Acasă Cetăţeanul supărat Manelion 2024 la televiziunile ”cu pretenții”

Manelion 2024 la televiziunile ”cu pretenții”

3303
0

Leonard MOCANU ■

În fața televizorului, sub acordurile Filarmonicii din Viena, îmi vin în minte fragmentele programelor de Revelion 2024 pe care am încercat să le urmăresc la televiziunile care nu prididesc să ne spună ce tari sunt, ce cote de piață au, ne amețesc cu statistici, dar nu cu programe de valoare. De valoare educativă, vreau să spun. Cum TVR-ul a ieșit din orice cursă, alegând să oscileze între o gală anostă a Omului Anului 2023 și clasicele deja antologii, salvarea ar fi trebuit să vină de la cei doi ”corifei” ai mass-mediei românești, PRO-TV și Antena 1.

Și ce să vezi? În materie de program, o înclinație excesivă către manele și muzică lăutărească, un vârtej în care au fost atrași chiar și artiști apreciați de publicul de toate vârstele. Antena s-a străduit să ne arate o Loredana oscilând între Vali Vijelie și Jean de la Craiova, ”emițând” acorduri la care Adrian Enescu (mai ales) și Ion Caramitru s-ar întoarce în mormânt. Cei doi comedianți de ocazie care nu s-au lămurit dacă le e mai bine împreună sau separat, alături de o Adriana Trandafir care exclama cu toată gura ”FRUMOOOS” la una din nesfârșitele manele, au încercat să ne vândă (plătim serviciul de cablu, nu?) glume răsuflate, iar animatorii au oscilat între agitație de electron vagabond și umor fără sare. Puținele momente artistice cu adevărat s-au pierdut în neant ca niște păsări rare.

În Pache Protopopescu (sau Buftea, tot aia), pe lângă numeroasele tarafuri îndoielnice, cu soliști septuagenari cărora le clămpăneau protezele în gură, alternând cu grupul Azur, la modă pe vremea tinereții părinților mei, și cu Formația Pindu, am putut ”admira” o invitată dizgrațioasă, îmbrăcată într-o rochie scurtă care îi promova celulita de pe picioare, agitându-se ca după câteva doze de ”întăritor” inhalate pe nas sau îngurgitate, dându-se pricepută la orice fel de ritm dansant, vădit încurcată de pantofii, pe care i-a aruncat repede cât colo. Varianta masculină a ”divei”, un individ obscur, eroul reclamei cu ”tu din viitor”, arăta de parcă atunci ieșise din sticla de coniac, etalând niște manifestări de om care și-a pierdut busola. După ce a trecut prin câteva ritmuri lăutărești în primul calup muzical, Andra a strălucit (ca un chior în Țara Orbilor) în momentul de la miezul nopții, cu câteva melodii populare din repertoriile unor artiste prestigioase, ajutată fiind de Orchestra Fraţilor Advahov, un ”import” cam prea voluminos și prea scump pentru ce a arătat. Nici aici momentele umoristice nu ne-au dat afară din casă, iar experimentele Bârlădeanu-Moisescu și mai ales Marin-Răducioiu ne-au amintit de categoria celor care se pricep la toate. Să o mai amintim pe Anna Lesko, încă incapabilă să înțeleagă sensul expresiei ”tempus fugit”, din dorința de a sta mai mult decât necesar în lumina reflectoarelor. La toate le-a pus capac omniprezentul Pavel Bartoș cu mucii-n freză, co-prezentator alături de Raluka, a cărei evoluție în direct a putut fi urmărită în noaptea dintre ani tocmai departe, în Cetatea Banilor.

Interesantă alăturare între banii Craiovei și banii cheltuiți pentru a organiza astfel de manelioane. Să ne mai amintim de cei care ne bucurau nopțile de Revelion cu jumătate de secol în urmă? Să amintim de nerăbdarea cu care erau așteptate scheciurile lui Nea Mărin, momentele de excepție ale Stelei și lui Bănică (sau Arșinel), de Tanța și Costel și de atâția alții? Lor le-au luat locul vedete fabricate pe sticla televiziunilor și în cabinetele medicilor așa-ziși esteticieni, limitate în exprimare și cu talent îndoielnic. Primii își dorm somnul veșnic, în timp ce actualii ne adorm înainte de vreme în noaptea de Revelion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.