Acasă Zig-Zag Ziua Marinei pe rit vechi

Ziua Marinei pe rit vechi

10472
0

Călin MARINESCU  ■

A trecut și Ziua Marinei, una dintre cele mai frecventate festivități pe care le oferă litoralul românesc, şi după ce am văzut la televizor cum a ieşit ediţia de anul acesta a hotărât să-i fac “pomenirea” de o săptămână, pe rit vechi.

Pentru constănțeni nimic nou nici anul acesta, ca să zic aşa. A fost aceeași desfășurare de nave mari și mai mici, din păcăte cam departe de linia ţărmului din cauza constrângerilor de siguranță. În rest, sosirea zeului Neptun, tedeum, paradă militară, toate foarte apreciate de turiștii care au umplut faleză cazinoului încă de dimineață devreme.

A, uitasem, am avut parte și de o noutate, drăguțul nostrum Președinte, Klaus Iohanis a primit raportul comandantulu Marinei de mâna cu soția sa personală, Carmen, probabil o premieră mondială.

Nici Nicolae Ceausescu nu și-a permis să încalce astfel tradiția militară și să se prezinte cu celebra sa soție-academician de mână, într-o atare situație.

Nu pot însă să nu îmi amintesc cum se sărbătorea Ziua Marinei în perioada anilor ‘80 când austreritate bugetară impusă de plata datoriilor externe ajunsese la paroxism.

Fără a face rabat de la tradiția marinărească a acestei importante sărbători pentru litoralul românesc, în Portul Tomis se punea în scenă grandiosul scenariu tradiţional desfășurat pe câte un ponton ancorat în mijlocul bazinului, nava fiind dotată cu doi şcondri (bârne) unși din belșug cu vaselină de care atârnau doi pucei vii. Pontonul era locul de desfăşurare al unui spectacol adaptat momentului după care se dădea liber la încercarea de a cuceri vârfurile şcondrilor și dobândirea celor doi purcei care cădeau în apă împreună cu câștigătorul.

Jocurile marinăreşti continuau cu aruncarea în bazinul portuar, dintr-o șalupă, a 24 de rate pentru a fi capturate de înnotatorii dibaci, fiindcă nu prea se lăsau prinse, totul terminandu-se cu retragerea Zeului Neptun însoțit de alaiul de Nimfe.

Dar ce era de făcut când nu erau prevăzute fonduri pentru plata cheltuielilor de organizare şi nici fonduri europene pentru punerea în scenă a câte unui festival precum cel recent organizat de Primarul Agigei? Simplu, în cel mai evident spirit socialist, comunist, organizația municipală de partid, cu binecuvântare “de mai sus”,  dădea sarcini tuturor celor care aveau posibilități tehnice și materiale să contribuie fiecare cu ce poate. Un fel de voluntariat pe de-antregul.

Pontonul și un remorcher îl punea la bătaie Centrala Canalului Dunăre – Marea Neagră, şalupele și nava Dierna, care devenea o superbă tribună, erau contribuția Flotei Maritime, Zeul Neptun, Nimfele și spectacolul de pe ponton cădeau în sarcina Teatrului de revistă Fantasio iar Întreprinderea de Exploatare Portuară (IEPMTTC) se ocupa de aducerea zonei adiacente danelor Portului Tomis într-o stare decentă și metinerea curățeniei.

Purceii și ratele le rădicam de la Gospodăria Agrozootehnică a Partidului Comunist Român, de la Sibioara.

Fiind ziua Marinei, organizarea generală revenea Interprinderii de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM, prin Secției a III-a care avea în dotare șalupele și personalul necesar. În plus, mai trebuia să ne aprovizionăm partenerii cu cele lipsă ,adică vopsea, motorină și alte materiale.

Și uite așa am ajuns să organizez și să coordonez timp de opt ani festivitățile din Portul Tomis, bine înțeles trase la indigo în fiecare an, ca și astăzi, poate cu mici diferențe.

Evident pregătirea începea cu circa 2 – 3 săptămâni înainte și se termina în dimineața zilei respective când în afară de notabilitățile urbei și ale portului se umpleau danele cu mii de privitori.

În general totul mergea bine, nu erau sincope sau accidente iarl coordonarea o făceam prin VHF (radiotelefon) ca și cele două repetiții pe care le făceam vinerea și sâmbăta.

În acea perioadă Ziua Marinei se sărbătorea în prima duminică din iulie, nu ne apropriam de cele bisericești, ca acum, după tradiţie.

Îmi amintesc totuși unele întâmplări spumoase.

În primul am am îmbrăcat o șalupă de transport personal într-o imitație de piele de delfin, adică pe un suport din profile metalice am întins o țesătură din bumbac pe care am vopsit-o cu mai multe straturi de vopsea în culoarea asemănătoare pielii delfinului. Partea de jos a acest construcții se prelungea sub apă astfel încât sâmbătă seară am constatat că pânză noastră intrase la apă și în prova şalupei se vedea o crăpătura destul de mare. Nu am avut ce face și împreună cu un coleg ne-am pus centurile de salvare ca să ne mențină în poziție verticală și am coborât în apă unde am așezat pânza astfel încât să o putem coase. Am terminat de cârpit  după miezul nopții fără a fi siguri că este chiar bine ce am făcut. A două zi dimineață am constatat că totul era ok și șalupa i-a ambarcat cu success pe Neptun și pe Nimfe.

Tot în primul an un “partizan” de la Comitetul Municipal PCR a făcut inventarul raţelor aruncate din șalupă și a constat că au lipsit două; adevărat, așa cum am aflat ulterior, şalupistii și-au oprit câte o raţă amintire că să le pună trofeu pe varză. A doua zi am fost convocat la şedinţă de partid, eu crezând că vor să îmi mulțumească pentru ceea ce realizasem, dar de fapt mi-au reproșat că am subtilizat sfintele zburătoare din ograda PCR. Am promis că voi face o anchetă și îi voi pedepsi pe vinovați ceea ce evident, nu s-a întâmplat.

În anii următori am reușit să îi conving să ne dea trei purceluşi, al treilea să fie rezervă dacă i se făcea vreunuia rău de înălţime sau avea atac de panică şi 26 de rate, tot aşa, ca să intrăm în joc cu două rezerve.

 Nu știu dacă au mai numărat raţele, dar salupiştii au primit în grijă cele două raţe de rezervă așa că întotdeuna au fost aruncate în apă 24 de înaripate.

La final, cu purceluşul de “backup” ne retrăgeam după terminarea acțiunii cu toți colegii, participanți la organizarea festivităților, la Baza Nautică Navigatorul, de pe Siutghiol, și îl testam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.