Acasă FOILETON Ceva…ce n-a văzut Parisul!

Ceva…ce n-a văzut Parisul!

3305
0

Luigi FRIGIOIU ■

Actualitatea clasicilor

Cupletele interbelice interpretate de Constantin Tănase, fondatorul teatrului de revistă românesc, sunt mai actuale ca oricând dacă rememorăm că într-unul din ele, marele comic spunea: “Guvernul cere biruri noi, leafa ţi-o ia înapoi… Să dau eu neică bănişorii, să-şi facă casă perceptorii?… Cu banii mei strânşi cu dichis, s-o şteargă alţii la Paris? Pen’ ce?”

Deși au trecut aproape 100 de ani, românașii au rămas fel de nelămuriți ca nea Costică. De exemplu, pentru ce a plecat, pe banii noștri, o delegație a Consiliului Județean Constanța (CJC), la Salonul Mondial de Turism de la Paris? Cică, să promoveze potențialul turistic al litoralului, folclorul și tradițiile dobrogene!? Serios? Oaia merinos?

Care potențial turistic? Canalele navigabile săpate de amiralul-contra pe toate străzile, artera comercială Ștefan cel Mare, Zona Peninsulară, teatrul de vară Mamaia, Grădina cinematograf Tomis, stadionul Farul? Să admire turiștii statuia Lupoaica păzită de soldați să n-o violeze maidanezii? Sau să prezinte, șantierele începute și lăsate baltă, drept vestigii arheologice daco-romane! Stațiunea Mamaia s-a desființat; a rămas un cartier de blocuri înghesuite unul în altul. Stațiunile jegoase din sud sunt la fel ca pe vremea lui Ceaușescu şi deşerturi sahariene au luat locul plajelor litorale. În Mangalia, sediile oazelor de cultură se transformă în săli de pariuri și jocuri de noroc precum răposata Bibliotecă franceză.

Se zice că, vizitatorii standului dobrogean au degustat vinul nostru tradițional. Poate Jidvei, Cotnari sau Recaș pentru că firma ce producea Murfatlar a dat faliment. Iar “Lacrima lui Ovidiu” o mai găsim doar pe obrazul tristului poet de pe statuie care plânge văzând dezastrul din jur.

Fiind rost de “mocageală”, delegația CJC a fost cât se poate de numeroasă. A cuprins și reprezentanți ai Centrul Cultural Theodor Burada și membrii Ansamblului folcloric Brâulețul. În loc de saramurică, i-am servit pe franțuzi cu Plătică. Pentru că, distinsa solistă Plătică Elena a interpretat duios câteva geamparale că de, doar Lacul Racilor mai are peşte, Marea Neagră, nu.

Că tot a venit vorba de Centrul “Burada”, amintim că la sfârșitul lui februarie, într-un supershow de Dragobete, Fuego (pe numele lui din CI, Paul Ciprian Surugiu) a felicitat-o pe directoarea Abibula-Stroe pentru câștigarea concursului de manager. Martore au fost sute de fane, între 10 și 100 ani, prezente în sală. Frumos gest de politețe! Numai că respectivul concurs urma să aibă loc pe 14 martie! Clarvăzător foc, Paulică. Nu degeaba își spune Fuego…că doar nu i-a dat în ghioc?

Și prezența Ansamblului de dansuri populare „Brâulețul” la Paris stă sub semnul imposturii generalizate din administrația locală constănţeană. Anul trecut, trupa de dansuri populare “Dance See-mphony” a câștigat Marele Premiu la renumitul festival internaţional de folclor desfășurat la Cannes-San Remo. Drept recompensă, trupa a fost invitată la ediția -2023, să deschidă festivalul dar autoritățile au hotărât penalizarea membrilor Dance See-mphony. Cum și-au permis să câștige un trofeu european de capul lor? Trebuiau să dedice victoria glorioasei și înțeleptei conduceri din CJC și Primărie! N-au făcut-o și au rămas pe bară. În Franța a mers, totuși, o grupă de dansatorii condusă de Șerban Gheorghiu-Timofte, cunoscut ca “târâie-brâu” de la “Brâulețul” și sforarul de la “Burada”.

Însă despre acest impostor voi scrie mai pe larg data viitoare. Nu de alta, dar știu o mulțime de istorii interesante despre el și ar fi păcat să nu fie cunoscute. Mai ales, de cei de la DNA și DIICOT…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.