Mihaela VLĂDUȚ ■
Cunoașteti programul “Sprijin pentru România” prin care peste 2,5 milioane de români aflați în prag de sărăcie primesc ajutoare din fonduri europene sub formă de vouchere sociale încărcate pe carduri. Ultima tranșă în valoare de 250 ron a fost distribuită în 17 octombrie, taman de Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei. Foarte bine, e un mod de a ajuta vârstnicii cu pensii mici, precum și alte categorii defavorizate, să facă față prețurilor și nevoilor zilnice! Dar nimic nu e lăsat la voia întâmplării în lumea afacerilor și mai ales a comerțului. Pentru că aceste ajutoare reprezintă o ocazie de profit pentru toți comercianții eligibili. Sau de supra-profit necinstit…
Întâmplarea face ca în ziua încărcării cardurilor cu sumele din ajutoare să mă aflu într-un hipermaket constănțean. Ca un consumator modern am pe telefon descărcate toate aplicațiile magazinelor la care obișnuiesc să fiu client și toate cardurile necesare pentru obținerea eventualelor reduceri. La raionul de legume-fructe observ mulți vârstnici îngrămădiți în jurul unor lăzi cu fructe diverse a căror etichete aveau tăiate prețuri mari și scrise noile prețuri, mult mai mici dar cu fonturi foarte mari, vizibile prin toți ochelarii de hipermetropi respectabili. Clar, se îndeseau în pungile fragile (ecofrendly) strugurii pentru că prețul era redus de la 6,49 ron la 4,49 ron pe kilogram, merele ionatan pentru că prețul lor ajunsese la 2,49 ron de la 4,99 și tot așa. Foarte bine, atitudine corectă din partea comerciantului și satisfacție din partea clientului, mulțumit de câștigurile presupuse. Presupuse! Pentru că, acordarea reducerii era condiționată de scanarea codului de bare din aplicația descărcată pe telefon sau de pe cardul fizic de client. Scria, ce-i drept, pe eticheta cu cifre mari tăiate și înroșite că se acordă pe baza “cardului“ dar bieții pensionari au confundat “cardul de client” cu plata folosind “cardul” ca instrument de plată. La casele de marcat unii au constatat eroarea și, fie au renunțat la achiziție, fie au acceptat dezgustați plătind prețul neredus din sumele primite pe cardul social. Probabil că mulți nici nu au realizat prețurile modificate de pe bonurile fiscale decât acasă sau, deloc. Am încercat să lămuresc această condiție de preț pe două pensionare care mă rugaseră să le cântăresc fructele, ocazie cu care am și descoperit confuzia legată de card, observată ulterior și la casele de marcat, la alte persoane vârstnice.
Puțini sunt bătrânii care pot ține ritmul cu evoluția tehnologiei informației sau care își permit achiziția de telefoane smart. Cei care nu au copiii pe lângă ei, care să le doneze din telefoanele lor vechi și să-i învețe să le folosească, nu se pot adapta condițiilor tehnologice impuse de hipermarketuri. Practic, se creează o discriminare a vârstnicilor în rândul clienților. Și mai ales a celor “defavorizați” în cazul de față pentru că din banii primiți ca rezistență la subzistență se fac profituri necinstite. Dacă hipermarketul promova un produs la un preț redus înseamnă că și acel preț îi garantează un profit rezonabil, peste plata cheltuielilor de achiziție, comercializare. Nu vinde nimeni în pagubă. Atunci e și mai clar că diferența de preț până la prețul întreg reprezintă un surplus de profit și nu trebuie să ai studii economice academice să ajungi la concluzia asta! Dacă oferta de preț condiționată ar fi fost la bere sau alte produse ce nu se încadrau de produse de strictă necesitate, aș fi înțeles păcăleala dar pusă la produse de strictă necesitate mi se pare discriminant.
Nu e prima data când, uitându-mă în jurul meu, așteptând și pe la alte case de marcat, observ că pentru multe persoane contează și ultimul leu deținut pe acel card social. Și mă gândesc că poate noi reguli ar trebui instaurate acolo unde interesul pentru profit depășește limitele rezonabilului.
Sursa foto: www.evz.ro , www.radiotecuci.com , www.click.ro, Facebook.
