Acasă FOILETON Tălpile lui TALPEȘ

Tălpile lui TALPEȘ

7649
0
Sursa: intelligence.sri.ro
Sursa: intelligence.sri.ro

Luigi FRIGIOIU ■

Nu ştiu cum dar unii au nume predestinate. De exemplu, când spui Talpeș, te gândești la cineva care “pune tălpi”. Conform dicționarului: bagă bețe în roate, bagă strâmbe etc. Un individ dispus să te calce în picioare, să-ți pună talpa pe grumaz. La viața lui nu s-a omorât cu truda, altfel l-ar fi chemat Palmeș, nu Ioan Talpeș, căci despre el e vorba. Securist „născut şi nefăcut cu ochi albaştri”, întocmai Noului Testament, devotat sistemului comunist și lui Ceaușescu, Talpeș a călcat terenul cu toată talpa, bătătorindu-și calea către o funcție grea în Servicii. A obținut-o ajungând general, director SIE (Serviciul de Informații Externe) și consilier al președintelui Ion Ilici Iliescu.

Sursa:mediafax.ro

Ioan Talpeș e de neam “momârlan” din zona Caraș-Severinului, specie pe cale de dispariție. Frate său, Gheorghe, sătul să pască oi momârlăneşti, a coborât spre mare, atras de mirajul litoralului. S-a stabilit aici și, până în ‘90, a practicat respectabila meserie de barman. Se spune că, întotdeauna, a avut grijă de clienți: dilua băutura ca să nu producă dureri de cap sau greață la stomac. Nimeni nu știe, însă, câte stele avea cocktaiul preparat și nici câte grade avea Gheorghe pe umăr, sub uniforma de “barista”.

Odată cu ascensiunea lui Ioan în cadrul spionajului și fratelo Gheo a expandat. Și-a deschis firme fără număr, una mai prosperă ca alta:  
-Com-Unic SRL ce a preluat barul Melody din Neptun; 
-Phoenix Shipping, firmă cercetată pentru încălcarea embargoului impus fostei Iugoslavii, pentru o presupusă fraudă de un milion dolari si 5 miliarde lei. Dosarul a rămas neinstrumentat din cauza tălpilor lui Talpeș Ioan;
-Eurodif Casino SRL ce a preluat un hotel în Mamaia;
-Kumako International SRL, unde fratele fostului șef SIE era asociat cu un cetatean american și unul turc;
-Vega Trading ’95, SRL prin care a închiriat platforme de operare în dana 2 Port Constanţa de unde exporta mărfurile firmei Phoenix Shipping;
-Ralco International SRL, firma de angajare personal pentru barul Melody și hotelul din Mamaia.

“Barista” Gheorghe, odată devenit afacerist de succes, a mai înființat, încă cinci firme: International Consulting Service SRL, Gemipet SRL, T.M.R. Distribution Group SRL, Business Sport SRL și D.P.S. – Management Grup SA.

Nici copiii lui Gheorghe, nepoții lui Ioan Talpeș, nu au stat cu tălpile în sus. Raluca Talpeș a înființat Intelect Team SRL, iar George Giuliano Talpeș (căsătorit cu Maria Cristina Talpeș) a înființat Alt Trend M.G. SRL, Visual Consulting SRL și Visual Propaganda SRL.

Oricâtă dibăcie în afaceri a dovedit ramura constănțeană a familiei Talpeș, n-ar fi reușit să ridice financiar 15 firme fără intervențiile Unchiului spION…                                                                                                                                                                                                                                                                                              
Intră în scenă, Cuconul Alecu!

Între timp, acrobatic ca un babuin, s-a agațat de o creangă a arborelui genealogic al neamului predestinat, Andrei Alecu, un băiețaș parvenit. Mândru tare că intră în famiglie, i-a preluat numele-i renume lepădându-se de al lui precum guşterul la năpârlire astfel că după ce s-a “măritat”, Andrei s-a şi momârlănit primind gradul Talpeș de pripas. Da, da, nu-i nicio confuzie, este chiar el, micul mare manager de la CSM Constanţa!

Sursa:facebook

Se zice că ăsta, mare vedetă acum, Andrei avu o copilărie tristă. La școală, colegii îi fredonau des “Nea Alecu, nea Alecu, tunde oaia și berbecu / Iar berbecul tot striga: Nu mai tunde oaia mea!”. Visul vieții sale a fost să aibă, ca berbecul, propria oaie pe care s-o tundă, s-o mulgă și s-o facă capră. Părea că devenit Talpeș de pripas, l-ar fi apucat pe Dumnezeu de talpă. Până atunci, Andrei fusese un mic nimic anonim, despre care se știa, doar, că are o soră, Irina Gigea. O blondină simpatică, fată “gigea”, poți spune…                                     

Sursa: baschet.ro

După ce Generalul Talpeș a luat-o la vale, pe cale naturală, l-a tras în jos și pe fra-su Gheo. Fără trafic de influență, firmele lor, frunze-n vânt ca flocii-n calea sulii, au căzut, una după alta, ca într-un joc de domino. Ajuns bugetar, consilier RAJA, Gheorghe s-a dat la fundul apei și, ulterior, a decedat. “Nasol moment, mișto colivă”, cum se zice în neamul momârlanilor!

Cel mai nașpa a fost pentru Andrei, proaspătul Talpeș, care trebuia să pună mâna pe muncă deși ideea nu-i prea surâdea şi nici nu-i desenase nimeni harta de unde s-o apuce. Ambițios, a dat din coate, din tălpi și a reușit în cele din urmă. Nume mare, statură mică atuuri de salon cât să se strecoare printre picioarele tuturor și să se așeze în capu’ la masă. Numit director executiv la recent înființatul Club Sportiv Municipal al Primăriei Constanța – Andrei Talpeș de pripas s-a pus pe treabă. Prin organigrama supradimensionată, CSM Constanța a devenit o mașinărie de tocat bani publici: zeci de directori, inspectori, referenți, șefi, șefuți, săifuți etc. Pentru puțin timp, în stafful CSM a fost păcălit să intre la poză şi legendarul alergător de cursă lungă, Ilie Floroiu. Când a văzut că la CSM sunt aspecte necurate, nea Ilie s-a retras pe turnantă din cea mai scurtă cursă a carierei.

Sursa:CSM Constanţa

Deși CSM cuprinde zeci de activități, principalul sport practicat prin birouri este tăiatul frunzei la câini pe salarii babane și un buget de 15-20 milioane euro! Un club nou e greu de clădit, așa că Talpeșde pripas, prin influenţe nefaste, zornăind teşechereaua de bani a primăriei, a dat să bage mâna la caraimanul de valori şi talente ale Clubul Sportiv Farul Constanţa, cu gândul nerostit de a-l aduce în pragul falimentului de imagine şi performanţpă, prin momirea şi transferarea sportivilor şi antrenorilor valoroşi. Cât pe ce să distrugă încă un brand de tradiție al Constanței, folosind metodele legale sau nu: concurență neloială, presiuni, șantaj. Prin astfel de tertipuri au fost distruse și alte asociații sportive din Constanța. Deocamdată, rezultatele se lasă așteptate. Recent, Conu Alecu-Talpeș a primit reconfirmarea valorică, fiind cooptat, ca manager iscusit, în conducerea Federației de Canotaj. O numire cum nu se poate mai inspirată: omul potrivit la locul potrivit! Managerul CSM e foarte util, mai ales în echipajul de 8+1. Deoarece, în canotaj, ca în orice sport, de altfel, Andrei Alecu-Talpeș va fi, întotdeauna, un om în plus.

Sursa: baschet.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.