o pereche de pantaloni de lână albă și dintr-o încălțăminte asemenea cu opincile. E încins cu un chimir de piele unde ține banii. Tot bagajul său îl poartă într-o desagă.” (ziarul „Evenimentul”, Anul IV, nr. 904, 17 martie 1896, p. 2)
Călătoria sa a avut un mare răsunet în România, ca și la românii din Ardeal, istorisirile ciobanul care a mers la Roma să vadă Columna lui Traian, a trezind un viu interes. De aceea, ziarele românești au prezentat știri despre zilele pe care le-a petrecut la Roma.
În anul 1898 Badea Cârțan a plecat cu vaporul „Maria” către Constantinopol, urmând a ajunge la Ierusalim. La întoarcere, înarmat cu o scrisoare de recomandare primita de la Petru Vulcan, Badea Cârțan s-a oprit vreme de câteva zile și în Macedonia, ca să-i cunoască și pe frații aromâni.
Nu avem informații despre cele văzute de Badea Cârțan în această călătorie, dar pentru aranjarea ei Badea Cârțan a cerut o recomandare de la Petru Vulcan, vestitul Picurar dela Pind, care, cu acest prilej, a scris câteva rânduri despre Badea Cârțan, pe care le-a publica apoi în revista „Ovidius” (Anul I, nr. 3, 15 octombrie 1878, p. 42-43), articol reluat și de ziarul „Tribuna” din Sibiu (Anul XV, nr. 229, 21 octombrie 1898, p. 2).
„Către Românii din Pind!
Primiți pe vestitul cioban român George Cârțan cu brațele deschise, care vine în mijlocul vostru cu dragoste sufletească, să vă cunoască.
El e de fel din comuna Oprea-Cărțișoara, comitatul Făgăraș din Transilvania. Ne-a dus faima numelui de Român în toată Europa, fără a ne dezminți zicătoarea: «Sângele apă nu se face».
Toate popoarele și-au avut profeții și inspirații lor, iată și noi îl avem pe al nostru. Cârțan este profetul neamului său. În duhul lui sincer și convingător se ascunde ceva supraomenesc, ceva din darul lui Iisus, care te uimește și după ce îți dispare dinaintea ochilor, căci el nu stă multă vreme la un loc, te pune pe gânduri.
Cu costumul lui ciobănesc și încălțat în opinci, cu traista de gât plină cu cărți (istoria lui Maior despre începutul Românilor din Dacia e favorita lui), cu vorba și aspirațiile sale de a-și afirma fala trecutului său strămoșesc, ciobanul acesta n-are un pic de odihnă, veșnic e în călătorie, azi aici, mâine-n Focșani, căutând să cerceteze și să afle ceea ce milioane de felul lui nu vor fi în stare să cunoască: istoria trecutului pe degete, asupra căreia s-ar și pe un cap încoronat: cine a fost mai mare între Traian și Cezar? ori care a fost mai erudit între Cicero și Catone ante Cartaginezul?
Urmărind îndoita țintă de a descoperi adevărul și a-ți măsura gradul de cunoștințe. Vorbește veșnic în parabole ca și cum ar fi fost discipolul lui Raby. Finețea spiritului lui îl face să fie un psiholog al firii omenești, pătrunzând cu ușurință în sufletul cuiva dintr-o aruncătură de ochi.
Nu primește mila nimănui, cu toate că călătoriile sale numeroase întreprinse în anul mântuirii 1896-1898 reclamă o mulțime de cheltuieli. Înainte de a se îmbarca din Constanța pentru Constantinopol, dl. N. Adamescu, proprietar, oferindu-i un ajutor bănesc în fața mai multora, ca să-i prindă bine la drum, Cârțan, cu o mândrie legitimă, i-a observat: «No, să trăiți, dle, mie nu-mi trebuie bani, dacă aveți cărți dați-mi, primesc cu bucurie».
Am fost martor ocular la această scenă. Domnul Adamescu a trebuit să intre cu el într-o librărie să-i cumpere o istorie, să aibă ce citi în timpul călătoriei. Și totuși Cârțan a călătorit mult. Cu ce mijloace? Ăsta e un mister pe care nu-l spune nimănui. A vizitat Roma pentru ca să vadă cu ochii lui proprii columna strămoșului său, împăratul Traian, căci așa spune Cârțan, «că el e de-al lui Traian», pentru care motiv a mers până la Italica din Spania, să vadă comuna unde s-a născut Traian. La Roma, legenda spune, că 6 zile ar fi stat sub columna seculară, contemplând-o în extaz, până ce au prins de veste nobilii senatori ca marchizul Pandolfi, care a găzduit pe Cârțan, iar comandorul Barcelli, ministrul regelui, și comandorul Giantures, succesorul lui Barcelli la instrucțiunea publică, i-au oferit mai multe cărți și reproducerea columnei lui Traian.
Profesorul Maineri, cavalerul Amaule și Altily, poeta Bertini, i-au oferit cărți și fotografiile lor în semn de iubire. A vizitat parlamentul și senatul italian, unde i s-a făcut o primire frumoasă – mai însemnată de cum s-ar face unui ambasador special al unei națiuni. Peste tot pe unde se duce, la Columnă, la Forul roman, la Vatican, el spune tuturor în avântul inspirației: «Civis romanus sum!». Întrebat de nobilii Italiei dacă toți românii sunt așa deștepți ca el? Cârțan răspunse: – «E hei, domnilor, eu sunt cel mai prost dintre Români».
În acele locuri vizitate la 1581 de Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul, ciobanul Cârțan se întreține cu soldații regelui și cu jandarmii Papei din Vatican, inspirând tuturor sentimente românești. Cârțan însă, simțind zgomotul ce l-a stârnit prezența sa în cetatea eternă, a șters-o incognito, fără să-și mai ia ziua bună de la frații italieni, care pregăteau manifestații mari în cinstea lui. A vizitat Parisul, pentru că voia să se convingă de splendoarea metropolei luminii, și Sigmaringen, leagănul familiei noastre domnitoare.
În timpul războiului ispano-american din vara trecută, m-am pomenit cu el sosind în Constanța a se îmbarca pentru Constantinopol. L-am întrebat unde merge și mi-a spus că se duce să îmbărbăteze și să consoleze pe frații lui de sânge Spaniolii la Santiago de Cuba. Această țintă însă nu i-a fost de succes, fiind împiedicat de autoritățile vamale din Constantinopol din cauza neregularității pașaportului.
L-am revăzut după o săptămână, la întoarcere, trist și dezolat, plângându-se de purtarea funcționarilor vamali.
La plecare mi-a spus că se va repezi în Spania să ducă condoleanțele sale poporului spaniol. În timpul morții cancelarului Germaniei, prințul de Bismarck, mi-a spus că se găsea în Colonia, Germania, schimbându-și proiectul de a mai merge în Spania în niște timpuri atât de critice pentru ea.
Acum când vă scriu aceste rânduri e pe drumul care îl apropie de căminurile voastre. Din cele ce v-am scris prin prezenta scrisoare și din cele ce veți fi citit prin ziare, căci s-a scris mult despre acest extraordinar cioban, îl veți cunoaște pe deplin cine este și ce caută la voi. Primiți-l, repede, cu dragoste, pentru ca să ducă cele mai frumoase amintiri de la frați la frați. Sunt al d-voastră consângean cu toată căldura sufletească.
Constanța, 8 octombrie 1898, P. Vulcan” Ziarul „Tribuna” din Sibiu, Anul XV, nr. 229, 21 octombrie 1898, p. 2.
Ulterior, în anul 1899, Badea Cârțan a mers să-l întâlnească la Roma pe Vasile Alexandrescu Urechea, președintele Ligii Culturale și al Societății de Cultură Macedo-Română, aflat la Roma pentru a participa la Congresul orientaliștilor. Și, împreună cu marele om de știință, V. A. Urechea, Badea Cârțan a depus coroana de bronz, realizată de sculptorul Ettore Cadorin, în numele românilor, la baza Columnei lui Traian, în ziua de 12/30 octombrie 1899, în fața unei numeroase asistențe.
Interesant este faptul că V. A. Urechea a venit la Roma cu steagul Societății de Cultură Macedo-Română, realizat în anul 1894, și care avea pe una din fețe reprezentarea Lupei capitolina, a Lupoaicei alăptând pruncii. Steagul a fost desfășurat la această manifestare. „De columna lui Traian se atârnă tricolorul român, cu lupa macedo-română”. (Manifestațiunile Românilor la Roma, în ziarul „Tribuna”, Anul XVI, nr. 219, 5/17 octombrie 1899, p.1).
Badea Cârțan a trăit până în vara anului 1911 când, vrând să treacă în Ardeal, și neavând pașaport, a fost întors de la graniță. S-a dus la Poiana Țapului, la Sinaia, la casa lui Alexandru Lahovari, unde se adăpostea deseori. A doua zi, duminică, 7/20 august 1911, întinzându-se pe iarbă, în parcul vilei, a fost găsit decedat.
A fost înmormântat în ziua de marți, îmbrăcat în costum mocănesc, pe cheltuiala Ligii Culturale, în cimitirul din Sinaia, fiind condus, pe ultimul drum, de o asistență numeroasă. „Un Ardelean a dus praporul, un Ungurean de lângă Arad a mânat carul, iar preotul era Macedonean. Dna Lahovari, în casa căreia a fost găzduit zilele din urmă, a rugat pe sculptorul Palatului să-i scoată masca mortuară. Masca a fost dăruită d-șoarei Lygia Bocu, ca semn de pios omagiu pentru cel mai curat suflet de român.” (ziarul „Aradul”, Anul XV, nr. 177, 13/26 august 1911, p. 7)
Ciobanul, care a mers în opinci la Roma, să vadă cu ochii săi Columna lui Traian, a rămas în conștiința publică românească până astăzi, ca model de sacrificiu pentru mărturiile vii ale istoriei românilor, care trebuie afirmate și prețuite.
Pe piatra lui de mormânt, oamenii vremii au scris aceste rânduri:
G. BADEA CÂRȚAN DOARME[/responsivevoice]
VISÂND ÎNTREGIREA NEAMULUI SĂU
1911
