C.M. VLAICU ■
Fostul primar Radu Mazăre era prezentat de susținători drept omul care a descoperit rețeta succesului turistic pentru Constanța. Avea o strategie simplă, zgomotoasă și imposibil de ignorat: multă expunere a trupului, mult spectacol, mult branding personal, primarul însuși defila pe podiumuri în ținute pe care unii le numeau extravagante, iar alții ridicole.
Carele alegorice traversau Mamaia pe aleile sale înguste, prezentările de modă erau în vogă, stridentul era ridicat la rang de politică de promovare a orașului.
Ani întregi ni s-a spus că aceasta este singura cale, pentru că turistul nu vine pentru cultură și nu poate fi atras prin patrimoniu, prin spectacole de teatru, prin muzică sau prin arhitectură. Că publicul vrea zgomot, această stridență, și divertisment facil.
Euna dintre teoriile repetate atât de des, încat nimeni simte nevoia să o demonteze, așa cum face și presa atunci cand invocă permanent „audiența” și spune că „asta cere lumea”, „asta se vinde”, „asta produce bani.”
Constanța trăiește, începând de la mandatul primarului Decebal Făgădău, cea mai bogată perioadă culturală din ultimele decenii. Festivalul SEAS a ajuns să programeze aproape o sută de spectacole într-o singură vară și aduce zeci de mii de spectatori. Numeroase reprezentații se joacă cu casa închisă și, dacă oamenii cumpără bilete, înseamnă că există cerere.
Este și cazul Cazinoului: ani întregi au existat voci care îl vedeau transformat într-un spațiu comercial sau chiar într-o sală de jocuri de noroc, ca și cum acesta ar fi fost singurul mod în care o clădire istorică ar putea produce venituri. Acum atrage oameni tocmai pentru că este un simbol al orașului, restaurat și redat circuitului cultural. Vizitatorii vin pentru arhitectură, pentru istorie, pentru expoziții și pentru evenimente, se fotografiază în fața clădirii și pleacă de acolo cu sentimentul că au văzut ceva valoros. Nimic din toate acestea nu confirmă teoria potrivit căreia cultura nu atrage.
Schimbarea se vede și pe stradă: vara, Constanța este plină de evenimente. Piețele, parcurile și promenadele găzduiesc concerte, spectacole pentru copii, proiecții de film, festivaluri gastronomice, expoziții și competiții sportive. Din ce în ce mai des vezi părinți care își aduc copiii pentru că vor să le ofere experiențe frumoase, iar cultura a încetat să mai fie percepută ca un lux și a devenit o formă firească de petrecere a timpului liber.
Orașul s-a umplut de comunități care aproape că nu existau în urmă cu două decenii. Cluburi sportive, asociații culturale, grupuri de fotografie, comunități de patrimoniu, cluburi de motocicliști, de pasionați de automobile istorice, de aviație, de artă sau de muzică. Toate organizează evenimente, atrag participanți și sunt din ce în ce mai deschise către public.
Iar segmentul de trapanele, trap, manele și spectacol facil s-a poziționat marginal, atât geografic, cât și evenimențial, între contestație și susținere – cazul Nibiru și Beach, Please! –, bucurându-se de un succes de public care s-ar putea dovedi, în curând, de tipul „one time, last time”: o experiență pe care tinerii vor să o trăiască o dată, din curiozitate, cel mult de două ori, și cam atât.
În toate marile orașe europene, turismul cultural este unul dintre segmentele cele mai profitabile, pentru că generează consum fără să sacrifice imaginea orașului, în timp ce evenimentele „joase” au o existență efemeră și aduc încasări preponderent anturajului lor limitat.
Kitschul nu este și nu a fost identitatea orașului, ci doar cea mai facilă soluție de marketing aleasă de o administrație. Constanța a început să ofere teatru de calitate, festivaluri de film, concerte, patrimoniu restaurat, evenimente pentru familii și spații publice civilizate, iar oamenii au venit și au revenit, dovadă că publicul nu este atât de superficial pe cât au vrut unii să creadă.
Cea mai importantă schimbare pozitivă prin care trece Constanța este că s-a schimbat imaginea pe care orașul o are despre propriul său public. Dacă există un merit al administrațiilor din ultimii ani, indiferent de culoarea lor politică, este că au avut inspirația să renunțe, treptat, la zgomot și să lase orașul să descopere că cea mai puternică atracție turistică este civilizația, nu kitschul.
[/responsivevoice]
