Acasă Frontul de Est Marea Neagră, unde războiul „nu se vede” dar se simte permanent

Marea Neagră, unde războiul „nu se vede” dar se simte permanent

22
0
Sursa: casamariinegre.ro
Sursa: casamariinegre.ro

Iuri-Alexandru COVALEOV ■

Caracteristica esențială a războiului hibrid este exploatarea spațiului dintre competiția politică și agresiunea armată.

Un atac asupra unei instalații industriale, o intruziune informatică sau o campanie de intimidare poate produce pierderi fără a depăși individual pragul care ar determina o reacție militară colectivă. Repetate și combinate, asemenea incidente pot obliga statele să funcționeze într-un regim permanent de alertă, consumând resurse administrative, financiare și operaționale.

În interpretarea serviciilor de informații occidentale, Moscova urmărește să exploateze vulnerabilitățile Europei pentru a crește costurile sprijinului acordat Ucrainei, a testa solidaritatea aliată și a influența comportamentul guvernelor fără asumarea riscurilor unui război direct. Rusia respinge aceste acuzații, susținând că NATO amplifică artificial amenințarea pentru a justifica reînarmarea și confruntarea politică. Negarea oficială nu poate înlocui investigațiile independente, după cum nici suspiciunea geopolitică nu poate constitui singură dovada responsabilității.

Amenințarea hibridă la Marea Neagră nu trebuie privită doar ca extensie a confruntării militare dintre Rusia și Ucraina, ci ca formă multidimensională de competiție geopolitică, în care instrumentele militare, cibernetice, economice, informaționale, energetice și maritime sunt utilizate simultan. Perturbările infrastructurii, transporturilor, sistemelor digitale și încrederii publice devin parte a cotidianului. În timp ce Regiunea Mării Negre a devenit un spațiu în care se intersectează securitatea europeană, interesele NATO, securitatea energetică, libertatea navigației și competiția pentru influență asupra statelor riverane, pentru România, miza este capacitatea de a menține funcționale porturile, energia, comunicațiile, navigația și serviciile de urgență în condiții de incidente simultane.

Principalele evoluții recente (2025–noiembrie 2026) în domeniul amenințărilor hibride ar putea fi grupate în cinci domenii.

Sursa: casamariinegre.ro

În primul rând intensificarea presiunii asupra infrastructurii critice maritime și energetice.

Obiectivele nu sunt doar militare. Infrastructura de telecomunicații submarină, instalațiile energetice, cablurile de date și comunicații, porturile și terminalele de transport, rețelele de comunicații, sistemele de avertizare publică, precum și infrastructura asociată rutelor comerciale pot deveni, de asemenea, vectori de presiune. În același timp, un incident limitat poate avea efecte disproporționate: perturbarea unui furnizor sau a unui echipament conectat poate afecta producția, aprovizionarea, transportul sau serviciile medicale. De asemenea, securitatea lanțurilor de aprovizionare trebuie tratată ca parte a apărării naționale, nu doar ca problemă economică sau de management al riscurilor.

Relevanța acestui domeniu este dată de faptul că securitatea infrastructurii submarine trebuie analizată ca parte a securității economice și energetice, nu exclusiv ca problemă militară.

În al doilea rând, războiul electronic ce poate produce efecte economice și de securitate fără să presupună distrugerea fizică a infrastructurii. Tocmai această ambiguitate îl face relevant pentru studiul războiului hibrid. Interferențele asupra sistemelor de navigație prin satelit reprezintă o dimensiune tot mai importantă a confruntării din regiune.

Deoarece adeseori se discută despre jamming și spoofing, considerăm necesar să diferențiem cele două fenomene. Jamming-ul/bruiajul presupune perturbarea sau blocarea semnalului GPS/GNSS în timp ce spoofingul reprezintă transmiterea unor semnale false, care pot determina sistemele de navigație să indice poziții eronate. Aceste fenomene pot afecta atât navigația comercială și siguranța transporturilor maritime, precum și aviația civilă sau operațiile militare. De asemenea, un mediu cu puternice interferențe electromagnetice afectează monitorizarea traficului naval și coordonarea intervențiilor de urgență. Surse deschise indică faptul că monitorizarea tehnică a interferențelor din regiune indică persistența fenomenului în noiembrie 2026.

Extinderea riscurilor către România și Bulgaria poate fi considerat un alt domeniu în care amenințările hibride s-au resimțit semnificativ.

În 2026, incidentele legate de drone și atacurile asupra transportului maritim au amplificat riscurile pentru statele NATO riverane Mării Negre.Câteva repere concrete susțin această afirmație. În data de 29 mai 2026, o incursiune a unei drone model rusesc a lovit o zonă populată din Galați, provocând rănirea unor civili. Ulterior, în octombrie 2026, atacurile asupra navelor comerciale din apropierea coastelor României și Bulgariei s-au intensificat, au generat victime și au ridicat probleme privind siguranța navigației. Un aspect esențial asupra căruia trebuie să insistăm este diferențierea dintre efectele colaterale ale operațiilor militare desfășurate în Ucraina, acțiunile deliberate de intimidare și destabilizare a statelor riverane, operațiile hibride desfășurate sub pragul conflictului armat și incidentele maritime a căror atribuire nu este încă demonstrată public.

Nu orice atac cu dronă sau incident naval reprezintă automat o operație hibridă.

Atribuirea și intenționalitatea trebuie analizate separat, trebuie făcute de către specialiști și comunicate în mod profesionist de către structurile abilitate să facă acest lucru. Lejeritatea cu care se neglijează acest proces nu face decât să ducă în derizoriu modul în care tratăm amenințările hibride.

O altă dimensiune este reprezentată de combinarea atacurilor cibernetice cu acțiuni de sabotaj și presiune asupra instituțiilor publice.

În cazul Bulgariei și României, un raport al Congressional Research Service din august 2026, prezentat și analizat în presa bulgară, identifică riscuri precum:atacuri DDoS, compromiterea sistemelor informatice guvernamentale, interferențe asupra infrastructurii critice, atacuri asupra sistemelor asociate proceselor electorale, precum și posibile operații de sabotaj asupra industriei de apărare.

Raportul subliniază și dificultatea atribuirii certe a responsabilității pentru asemenea operații. Din perspectivă conceptuală, este importantă analiza convergenței dintre atacul cibernetic, influența politică și sabotajul fizic.

Războiul informațional și manipularea opiniei publice reprezintă domeniul în care distorsionarea evenimentelor de securitate, contestarea rolului NATO și reconstruirea manipulativă a informațiilor despre incidentele cu drone sunt subiecte care se regăsesc cu o frecvență din ce în ce mai mare pe agenda publică.  Narațiunile cu efectele cele mai semnificative ar fi diminuarea încrederii în instituțiile de securitate, exploatarea polarizării politice și sociale, precum și instrumentalizarea incidentelor militare pentru influențarea opiniei publice. În acest domeniu este important să distingem între propaganda propriu-zisă, dezinformarea coordonată, manipularea prin conținut autentic scos din context și simpla circulație a unor opinii critice.

Din perspectiva celor prezentate considerăm că România reprezintă un caz de studiu relevant, din cel puțin patru motive:

  1. Geostrategic – țara se află la intersecția dintre Marea Neagră, Dunăre, spațiul euroatlantic și regiunea extinsă a conflictului ruso-ucrainean.
  2. Vulnerabilitatea infrastructurii critice – Portul Constanța, porturile dunărene, infrastructura energetică și rețelele de comunicații au relevanță pentru securitatea națională și europeană.
  3. Dimensiunea informațională, este veriga slabă la îndemâna oricărui agresor extern prin polarizarea societății și contestarea încrederii în instituțiile euroatlantice, instrumente de inginrie socială ce  pot fi exploatate prin operații de influență.
  4. Dificultatea răspunsului instituțional – ne arată că România trebuie să gestioneze simultan amenințări militare, cibernetice, maritime și informaționale, în condițiile în care atribuirea unor operații hibride este adesea dificilă.

Atunci când vorbim despre amenințări hibride în Regiunea Mării Negre, trebuie să luăm în calcul cinci tendințe strategice care merită aprofundate:

1. Navalizarea războiului hibrid

Utilizarea dronelor maritime, a sistemelor autonome și a mijloacelor de război electronic modifică raportul dintre puterea navală convențională și acțiunile asimetrice.

2. Vulnerabilitatea infrastructurii submarine

Cablurile, conductele și infrastructura energetică devin obiective strategice, iar protecția lor presupune cooperare între sectorul civil și cel militar.

3. Militarizarea spectrului electromagnetic

Jamming-ul și spoofing-ul demonstrează că perturbarea comunicațiilor și navigației poate produce efecte strategice fără confruntare militară directă.

4. Convergența dintre războiul informațional și presiunea politică

Operațiile informaționale pot exploata polarizarea internă, neîncrederea instituțională și dezacordurile privind securitatea regională.

5. Erodarea distincției dintre securitatea internă și cea externă

Incidentele din proximitatea frontierelor NATO demonstrează interdependența dintre apărarea teritorială, protecția civilă, securitatea economică și securitatea maritimă.

Perspectivele pentru următoarele luni indică trei direcții principale de evoluție. Cea mai plauzibilă este continuarea unei presiuni hibride persistente, caracterizate prin mai multe atacuri cibernetice, sabotaje punctuale și operații de influență, fără confruntare militară directă. O deteriorare a situației din Ucraina sau producerea unor incidente grave ar putea favoriza o escaladare multisectorială, cu perturbări economice și consultări urgente între aliați. O reducere semnificativă a tensiunilor ar necesita atât consolidarea descurajării, cât și condiții diplomatice favorabile. Un incident militar major rămâne o posibilitate cu probabilitate redusă, dar cu potențial de escaladare ridicat.

Evoluțiile din perioada 2025–2026 indică transformarea războiului hibrid într-un fenomen complex, caracterizat prin convergența instrumentelor militare și nonmilitare. Regiunea Mării Negre ilustrează în mod relevant această tendință, deoarece confruntarea militară convențională se desfășoară concomitent cu operații informaționale, atacuri cibernetice, interferențe electronice și presiuni asupra infrastructurii critice.

Evoluția amenințărilor hibride în regiunea Mării Negre indică o trecere de la acțiuni predominant informaționale și de influență politică la forme integrate de presiune asupra infrastructurii critice, navigației maritime și rezilienței instituționale a statelor riverane.
responsivevoice

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.