Manuel VLĂDUȚ ■
La 14 iunie (2 iunie în calendarul Iulian) 1882 s-a născut la Pitești, Ion Antonescu, cel care peste ani avea să emită celebrul ordin “Ostași! Vă ordon treceți Prutul!” către Armata Română, într-o eroică încercare de a restabili granițele firești ale Regatului României, pentru a recuceri din ghearele lacome ale rușilor sovietici Basarabia şi Bucovina, smulse cu forța prin mârșavul pact nazisto-comunist Ribbentrop–Molotov, la 26 iunie 1940.
Provenit dintr-o familie de militari, tatăl său fiind un ofițer veteran al Războiului de Independență, Ion Antonescu a urmat după liceu, Școala fiilor de militari Craiova (1898-1902). A luat premiul I în fiecare an, iar la terminarea școlii numele său a fost înscris pe placa de onoare ca șef de promoție. Atras din liceu de arma cavaleriei, a urmat Școala militară de infanterie și cavalerie din București (1902-1904) pe care a absolvit-o ca Şef de promoție cu numele înscris pe placa de onoare. A fost înaintat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul I Roșiori. Este selecționat și trimis să urmeze Școala Specială de Cavalerie Târgoviște (1905-1906). După absolvirea ei revine la Regimentul I Roșiori.
S-a distins în timpul Răscoalei din 1907 când, în fruntea unei subunități a regimentului, a reușit să oprească intrarea țăranilor răsculați în Galați, fără a trage un foc de armă. Pentru aceasta a fost felicitat de inspectorul general al cavaleriei, prințul moștenitor Ferdinand. În data de 12 martie 1907, însă, acelaşi sublocotenent Ion Antonescu a ordonat la Galați deschiderea focului împotriva unui grup de 200 de țărani aflați în drum spre negocieri la oraș, eveniment soldat cu moartea a 12 oameni din grupul de țărani. A fost avansat locotenent în 1908. A absolvit Școala Superioară de Război din București (1911-1913 ) cu gradul de căpitan.
După Școala Superioară de Război București, are un stagiu la Marele Stat Major. Între 1 noiembrie 1914 și 1 aprilie 1915, activează la Şcoala militară de cavalerie. După Primul Război Mondial a urmat un stagiu de pregătire la celebra Academie Militară Saint-Cyr din Franța.
La începutul Primului Război Mondial a fost numit în funcția de Şef Birou operații al Armatei de Nord. La 1 noiembrie 1916 este avansat la gradul de maior și apoi numit șef birou operații al Armatei a I-a. În acest război, Antonescu și-a câștigat reputația de comandant militar priceput și pragmatic, executant meticulos și dur.
Pentru contribuția la cucerirea Budapestei și înfrângerea Armatei Roșii ungare (1919), devenit locotenent-colonel, Ion Antonescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a (Decretul Regal nr. 5454 din 31 decembrie 1919).
Fost Șef al Biroului Operațiilor din Marele Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, pe timp de pace Ion Antonescu este numit atașat militar la Londra și Paris, Comandant al Școlii Superioare de Război, Şef al Marelui Stat Major și ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României cu titlul de Conducător al Statului.
După înfrângerile dezastruoase suferite de trupele române aliate cu armata germană la Stalingrad, având ca rezultat ocuparea teritoriilor estice de către Armata Roșie, mareșalul Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către rege, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, fiind arestat și predat spre pază comuniștilor români, apoi transferat şi interogat în detenție în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946, printr-un simulacru de proces pus la cale de sovietici, a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare în livada închisorii Jilava.
Nu se cunoaște locul înmormântării sale… comuniștii temându-se să nu creeze un loc de pelerinaj al românilor, pentru că cel ce fusese Mareșalul Antonescu, era deja perceput ca un martir al neamului românesc prin exemplul său de vitejie, patriotism, devotament şi onoare militară!
Personalitate controversată, ca orice învins, a fost acuzat de atrocități și crime de război în teritoriile controlate de români pe parcursul războiului. A fost considerat un dictator, fiindcă după ce a primit guvernarea ţării de la Regele Carol al II-lea – într-o dictatură regală, a decis să conducă pe mai departe singur, nerevenind la sistemul pluripartidismului politic. Ţara era deja în vâltoare, izolată de partenerii anglo-francezi, între ciocanul aliaţilor Reichului hitlerist care răpiseră sudul Dobrogei – împreună cu o parte din Transilvania şi nicovala sovietică care ocupase Basarabia şi Bucovina de Nord astfel că, pentru administrarea statului i-a luat ca aliați la guvernare pe legionari, după ce partidele democrate i-au refuzat sprijinul politic, în plin război.
Aceleași partide, deşi refuzau în continuare oferta Conducătorului Statului de a prelua guvernarea şi a încheia armistiţiul cu aliaţii în condiţiile dorite de ele, îl invitau pe mareșalul Ion Antonescu, să rupă alianța cu germanii, printr-o scrisoare adresată la 21 martie 1944, într-un moment de mare cumpănă pentru România: iminența invaziei sovietice.
Iată scrisoarea lui Iuliu Maniu şi Constantin (Dinu) I.C. Brătianu, fruntaşi ai Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ) respectiv Partidului Naţional Liberal (PNL), care au militat, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial pentru ca România să renunţe la alianţa cu Puterile Axei şi să se alăture aliaţilor anglo-americano-sovietici:
“Domnule mareşal,
De la începutul războiului v-am sfătuit asupra atitudinii pe care România trebuie să o păstreze în conflictul mondial. Nu aţi ţinut nici un cont de sugestiile noastre şi aţi luat complecta răspundere a consecinţelor politice a acţiunei ce aţi condus. Astăzi trebuie să constataţi că, după pierderile enorme rezultate din război, ţara noastră este ameninţată de un pericol la care nu mai poate face faţă. Armatele germane înfrânte nu ne mai pot asigura în contra unei invazii ruseşti şi concursul pe care l-am mai putea da să o împiedicăm va fi cu totul insuficient. A coopera mai departe cu armatele germane ar fi să sacrificăm în mod inutil ceea ce ne-a mai rămas ca putere militară şi să provocăm din partea armatelor bolşevice victorioase represalii şi distrugeri iresponsabile. Orice gest aţi face de aici înainte pentru a ne solidariza într-o acţiune care s-ar putea considera ca vrăjmașă în contra puterilor aliate, ar constitui o gravă greşeală. Pentru că în acest moment nimeni nu poate lua răspunderea situaţiei ce aţi creat, trebuie ca tot d-voastră să arătaţi germanilor că trebuie să retrageţi restul trupelor noastre care mai operează în Rusia, că nu le mai puteţi da concursul militar de până acum şi că ţara se găseşte în situaţie de nebeligeranţă. Pe de altă parte, să comunicaţi aliaţilor anglo-ruso-americani hotărârea ce aţi luat. Dacă nu puteţi face aceste acte, nu mai rămâne decât să arătaţi M.S. regelui că nu puteţi conduce mai departe politica ţării şi că trebuie să avizeze la formarea unui nou guvern, care să poată îndrepta, cel puţin în parte, situaţiunea în care ne aflăm şi care să nu expună ţara la noi complicaţiuni.
Primiţi, vă rugăm, domnule mareşal, asigurarea înaltei noastre consideraţiuni… ”
Mareşalul Antonescu luase însă atitudine faţă de poiticianismul epistolar al liderilor politici ce se păstrau în rezervă până la sfârşitul războiului, printr-o scrisoare document transmisă lui I. C. Brătianu, ce făcea un aspru rechizitoriu al vieţii politice de la Bucureşti, al guvernărilor interbelice, corupţiei endemice şi a decadenţei morale ce a marcat administrarea statului eşuat sub o dictatură regală ce l-a spoliat:
”Eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari!” – Ion Antonescu, 29 octombrie 1942.
Redăm textul integral, mai jos:
Astăzi, este cunoascut faptul că Şeful Statului începuse însă deja, pe canale diplomatice, negocierile pentru semnarea unui Armistiţiu cu Aliaţii. Iată mărturia colonelului în retragere Gheorghe Magherescu – ofițer în cabinetul său militar, despre aceste acțiuni:
“Acesta a fost și cazul mareșalului Antonescu în situația în care s-a aflat, când a dat ordinul de retragere (…) Numai trădarea josnică l-a împiedicat să-și atingă scopul urmărit de a scoate țara din război în demnitate și cu suveranitatea neștirbită. (…) În noaptea de 23 august, când a fost neutralizat mareșalul, armata se găsea desprinsă și de inamic și de germani. Ea era pregătită să pornească în direcția opusă, tot pentru atingerea aceluiași obiectiv de întregire a Transilvaniei.”
Dar, așa cum este cunoscut, istoria e scrisă de învingători.
Însă, cu toate greșelile comise, cu toate acuzațiile pentru crime de război, de care l-a făcut vinovat acel Tribunal al Poporului format din doi muncitori, un plugar și un fost chelner, pe post de acuzatori publici, mareșalul Ion Antonescu va rămâne în istorie în primul rând, ca un român care a luptat cu demnitate pentru reîntregirea țării sale, aflată între ciocan și nicovală, ruptă în bucăți de lăcomia rusească și cea germană.
Mareșalul Ion Antonescu nu a făcut niciodată parte din lista persoanelor acuzate sau a a celor 24 de condamnați cu titlul de Criminali de Război. În procesul judecat de Tribunalul Internațional Militar de la Nurnberg, au compărut toţi cei învinuiţi a fi comis fapte abominabile sau crime odioase în masă nu doar pe parcursul celui de al Doilea Război Mondial, cât şi în timpul celor 12 ani de dictatură politică fascistă sau nazistă, în Europa. Nu și Ion Antonescu! Dat pe mâna comuniştilor români şi al rușilor, din ordinul regelui Mihai, aceștia au făcut ce au știut cel mai bine, dintotdeuna: s-au spălat pe mâini de vina executării lui, lăsându-i pe comuniștii români să se păteze cu sânge de martir.
Iar Antonescu, fie că place sau nu, celor ce conduc vremelnic destinele acestei națiuni, va rămâne în memoria colectivă a oamenilor, așa cum a fost: “Mareșalul”!
Sursa: „Adevărul despre mareșalul Antonescu” – George Magherescu, Editura Păunescu – 1991; https://m.cinemagia.ro/actori/ion-antonescu-68559/biografie , https://adevarul.ro/stiri-locale/targu-jiu/scrisoarea-semnata-de-iuliu-maniu-si-constantin-1914028.html , https://sentinela.ro/2023/06/01/intru-pomenirea-ultimului-martir-roman-maresalul-ion-antonescu . Foto: www.G4media.ro , www.bugetul.ro , www.ziarulunirea.ro , www.inforadiosun.ro , https://ro.historylapse.org
Octavian Goga: „România nu se prăbușește din cauza numărului dușmanilor, ci din cauza meningitei morale”
Octavian Goga, 1916: „România, țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștrii care s-au vândut o viață întreagă, deputații contrabandiști. Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșătoare de meningită morală.”
Cât de bine se potrivesc aceste cuvinte ale marelui scriitor și în ziua de astăzi..orice alte cuvinte sunt de prisos, nu suntem în stare să ne respectăm și cinstim marii oameni ai neamului, ne îndoim ca trestia după cum bate vântul..
Unii ar cataloga acest articol ca o ridicare in slăvi a unui antisemit condamnat pentru crime de război.
Marasalul Antonescu nicidecum nu a fost antisemit sau criminal de război. Sunt dovezi clare în acest sens. Rabinul României de atunci Roses, i-a mulțumit printr-o scrisoare, care există și este publică, pentru faptul că a salvat foarte mulți evrei, dând ordin să nu fie duși în lagăre.
Mai mult decât atât, Mareșalul Antonescu apare pe site-ul oficial al Armatei Israelului, fiind elogiat pentru contribuția sa la protejarea și salvarea evreilor. Adevărul istoric nu îl putem găsi decât de la cei ce nu s-au vândut dușmanilor creștinismului și ai poporului român.
Nu este uşor să te pronunţi în privinţa Mareşalului Ion Antonescu. Din păcate, noi românii, mai ales elitele noastre intelectuale, arareori am fost capabili de analize obiective cu privire la perioadele sensibile din istoria noastră. Mereu am căzut în plasele mocirloase ale subiectivismelor ideologice sau, mai rău, în pupismele degradante în partea dorsală a “partenerilor strategici” din Europa sau de aiurea. N-o să-l apăr pe Mareşal, faptele sale, bune sau mai puţin bune, îl vor menţine în paginile istoriei.
Aş vrea, prin contrast, să vă reamintesc despre un personaj contemporan Mareşalului şi care a jucat un rol asemănător în vălătugul vremurilor din prima jumătate a secolului al 20-lea. Este vorba despre Mareşalul finlandez Carl Gustaf Emil Mannerheim. Ca şi Mareşalul nostru, acesta a luptat în primul război mondial ca parte a armatei ţariste (Finlanda aparţinea imperiului ţarist), a fost comandant al “albilor finlandezi” în războiul civil din 1918 (cu nişte fapte urâte la adresa prizonierilor “roşii” finlandezi), a fost comandant al armatei finlandeze în războiul “de iarnă” din 1939, împotriva sovietelor, a fost comandant al armatei finlandeze în al 2-lea război mondial, alături de germani pâna în august 1944, a fost în relaţii prietenesti cu Hitler (a participat chiar la întocmirea planurilor pentru operaţiunea Barbarossa), a participat la asediul şi blocada Leningradului (872 zile), a permis ca o parte a armatei finlandeze să lupte în trupele Waffen SS, între 1944 şi 1946 a fost Presedinte al Finlandei.
Mareşalul Mannerheim a murit în patul său, de bătrâneţe, în 1951, Mareşalul Antonescu a fost judecat de un tribunal românesc şi împuşcat drept criminal de război, nu are un mormânt. Mareşalul Mannerheim are statui impunătoare în toate oraşele Finlandei, începând cu uriaşa statuie ecvestră din centrul capitalei Helsinki, Mareşalului Antonescu i s-a scos până şi tabloul din galeria Prim-Miniştrilor din clădirea guvernului, de parcă istoria noastră ar fi făcut o pauză în anii aceia.
In loc de concluzii, vă rog să judecaţi singuri. Eu pun doar o întrebare: când vom învăţa, noi şi liderii noştri, să ne comportăm cu Demnitate, în vorbe, în gesturi şi mai ales, în fapte?
Suntem conduși de o frăție a bicisnicilor! Iar noi, ne merităm conducătorii, pentru că nu știm să alegem! Pentru cei mai mulți dintre noi, demnitatea este un terrmen abstract; trebuie educație pentru asta. Cu „România Educată” a lui Joiannis, nici o șansă!