Leonard MOCANU ■
Cu mulți ani în urmă, aflat la o înmormântare undeva la țară, am fost apostrofat pentru ca m-am declarat contra ideii ca rudele apropiate-femei să urce în carul mortuar (o remorca), pentru a-și arăta în fața satului jalea ce le măcina pentru pierderea suferită. Nu conta că afară erau vreo 12 grade sub zero și un vânt tăios, femeile trebuiau să îndure supliciul, că așa spune tradiția. De atunci, nu de puține ori am văzut la televizor imagini în direct sau înregistrate de la funeraliile unor persoane de toate rangurile și vârstele. Dacă acele imagini nu arătau pe membrii familiei jelind sau rupându-și hainele de pe ei, nu aveau nicio valoare (era să spun estetică) jurnalistică. De ce să difuzezi imagini la care oamenii își trăiesc cu decență durerea? Ce vede și ce simte populația satului ăsta de se cheamă România? Unde e trăirea, emoția, can-canul, atitudinea de frondă?
Mai mult decât atât, la moartea unei personalități culturale sau sportive, în special presa scrisă abundă de știri care mai de care mai ”interesante” și mai pline de ”suc”. Nu contează că defunctul și-a trăit viața personală cu discreție, a sosit momentul să intrăm cu bocancii plini de noroi în intimitatea lui: cum arată și cine este soția/soțul, cât a câștigat, câte case și mașini are, cum i se împarte averea. Pe cine interesează miile de kilometri alergați/vâsliți/ înotați de defunct, miile de ore de antrenament pentru fiecare gram al unei medalii care se câștigă odată la patru ani, zecile de mii de ore de repetiții pentru aplauzele de la finalul unei piese, numărul de ”duble” trase pentru ca imaginea de pe ecran să pară cât mai veridică? Evident, astea sunt pentru statistici, pentru pasionați, câți or mai fi și ăia. Despre can-canurile de după înmormântare, chiar nu mai are rost să amintesc.
Și iată cum, în loc să acordăm memoriei defunctului omagiul nostru de pe urmă, scormonim…noroiul și mânjim înspre cele patru puncte cardinale, că asta se cere în presă, asta vrea consumatorul de mass-media să vadă sau să audă.
În urmă cu un deceniu, Belgia a fost zguduită de o tragedie: 28 de persoane, dintre care 22 de copii au murit într-un accident rutier în Elveția. Săptămâna care a urmat a fost plină de funeralii, s-a decretat doliu național, iar membrii guvenului și cei ai Casei Regale au fost alături de familiile îndoliate. Totul într-o atmosferă sumbră dar decentă, fără scene șocante pe ecrane sau în presa scrisă. M-am întrebat și mă întreb în continuare: de ce la ei se poate?
