Luigi FRIGIOIU ■
Bătrânii satului vorbesc că prin în 1990, Cooperativa Agricolă de Producţie (CAP) Nicolae Bălcescu a fost prăduită de cei trei haiduci de ai locului, Birlik, Done și Mopsu, pe numele lor reale: Dumitru Timofte, Nelu Done și Nicolae Albu. Furioşi pe comunism, tinerii iuți de mână şi mânioşi, și-au trecut rapid avuția colectivă pe “persoană fizică” iar recoltei din anul acela i-au şters urmele din catastife înstrăinînd-o afaceriștilor arabi, la preţul pieţei. Tot lumea satului mai zice că de atunci, aflaţi în conflict permanent cu legea, cei trei infractorii au încărunţit în rele dar, între timp, au devenit afaceriști și politicieni fruntași ai localității. La 30 ani de la “marele jaf cooperatist”, aceleași nume sunt acum în centrul unui răsunător scandal cu terenuri agricole. În Primăria comunei Nicolae Bălcescu s-au comis furturi, falsuri, abuzuri și instigări finalizate cu condamnări la pârnaie și demiterea primarului.
În iunie 2017, cârciumarul Dumitru Timofte zis Birlik se alege primar în comuna Nicolae Bălcescu ca independent, cu doar trei voturi mai mult decât contracandidatul său, pedntru ca ulterior să se vopsească în culorile PSD (Partidul Stroe Dumitrache). Putem spune, astfel, că bețivii de la o singură masă din cârciuma “La Birlik” au făcut diferența. Marele lui angajament electoral a fost eliminarea hoției. Locuitorii l-au votat cu speranța că Timofte – considerat „tata hoților” – va renunța la apucăturile cleptomane şi îi va veni şi de cap acestei grele metehne ce macină comunitatea. Viceprimar a ajuns fiul lui Nelu Done, Lucian Constantin-Done (devenit între timp finul lui Timofte). Nicolae Albu-Mopsu, mai modest, s-a mulțumit cu postul de consilier local. Mai târziu, fiul Mopsului, pe nume Andrei Albu (zis Mopsică junior) a intrat și el în Consiliul Local Comunal. Toți, membrii de frunte ai PSD din comună, că nu se merita altfel. La un moment dat era şi un refren, drag urechilor, pe uliţele satului care zicea, cică: “Băieții deștepți a intrat în Primărie, să scape de pușcărie!”
Apoi, tot în 2017, la doar o lună de la înscăunare, în iulie, noul primar și-a reluat vechiul nărav şi s-a pus pe ciordit! Cu acte false, Primăria Nicolae Bălcescu, prin primar Dumitru Timofte (La mulţi ani la mititica, Mitică) şi viceprimar Lucian Constantin, a luat cu japca terenul unui gospodar din comună, bătrânul Valentin Crețu. Apoi, cine credeți că primit terenul ciordit? Firma “Mopsu SRL” a lui Nicolae Albu, vechiul lor tovarăș de pârle, de pe vremea când nu purtau încă gulere albe! Și, uite așa, s-a închis cercul infractorilor din comună…
Tot în 2017, în octombrie, primarul Timofte avea deja dosar penal și proces la Judecătorie fiind învinuit că prin presiuni, de pe poziţia funcţiei sale, o obligase Secretara Primăriei și pe un consilier local (șef de ședință) să contra-semneze falsurile întocmite și semnate de el. Corecți, totuși, secretara și consilierul au recunoscut și regretat fapta de care au fost consideraţi parțial vinovați. În schimb, Timofte a ținut-o una și bună: „Merg până-n pânzele albe, sunt nevinovat!” Secondat de consoarta Victoriţa (zisă Mimi Ceaușeasca) și înconjurat de trupa sa de pretorieni alcătuită din mocagii satului, susținea sus și tare: “Am saci de bani și cumpăr toată justiția!”. În primă fază, a angajat doi avocați celebri: Marius Sebastian Voivozeanu și Constantin Chiriac Baschinos. Maeștrii baroului au scornit tot felul de motive pentru tergiversarea procesului, în speranța vagă a grațierii sau prescripției vinovăţiei. Apoi Birlik a sărit la cap, a plusat, și familia Voivozeanu și-a schimbat domiciliu din Constanța în…comuna Nicolae Bălcescu, “picior de Paris”, ce mai.
Maestrul Voivozeanu – Voievod de … Bălcescu
Cică angajamentele erau luate ca dacă nea Birlik scăpa de „bulău”, maestrul Voivozeanu ar fi fost intitulat “Cetățean de Mare Onoare” al comunei care a dat lumii astfel de prestidigitatori. Pe cale de consecinţă, Primăria îl premia cu un teren teren numai bun pentru o somptuoasă vilă de vacanță. La alegerile din 2020, sătenii simpli s-au crucit când au văzut o asemenea personalitate în mijlocul lor. Țăranii modești au făcut potecă: maiestuos, Voievodul Voievozeanu pășea printre ei, alături de distinsa-i soție. Unii au îngenunchiat, alții le sărutau mâinile ca pe moaștele Sfintei Parascheva. Familia Voivozeanu mergea la urne să-și voteze alesul!
Timofte-Birlik: “Degeaba i-am dat bani să cumpere judecătorii!”
Până la urmă nu s-a nimerit. Justiția constănțeană, legată la ochi n-a văzut semnele astrale şi în simplitatea ei s-a ţinut doar de spiritul legii nevrând în ruptul capului să-i dea crezare şi…spiritului. Incoruptibilă și corectă, ca întotdeauna – a aplicat pedeapsa binemeritată de condamnare la pușcărie și interzicerea drepturilor. Adică, afară din Primărie! Hotărâre rămasă definitivă și după apel. Bețivii satului (sub protecția anonimatului) susțin că pe Mitică Timofte Descăunatul, acuma îl apucă des pandaliile și își strigă durerea în cârciumă blamându-şi chiar şi binefăcătorul: “Degeaba i-am dat un sac de bani jupânului Felix Stroe să cumpere judecătorii!” Dar lumea-şi râde-n barbă zicând: Ce să-ţi zic, Tandea şi cu Mandea…Vorbe la beţie!
Să fie primiți, nene Birlik. Amin!