Acasă PAMFLET La Agigea a început campania electorală cu un an mai devreme

La Agigea a început campania electorală cu un an mai devreme

13552
10
Imagine procesată cu scopcu scop ilustrativ
Imagine procesată cu scopcu scop ilustrativ
Potcovăria lu' Dan
Potcovăria lu’ Dan

Dan MIHĂESCU ■

De frică să nu rateze alegerile locale înfipt în scaunul de primar, King Kong de la Agigea, poreclit astfel nu doar datorită fizionomiei cât mai mai ales din cauza forţei de lider ce inspiră, şi-a făcut la sfârşitul săptămânii trecute o sfeştanie de 300.000 de euroi, din puşculiţa europeană, să le bage mintea în cap contestatarilor că viitor fără el, nu e.

Motivul “tămâierii” ritualice a fost invocat de organizarea unei aşa-zise prime ediţii a Festivalului Darurile Mării, un triptic nocturn de spectacole cu nume de primă mână ale showbizului autohton şi prezentatori pe măsură, totul având rostul subliminal de a confirma valoarea lui King Kong din capul mesei, care comandă şi plăteşte muzica.

Imagine procesată cu scop ilustrativ

Evenimentul ca atare a înregistrat, după mine, cel mai scump randament preţ de cost/număr beneficiari per total, cu cei 200 de gură-cască adunaţi în prima seară din cele patru localităţi componente ale comunei, satele Sanatoriu, Steaua de Mare, Lazu şi Agigea, în faţa scenei pe care care King Kong se pupa în oglindă. “Sunt emoţionat că sunteţi alături de mine, ştiţi că sunt un luptător şi asta-mi dă curaj…Acest festival l-am făcut pe fonduri europene eu şi echipa din spatele meu care…s-a muncit greu…Şi mâine şi poimâine avem surprize pentru voi şi să ştiţi că eu sunt un om care când îşi asumă un lucru îl şi face. Şi dăi şi tămâiază în sus şi dăi şi tămâiază în jos, vorba aceea laudă-mă gură că ţi-oi da friptură. Acea şcoală frumosă care o ştiţi cu toţii, în septembrie facem ziua porţilor deschise la şcoala din Agigea (de parcă nu e suficient că încep cursurile pe data de 11.09?), şcoală tot pe fonduri europene, 2,5 milioane euro atrase în Comuna Agigea de către eu, Cristi Cîrjaliu şi echipa din spatele meu” (căci după cum se ştie Consiliul Local a fost dizolvat neavând majoritate PSD). “Acum 16 ani când am candidat, cunoaşteţi foarte bine cum era Agigea şi ştiţi unde ne-am întâlnit prima dată şi azi avem realizări, avem creşe, grădiniţe, avem festivaluri, avem ce sărbători…Vă aştept şi mâine şi poimâine şi dacă puteţi să veniţi mai mulţi…Să vă dea Dumnezeu sănătate, să fiţi puternici şi să ne vedem la anul că mai vreau să facem un festival…Dacă ne ajută Cel de Sus şi ne ajută şi cetăţeanul, nu? Că cetăţeanul trebuie să ne ajute în primul rând…aşa, la anul în august avem iarăşi festival, ediţia a doua.  

● Mai vreau o data, ultima dată!

Duminică, 20 august, în cea de-a treia zi de paranghelie pe bani europeni, pe care nu ştiu de ce n-o caută Codruţa la caietul de sarcini, la oportunitate şi îndeplinirea obiectivelor, cică King Kong al nostru se foia ca Vodă prin lobodă în Parcul Eminescu şi mai de milă, mai de silă, cu mesaje şi ameninţări a reuşit să încropească un public de vreo 1500 de “agigei” în trecere, cei mai mulţi fiind comeseni cu edilul şef, ca să nu caşte artiştii de plictiseală singuri. Unii cică l-ar fi şi auzit mărturisind că el în sinea lui e satisfăcut şi că: “Mai vrea o dată, doar o dată şi pe urmă gata, i-ajunge”!

Vorba aia, ‘om trăi şi ‘om vedea, zise orbul!

10 COMENTARII

  1. E un proverb oriental: „Nu pleacă de bună voie câinele, din fața măcelăriei!””
    Sau… vorba porcului: „Numai p-ăsta, cât e cald!”😉
    Așa și cu primarii ăștia… „Pâine și circ!” e deviza lor; la noi se traduce în mici, bere și spectacole gratis… Asta până se văd aleși în scaun, că după aia, 4 ani nu le mai ajungi nici cu prăjina la nas!
    Mai e un specimen de-ăsta și pe la Medgidia; un pușcăriabil cu nume de păsărică, o vrabie care se crede șoim! Numai că el are PeNeLe vopsite în galben… Oricum, de când cu marea alianță PSDL… nu-i mai deosebești pe unul de altul! Toți o apă și-un pământ!

    • Comandante! Bine le zici.
      Dar pentru că nu auzisem de acest specimen rar al Agigei. A trebuit să pierd 2 ore sa aflu că de fapt acest Mufon cu fata de Shrek, idol al subalternelor și milițian la origine se vrea din nou primar al unei comune în care tot el a făcut posibil dizolvarea consiliului local și a transformat acesta comuna (Agigea, comuna cu cel mai mare venit din Romania) într-o Circoteca.

  2. Bai fraților, aveți mare grijă cu prostu satului. Asta e in stare sa va caute pe fiecare la IP-uri și să ceară în instanță sa va dizolve sau mai rau, să-l puna pe aghiotantul de Belchiz pe voi.
    Și mai am o rugăminte dom’ autor. Puneți o poza din aia calumea cu el cu tricolor și cu de toate( nu de alta, dar am un câine și vreau să-l învăț să latre)

  3. Baaaaa săracilor. Nu aveți voi vorbe pentru așa om. Băiatu’ asta a făcut biserici, a ajutat oameni, a făcut case. Voi ce ați făcut bah săracilor de vă permiteți să vă bateți joc de om

    • Lili draga! Nu știu cine ești, dar cu toată considerația, te rog sa detaliezi spusele tale despre acest individ pe care eu personal îl văd că se comporta că un mafiot Din clanul Gambino, și care dacă îi ascultați dialectul elevat bazat pe „DECI” și format din 4 silabe agramate, îți dai seama instantaneu că nu el este cel care scrie acele postări pe Facebook. Sunt sigură că aveți cel puțin osun interes față de acest libidinos cu iz de primar.

  4. Felicitări domnule primar. Nu băgați în seamă răutățile. Faceți mai des și mai multe. Data viitoare poate aduceți și pe tanca sau Gheboasa. Știți ce zic. Sa fie distracție maxima

    • Trebuie sa recunosc că susținerea domnului Primar al comunei Agigea seamănă oareșcum cu cea a lui Petre Roman. Ceea ce nu înțeleg este că dl. Roman are capacitate intelectuală, un aspect agreabil și nu mai vorbește de maniere și capacitatea de a purta o conversație de la cel mai mic la cel mai înalt nivel, pe când „Omul nostru”( nu dam nume pentru că știm cu toții despre cine vorbesc, însă pare mai incitant) are capacitate intelectuală (atât se poate, ce vreți mai mult), de aspect nici nu mai vorbim( Shreck și Quasimodo se simt amenințați) iar capacitatea de a vorbi de la cioban la cioban este omniprezenta. DECI! Ce vreți mai mult, este luni, a fost și concert
      …aia ie, beți apă și mergeți la culcare. MORALA: Nu mâncați pufuleți!

  5. Daca este așa drăguț Dom’ Primar sa ne spună și nouă pe ce măsură sunt luate fondurile europene pentru acest spectacol, iar daca nu poate domnia sa, poate ne lămurește echipa aia mirifica din spatele primarului. cert este că din gura artiștilor ,a prezentatorului și a lui Măruță, cu toții am auzit lăudat fiind numele de Oana. Cine este această zeița făcătoare de minuni din bani europeni la Agigea? Și poate ne prezintă și nouă caietul de sarcini pentru eveniment, și dacă nu cerem prea mult și calendarul evenimentelor din momentul înaintării proiectului. Pai voi credeți că suntem toți veniți cu pluta? Voi credeți că suntem in „Las’ Fierbinți” și suntem toți niste Dorei? Pai tace Omu….tace, dar până când. Și că sa nu rămână o vorbă în eter, voi face și o cerere de verificare a respectării condițiilor de eligibilitate a proiectului.

    • Bunnnn. Mă lămurește și pe mine careva despre de draq vorbiți aici?
      🤯
      Madam Stefania tuna și fulgera, alte farfuze adora un neica nimeni. Bătaia e pe primarul de la Agigea sa înțeleg? Are 💰, ca mă bag și eu? Urat, prost, talamb aia e! Ne descurcam noi

  6. Nu știți cine e Anca? E amanta lui shreck și șefa de la investiții. Prin ea trec toate șpăgile sau cel puțin așa mi-a spus cristi într-o discuție la marginea patului după un meci scurt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.