Manuel VLĂDUȚ ■
Răsfoind presa internațională, mi-a atras atenția un articol al gazetei americane online de știri – „The Hill” , semnat de Ronald H. Linden, profesor de științe politice și studii europene al Universității din Pittsburgh – Statele Unite ale Americii.
Articolul tratează pe larg problematica războiului din Ucraina și în particular, implicațiile actuale și viitoare ale acestui război, în Europa de Est și în România, în special.
„Vin americanii!” „Vin americanii!” – amintește spre sfârșitul articolului profesorul Linden, strigătul plin de speranță al românilor, imediat după al Doilea Război Mondial. Într-adevăr, americanii nu au venit atunci, dar aderarea României la NATO acum 20 de ani, în martie 2004, a fost fără tăgadă, cea mai bună alegere a românilor…
Parteneriatul strategic româno-american se pare că nu este apreciat doar de români, în majoritatea lor pro-occidentali (81%), potrivit unui sondaj IRES , ci chiar și peste ocean. Articolul mai sus amintit, titrează: „Când modernizările vor fi finalizate, baza NATO Mihail Kogălniceanu va găzdui peste 10.000 de militari împreună cu familiile acestora și va acoperi o zonă de dimensiunea Harrisburgului. Dar nu se află în Pennsylvania, ci în Constanța, România, la Marea Neagră, împreună cu baza de la Deveselu – condusă de SUA, care găzduiește un sistem de rachete antibalistice Aegis.
O dată cu războiul care se desfășoară în Ucraina și Orientul Mijlociu, și accentuarea instabilității în relațiile cu Turcia, membru NATO, România a devenit noul aliat indispensabil al Americii.”
Deși propaganda pro-rusă agresivă face ca și în România să existe o serie de voci anti-UE și NATO, în special în zona adepților extremismului de dreapta, majoritatea românilor sunt astăzi pentru o Românie perfect integrată în Uniunea Europeană și pentru menținerea noastră în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Parcursul României spre NATO nu a fost ușor; începând cu anul 1997 – anul primei încercări de aderare la această organizație, parteneriatul nostru cu NATO și SUA în domeniul securității și apărării a avut rezultate fructuoase. Armata României a devenit – prin participarea sa la misiunile internaționale din Balcanii de Vest și Afganistan, un aliat de nădejde, fapt dovedit cu prisosință de operațiunile militare îndeplinite cu succes, dar și cu jertfă de sânge, 35 de militari români căzând la datorie și alți peste 200 fiind răniți pe timpul misiunilor executate.
România a fost printre aliații de bază ai SUA, participând cu trupe la forțele multinaționale din Afganistan, încă din anul 2002. Aderarea sa la NATO a urmat în martie 2004. Participarea României cu trupe la misiunile internaționale ale NATO a fost intens criticată de o serie de politicieni aflați atunci în opoziție, sau de unii lideri de opinie care susțineau o eventuală neutralitate a României.
Dar direcția pe care România o alesese, s-a dovedit în scurt timp a nu fi deloc greșită! După o scurtă perioadă din anii 90, în care părea să adopte o oarecare apropiere de Occident și ideea de democrație, Rusia a început să ia măsuri concrete pentru a bloca influența occidentală asupra țărilor din vecinătatea sa. Pentru a preveni îndeplinirea promisiunii lansate Ucrainei și Georgiei în 2008, de aderare la NATO, Moscova a invadat Georgia făcând să apară alte două mici state marionetă (Abhazia și Osetia de Sud) și a făcut presiuni asupra Ucrainei. Implicarea Rusiei în politica internă a Ucrainei independente și suverane, a culminat cu invadarea și cucerirea Crimeei, în 2014.
Noii membrii NATO din Europa de Est (printre care și România) au anticipat intențiile agresive ale Rusiei lui Putin, acționând concret prin întărirea capacităților de apărare și solicitând desfășurarea de trupe NATO suplimentare pe teritoriul lor. Amenințarea Rusiei a devenit cu adevărat evidentă, atunci când – în februarie 2022 – totul a culminat cu invazia fără precedent a trupelor sale în estul Ucrainei. Și această invazie a fost în fapt, anticipată; în cursul verii anului 2021, Statele Unite Ale Americii își retrăsese urgent trupele din Afganistan, mutându-și atenția și centrul de greutate al trupelor sale în Europa.
Că Rusia pare să nu mai aibă forța și capacitatea necesară de a invada și alte state din Europa de Est, o dovedește avansul obținut cu greu pe frontul din Ucraina de est, după mai mult de doi ani de la declanșarea „operațiunii militare speciale” ordonată de Putin. Amenințările belicoase frecvente la adresa statelor membre NATO vecine, inclusiv a României, nu sunt însă deloc de neglijat, mai ales că Rusia a trecut masiv la o industrie națională de război – refăcându-și rapid capacitățile, în timp ce statele occidentale își mobilizează lent economiile spre o producție intensă de armament, tehnică militară și muniții necesare a face față unei eventuale viitoare invazii a Rusiei.
În aceste condiții, transformarea bazei militare MK (Mihail Kogălniceanu) de la Marea Neagră – cea mai fierbinte zonă geostrategică a momentului, în cea mai mare bază NATO din Europa, inclusiv dislocarea a 10.000 de militari americani împreună cu familiile lor, devine condiția reală ca România să reprezinte „aliatul indispensabil” al Americii și garanția că va fi ferită în viitor de intențiile declarate de agresiune ale Federației Ruse.
