Dan MIHĂESCU ■
“Ai grijă ce-ţi doreşti, să nu se întâmple!”
Mai ţineţi minte sloganul popular “DNA să vină să vă ia!”, declamat de atâte zeci de ori de manifestanţi în stradă când protestau faţă de abuzurile legislative ale politicienilor aflaţi vremelnic la putere? Urarea, cu puternic impact de hăulitură, a intrat în folclorul urban fiind folosită în multe ocazii când oamenii îşi pierd orice alt argument logic în disputele cu autoritatea de stat şi o trântesc verde-n faţă, chiar şi pe la câte un ghişeu amărât unde li se pare astfel că sunt nedreptăţiţi: “DNA să vină să vă ia”!
Dar câteodată, când gura păcătosului adevăr grăieşte, vocea poporului poate să sune la fel de imperativ ca o invitaţie şi sloganul să reverbereze în genul “DNA să vină să ne ia!”. Asta s-a întâmplat şi în ziua cu 3 ceasuri rele, marţi 8 august, când DNA Bucureşti a făcut percheziţii la Primăria Limanu, la puţin timp după ce Voievodul Ţinutului Vămuiesc, Daniel Georgescu, s-a tras în poză cu neînfricaţii Felix Stroe şi Horia Constantinescu, “trudind la ocna de sare”. Aşa e când nu ţii cont de dictonul popular “Ai grijă ce-ţi doreşti, să nu se întâmple!”
Lăsând amuzamentul deoparte, se pare că DNA Structura Centrală, a bătut drumul până-n Ţinutul Vămuiesc pentru a lămuri nişte daravele mai vechi lăsate în nelucrare, cum s-ar zice, în Dosarul nr. 4695/118/2022 și pentru verificări. Ca atare au luat mandat şi pentru o percheziție.
Tot marţi, 8 august, după-amiază, primarul Daniel Georgescu a anunţat telefonic că nu mai este disponibil pentru a participa la o întâlnire de lucru la sediul Consiliului Judeţean Constanţa şi nici nu ne-a răspuns la telefon. Nici preşedintele PSD Constanţa Stroe Felix nu a răspuns la telefon pentru a oferi detalii în acest caz.
Dosarul nr. 4695/118/2022 este cel în care ziaristul Alexandru Căutiş a obţinut câştig de cauză în contradictoriu cu Primăria Limanu, după trei ani de luptă în sălile de judecată, instanţa obligând DNA să cerceteze abuzurile sesizate de petent în legătură cu întabularea în fals în domeniul privat al Primăriei Limanu a unui bun imobil al statului, o suprafaţă de teren suprapusă peste faleză care este parte inalienabilă din domeniul public, fiind considerată frontieră de stat.
Să-i ia pe toți în frunte cu fermecatul de Felix, mama lor de hoți. XXXXXX. Xxxxxxxxx. Xxxxxxxxxx xxxxxxxxxx xxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxxx xxxxxxx. Completați fiecare cu X-urile cu înjurăturile pe care le doriți….HUAAAAA